me & my monkey

510

2012-02-20T08:54:00.000+02:00

La ecografie mi s-a spus că totul pare să fie în regulă. Are toate piesele externe și interne, frumos plasate la locul lor. Singurul lucru care m-a îngrijorat este că... e mare.
- Cât de mare? am întrebat timid.
- Păi, vedeți graficul acesta? Între 10 și 90 ea se află undeva la 70, mi-a arătat doctorița ceva pe ecran.
Am înghițit în sec. Poate ar fi trebuit să mănânc mai puțin.
- Are 510 grame.
Mda. Grozav. Oricât am sperat eu ca de data asta să fac o mâță de vreo două kile, se pare că nu-mi iese.
- Primul cât a avut? m-a întrebat.
- 3.600, am zis, amintindu-mi cum m-a chinuit fiecare gram din cele treimiișasesute.
- Păi, și-ăsta va avea tot cam așa.
Și mi-a zis mie cineva că prostul obicei de a naște asemenea bolovani e ereditar. La urma urmei, eu am avut 3.700 când m-am născut, iar frate-meu 4 bătuți pe muchie. În rest, Friede, Freude, Eierkuchen!
Însă până la momentul acela, mă bucur de sarcină, mai exact de faptul că nu trebuie să mă mai epilez. E așa un confort să nu-ți mai crească păr pe tine și să ai membrele fine ca-n reclame. Partea mai neplăcută e că mi-au căzut și din gene. Am rămas cu niște cioturi rare și scurte de juma' de centimetru. În curând va trebui să-mi cumpăr gene false.

shopping

2012-02-18T16:05:00.000+02:00

Așa mergem noi la MegaImage: eu cu căruțul dupe mine, el cu lista dupe noi.

no comment

2012-02-17T14:05:00.000+02:00

Eu trăgând de el în drum spre casă, el strecurându-se pe lângă ziduri:
- Hai măi Mache mai repede, că ne grăbim. Mergi normal, nu te mai lipi de pereți.
- Da' ce? Vrei să-mi cadă vreun țurțure în cap și să ajung la spital?
- Doamne ferește!
- Păi, atunci mucles!
Ha!?

înscrierea, această mare aventură

2012-02-17T10:46:00.000+02:00

Încă de anul trecut, de prin decembrie, au început mamele să se agite prin vestiarul grădiniței, șușotindu-și: "V-ați înscris?". Deși oficial înscrierile încep prin martie, jocurile se fac cu mult timp înainte. Jocurile, adică mersul cu punguța pe la directoare & co. și înscrisul pe o listă neoficială. Ca să-ți asiguri din timp un loc acolo unde e o școală mai bunicică.
Eu vreau să-mi dau băiatul la colegiul german Goethe, pentru că toată familia mea a făcut școala germană și e cumva în sânge să mergem mai departe cu acest (prost sau bun, timpul ne-o va dovedi) obicei. Numai că despre acest colegiu german am auzit numai grozăvii: că se intră pe relații, că tre' să dai șpagă, că dacă nu e la o grădiniță germană care are "aranjamente" cu școala, n-ai nicio șansă. Și cum eu n-am nici relații, nici bani de șpagă și nici posibilități să-l fi dat la o grădiniță germană, singura cale e cea a muritorilor de rând: înscris normal, dat testul de limbă și așteptat să nu fim dați la o parte de cei privilegiați financiar.
Azi am sunat la secretariat la colegiul german și mi-a răspuns o doamnă, o secretară presupun. Am întrebat-o când încep înscrierile oficiale la ei, dat fiind că e un pic alt regim, există și testul de limbă undeva în această perioadă.
- Nu știu, doamnă! mi-a tăiat-o
- Bine, dar pe cine pot întreba? Cine îmi poate da și mie niște informații?
- Nu știu, scrie pe site, mi-a aruncat în scârbă.
Bucuroasă că au actualizat în sfârșit site-ul școlii cu informații – am trimis până acum vreo două mailuri la ei și nu mi s-a răspuns, evident, la niciunul –, deci instrucțiuni negru pe alb, pe care să le putem urma, am zis:
- A, grozav! Deci găsim totul pe site. Îmi mai puteți spune odată adresa site-ului dumneavoastră?
Cum nu îmi răspunseseră deloc până acum, m-am gândit că oi fi greșit eu adresa, oi fi nimerit pe vreun site-fantomă, menit să inducă în eroare cetățenii naivi ca mine.
- A, păi nu pe site-ul nostru, îmi zice secretara. Pe site-ul ministerului.
- Aha, am făcut dezamăgită. Deci sunt valabile informațiile generale, pentru toate școlile, conform cărora înscrierile încep pe 5 martie. E ok dacă vin de pe 5 încolo?
Voiam să mă asigur că am înțeles bine, pentru că anul acesta înscrierile se fac în trei etape, în funcție de tot felul de factori, pentru clasa 1 și clasa 0, iar la minorități, cu testele lor de limbă, situația se complică și mai tare.
- Nu știu, doamnă, mă informează din nou țâfnoasa.
- Bine, bine, dar puteți să-mi spuneți când să revin cu un telefon?
- Nu știu.
Deja îmi sărise muștarul.
- Cum adică nu știți? Nu-mi puteți spune când anume veți deține mai multe informații? Când să sun din nou? Peste o sptămână? Peste o lună? Sau poate abia la anul?
- Nu știu, doamnă.
- Cine atunci ar putea ști?
- Nu știu, nu știu.
N-am putut scoate nimic de la ea. Povestea înscrierii noastre începe bine, cu mulți de "nu știu". Ceva-mi spune totuși că, dacă m-aș fi prezentat cu o punguță în lăbuță la stimabila doamnă secretară, lăudat fie-i numele pe care nu-l cunosc, aș fi obținut mai mult decât un snop de "nu știu".
Sigur, noi nu ne vom lăsa descurajați de atâta lucru, că doar respirăm în Romaneea și ne-am obișnuit cu amabilitatea românească. Însă dacă are careva vreo pilă/relație/cunoștință, dacă știe careva vreo persoană amploaiată la liceul german, fie ea chiar femeie de servici sau portar (nu trebuie să fi tocmai diectoarea), un om prietenos care să ne poată spune măcar când încep înscrierile dacă nu cumva și în ce constă testul de limbă, ne-ar fi de mare ajutor.
Mulțumim.

nămeți și muci

2012-02-16T09:38:00.001+02:00

Se vede treaba că a fost ținut mai mult pe-acasă în ultima vreme. Când l-am scos și a văzut munții de zăpadă ce mărginesc trotuarele din București, s-a înfipt direct în ei. 'Geaba mă lamentam eu că m-e frig, că hai mai repede, că ai grijă să nu cazi – fiul meu cucerea viteaz nămete după nămete precum munțomanii Everestul.
Ce-i drept, era echipat ca de munte (salopetă, geacă, mănuși de ski, cagulă, tot tacâmul), astfel încât zăpada, m-am gândit eu, n-o să ia contact cu pielicica lui pe suprafețe foarte întinse. Prin urmare, chiar dacă-mi înghețau mâinile și picioarele așteptând în mijlocul străzii un puradel cocoțat pe tot felul de grămezi de zăpadă de 2 metri înălțime, am făcut acest efort întru bucuria dumnealui. Doar din când în când mai scoteam câte un "Vezi că ești pe o mașină, dă-te jos de-acolo" când din nămete se mai ițea câte un moț de tablă colorată. L-am lăsat pentru și eu mă tăvăleam în zăpadă când eram mică și escaladam munții de pe Republicii când ieșeam de la școală, de ajungeam acasă cu mănușile leoarcă și cu țurțuri de zăpadă agățați de pantalonii din lână. Nu ratam niciunul. Și dat fiind că Max îmi seamnănă, nu m-a mirat prea tare că s-a ambiționat să bifeze toți, dar chiar toți nămeții de la grădiniță până acasă.
Cu obrajii roșii, cu gura până la urechi și cu zăpadă prin mâneci, craci și glugă, am reușit să-l pescuiesc în cele din urmă dintr-un nămete și să-l târăsc după mine acasă, cu promisiunea că repetăm figura și a doua zi. Avea deja muci, era înghețat ca un rahat și nici eu nu eram prea departe.
Acasă, după ce l-am stors bine (numa-n chiloți n-avea zăpadă), ne-am dres cu supă fierbinte și ceai. E mișto și iarna.

dintr-o carte

2012-02-14T08:33:00.000+02:00

"Pe fața lui Madeleine se citea o prostie pe care Mitchell n-o mai văzuse niciodată. Era prostia tuturor oamenilor normali. Era prostia celor norocoși și frumoși, a tuturor celor care căpătau tot ce-și doreau în viață și, în consecință, rămâneau mediocri."

'neața cu coșmar și viscol

2012-02-13T09:10:00.000+02:00

Ninge viscolit în continuare și eu visez din nou prostii. Ieri dimineață m-am trezit dintr-un coșmar cumplit în care niște oameni străini și răi mi-au bătut la ușă și l-au revendicat pe Max, pe motiv că ei sunt adevărații lui părinți. Evident, nu l-am dat, dar sperietura a fost suficient de mare ca să mă scoată din vis.
Azi m-am trezit, tot cu groază, dintr-un vis în care tavanul și o parte din peretele camerei lui Max căzuseră. Pe plapuma lui erau resturi de moloz, bolovani de beton și praf, prin tavan sufla vântul aducând zăpadă, iar în perete era un hău negru pe care Izgubil tocmai se pregătea să-l exploreze.
Știu că mă aflu în acea perioadă a sarcinii în care coșmarurile sunt la ordinea nopții, știu că vor trece, dar asta știu ziua, nu noaptea, când creierul meu face ce vrea din mine. Că știi sau nu, senzația la trezire e la fel de intensă.
Încă o dimineață cu senzații de nesiguranță în suflet și ochii cârpiți.

tarte cu vișine

2012-02-12T12:49:00.006+02:00

Rotunzi și tari, de două ori mai mari decât îi am de obicei, mă fascinează din nou. Mă uit la ei în oglindă, din față, din profil, îi ating, îi împung, le testez elasticitatea. Mereu cu sfârcurile obrazice de parcă ar vrea să găurească straturile de haine și să iasă la iveală, să strige "Priviți-ne, ce frumoși suntem!", sunt perfecțiunea întruchipată. Nu mai sunt mici și pierduți prin bluze, nu-s nici plini cu lapte și grei, sunt sâni fermi ca de fecioară, de la care nu-ți poți lua privirea. Eu nu pot. Că n-am parte de ei mereu. I-am avut mai de mult și acum îi am din nou.
Mi-am agățat o colecție întreagă de sutiene colorate și sexy în baie, cu dungi, buline și floricele colorate, negre și sexy cu multă dantelă, cu balene ori sport, push-up, ne-push-up, am de toate. Și-i înveșmântez în fiecare zi cu câte un sutien nou, îi descopăr, îi mângâi cu privirea și le zâmbesc, sunt mândră de ei. Parc-aș fi din reclamele pentru desuuri.
Aproape că-mi vine să mi-i pun pe Facebook: "The most beautiful boobs in the world."

unde mi-e locul :)

2012-02-11T12:13:00.003+02:00

Am citit un text minunat la Ada, pe care l-a găsit într-un manual pentru femei din 1955. Și nu m-am putut abține să nu mi-l trântesc pe blog. Cred că am să-l și printez, îl fac afiș și-l pun pe perete la bucătărie. Sună așa:
“Pregătiţi cina la timp. Planificaţi deja de dimineaţa sau chiar din seara precedentă, ca soţul dumneavoastră să fie primit cu o cină gustoasă când ajunge acasă de la munca. Astfel vă veţi asigura că soţul dumneavoastră va şti că v-aţi gândit la el, în timp ce el era la muncă, şi că vă ocupaţi de nevoile lui. La majoritatea bărbaţilor le este foame când vin acasă de la muncă şi prin faptul că veţi găti ceva din mâncărurile lui preferate veţi asigura un bun venit călduros pentru el. Pregătiţi-vă pentru primirea lui. Odihniţi-vă 15 minute înaintea sosirii lui, astfel veţi fi proaspătă şi atractivă când ajunge. Aranjaţi-vă machiajul, puneţi-vă o panglică în păr şi prezentaţi-vă proaspătă. Soţul dumneavoastră a petrecut mult timp între oameni obosiţi la locul lui de muncă. Fiţi interesantă şi veselă. Ziua lui de lucru a fost plictisitoare şi are nevoie de puţină distracţie şi una din datoriile dumneavoastră este să asiguraţi acest lucru. Reduceţi zgomotul. Când vine acasă soţul dumneavoastră opriţi aparatele casnice şi ziceţi-le şi copiilor să fie mai liniştiţi. Fiţi fericită că îl revedeţi. Zâmbiţi călduros şi arătaţi-vă dorinţa sinceră de a-i satisface dorinţele.

Ascultaţi ce vrea să zică şi chiar dacă aveţi multe de zis nu faceţi asta exact după sosirea lui. Prima dată să vorbească el, sigur are lucruri mai importante în mintea lui decât dumneavoastră. Nu-l deranjaţi. Nu vă plângeţi dacă soţul dumneavoastră ajunge acasă târziu sau dacă vrea să plece undeva la cină fără dumneavoastră. În loc de ceartă încercaţi să înţelegeţi ce presiune mare este pe el din cauza locului de muncă. Când este acasă sigur vrea să se odihnească şi să se relaxeze. Şi în cele din urmă nu puneţi întrebări fără rost şi nu puneţi la îndoială deciziile şi integritatea lui. Nu uitaţi că el este şeful casei, deci îşi va pune în practică propria voinţă cinstit şi corect.

Şi ţineţi minte, femeia bună ştie unde îi este locul.”

călătoria spre insula misterioasă din mol

2012-02-10T11:04:00.001+02:00

După o săptămână de diverse coduri colorate și zile libere de la grădiniță, ne-am făcut curaj și am ieșit din casă. Carevasăzică ne-am dus la film.
"Călătoria 2: Insula misterioasă", scria pe afișul care ne arăta trei oameni alergând cu o șopârlă mare cât un dinozaur pe urmele lor. Ha! Exact pe gustul nostru, mi-am zis și m-am bucurat pentru mine și pentru Max (și pentru Vera, deși nu-i cunoaștem încă gusturile cinematografice). O mică ezitare am avut totuși – nu era dublat. Și ce faci cu un puradel care încă nu poate să citească în ritm de subtitrare de film?
De fapt, faci foarte bine, pentru că dialog n-a fost mult, în schimb o tonă de action Jules Verne style: furtuni și vârtejuri ce duc spre locuri misterioase, urmăriri cu animale bizare, oraș în ruină năpădit de verdeață, vulcani, schelet de cpt. Nemo, Nautilus – tot tacâmul! Iar dacă-l vezi la Imax prin ochelari 3D, unde-ți sar miriapozi și alte lighioane în față de-ți verși ulcica de popcorn pe tine de sperietură, e și mai tare. Sigur, trebuie să ai sânge-n tine, stofă de explorator și spirit de aventură. Noi am avut, toți trei (M+M+V).

În drum spre casă Max și cu mine am căzut de acord că filmul a fost mega-cool și că ar trebui să ne facem rost și de "Călătoria 1" (cum de-am ratat-o?).

2012-02-09T14:18:00.001+02:00

vera pantera
vera himera
vera frontiera

fiara capătă maniere

2012-02-08T09:48:00.002+02:00

Fiara asta sălbatică începe să se dea pe brazdă, mai exact capătă maniere. Nu că n-ar mai mușca de mână când încerci să-l mângâi sau n-ar mai ataca la picioare prin surprindere când se plictisește, însă Izgubilul nostru a învățat să articuleze. De câte ori strănută cineva, spune "noroc", adică "miau". La început am crezut că i se pare lui G., că e o simplă coincidență când a strănutat și de pe calorifer s-a auzit un "miau!".
– Vezi? mi-a zis. Spune "noroc" când strănuți.
Sceptică – e o trăsătură a mea de care nu pot scăpa – m-am uitat un pic strâmb atât la el, cât și la mâț.
– Nu creeed.
Ieri seară butonam la TV de pe canapea. Izgubil trona pe scaunul meu de birou – e locul său preferat când nu mă aflu eu la comp. Și strănut: hapciu!
– Miau! s-a auzit de la birou.
Miau? Pisicul ăsta chiar mi-a zis "Hai noroc, fată, vezi să nu răcești iar."!?
Sunt tare mândră de el. O fi el agresiv și ranchiunos, dar măcar este un motan cu maniere.

viscol

2012-02-07T08:35:00.003+02:00

Șuieră și vuiește. Lianele de electricitate dintre blocuri șfichiuiesc aerul înghețat. O placă de plastic se izbește ritmic undeva. Pe blacon e zăpada până la genunchi.

regele și scrisu'

2012-02-06T11:09:00.004+02:00

Așteptam trenul în gara din Brașov și constatasem cu disperare că nu mai aveam decât vreo douăzeci de pagini din cartea pe care o purtam cu mine. M-ar fi ținut cel mult până la Predeal. Așa că am dat o fugă până la chioșcul de presă din gară în căutare de alte câteva pagini de umplutură până la Brașov.
La chioșc, numai literatură de calitate: cărți despre cum să slăbești rapid, cum să gătești genial, cum să faci sex, cum să respiri. No thanx. Plus ceva chicklit; din astea chiar nu pot citi nici sub amenințarea armei. Reviste nu se pune problema. Mai era un Pleșu pe-acolo... ceva autobiografie a unei actrițe parcă... hmm... nu prea mă tentau. Și să dau o grămadă de bani pe o carte care să mă enerveze mai mult decât să-mi placă nu face parte din planul meu de buget.
Am mai dat două ture de gheretă, când îmi pică ochii pe o carte din aia super-ieftină, stingheră într-un colț, prăfuită, pe care n-o vrea oricum nimeni: Stephen King. Am zâmbit nostalgic, din astea consumam prin facultate când încercam să mă eschivez de la Heine & co. "Misterul regelui" scria pe ea și avea un abțibild mare și roz: 9 Lei! Nu era tocmai genul de carte care să mă mai țină trează pe tren la vârsta mea, dar măcar nu mi-ar fi părut rău de bani. Și m-a intrigat subtitlul: "despre scris". Despre scris? Stephen King? Scrisul cui? Al lui? Al altora? Am luat-o.
A început cu un soi de amintiri din copilărie, istorioare autobiografice, simple și curate, simpatic de sincere. M-au prins pe loc – brusc, mi se părea foarte uman și oarecum drăgălaș – și m-am bucurat că am luat cartea. Apoi, în partea a doua a cărții, a început să ne spună lucruri despre scris, mai exact, cum scrie el: unde se retrage, cum îi arată biroul, câte ore se dedică activității, cui îi dă să citească prima oară, cum îi vin ideile și cum le dezvoltă. Un mini-manual de instrucțiuni personale tip "așa fac eu". Nu știu nici acum încă de ce, dar m-a înduioșat. La sfârșit nu s-a putut abține să ne descrie cu lux de amănunte cum era să-l calce o furgonetă, câte fracturi a avut, cât a stat în spital și cum a suferit el. Faptul că n-avea nicio legătură cu subiectul cărții m-a înduioșat și mai tare și m-a făcut să-l îndrăgesc for good.
Nu știu dacă voi mai avea vreodată rabdare sau interes să citesc un roman de-al lui, dar mă bucur tare mult că l-am descoperit, așa, ca omuleț.

senzații tari

2012-02-03T09:29:00.004+02:00

Ori nu-mi mai amintesc eu cum a fost acum șapte ani, ori eram mai nesimțită, cert e că Vera se zbenguie mai mult decât Max. În afară de asta, Max a fost un gentleman cap-coadă, nu mi-a dat la pateu, nu mi s-a așezat pe vezică și nici n-a făcut Pilates intrauterin. Asta mică, în schimb, am uneori senzația că se întinde complet pentru a testa elasticitatea țesuturilor mele interne, că încearcă să-mi tragă câte una în splină și se înfurie și mai tare când n-o găsește sau că îmi apasă pe vezică rânjind, exact când sunt pe stradă. Simt atunci nevoia acută de a mă ascunde într-un boschete ca să mă ușurez – noroc că nu durează mult, e genul capricios care se plictisește repede chiar și când face glume proaste.
Zbenguită și capricioasă. Dependentă de struguri.

mulți pumni, mai mari și mai mici

2012-01-31T12:12:00.003+02:00

N-am mai zis nimic, ne-am făcut mici și așteptăm să treacă cu bine. Azi G. face o mică nucleoplastie la Municipal.
Iar noi stăm și ținem toți pumnii disponibili.

names II

2012-01-26T14:39:00.004+02:00

Ne-am gândit că Shaorma nu e un nume potrivit pentru o fetiță și ne-am decis să-i spunem mai bine Falafel. Haha, joke!
Nu, de fapt nu ne-am gândit prea mult împreună. Cred că mai mult fiecare separat, dar negăsind nicunul ceva potrivit, nu ne-am exprimat. Până într-o zi când G m-a privit întrebător:
- Vera?
- Hmm, nu-i rău.
- Nume de bețivă.
- Și un pic curvă.
- Bătrână.
- Îhî. Sună bine.
Așa că deocamdată îi spunem Vera.

bocancii (varianta two years later)

2012-01-24T09:44:00.006+02:00

Cică i s-au rupt cizmele de iarnă. De fapt, s-au descusut într-un loc pe unde poate intra, la o adică, zăpada. Și la câtă zăpadă e în București, era musai să ne cumpărăm altele. Deci ne-am dus la Mol...
Înarmată cu un puradel sictirit care urăște shoppingul, am început să pieptăn toate magazinele cu încălțăminte de copii de la Afi: Humanic, Deichmann, Leonardo și tot ce mi se părea mie că se învârte în jurul măsurii 30. Bineînțeles că ce-mi plăcea (Geokși culeanu) era de la 350 de lei în sus. Pas. Ce intra în bugetul meu arăta ca porcu' (sau cel puțin așa mi se părea mie) – până la urmă, cizme ieftine de la Mol care arată ca cizmele de tarabă pot să iau și de la Obor, că e plină piața. Obosiți, însetați, plictisiți și deja certându-ne, ne-am hotărât să ne tragem sufletul la patinoar. Mai exact pe Max l-am băgat să și-l tragă în țarcul cu gheață și pe mine m-am băgat să mi-l trag în niște magazine frumoase, de mujeres. De unde am ieșit cu 6 perechi de chiloți dantelați și megasexy, hehehe.
Apoi m-am așezat lângă țarc și am chibzuit: cum rezolvam problema cizmelor? Ce-mi plăcea mie era inaccesibil, ce-i plăcea lui erau teniși și adidași de plastic cu Fulger, Spiderman sau mai știu eu ce lighioană. Out of the question. Singurii la care îi sclipiseră ochii și care mi-ar fi plăcut și mie (dar nu pentru el, totuși, ci mai degrabă pentru mine) erau niște bocanci tip Martens vișinii, lucioși, din scai. De fete. Însă alături de dânșii, o pereche similară din pele albastră (totuși, un pic mai masculin, chiar dacă destul de gayish) aștepta tăcută să fie băgată în seamă. Am cercetat-o amândoi, am întors-o pe toate părțile, am constatat că nu sunt de iarnă și nu sunt numărul lui, dar ce contează? A big mac is a big mac și niște bocanci albaștri sunt niște bocanci albaștri și ce dacă sunt 31 și arată ca Chaplin cu ei? Și ce dacă se încurcă în șirete? Și ce dacă nu-s de zăpadă? Important e că sunt cool și ne plac amândurora.
Totuși, rumegam încă, el pe gheață, eu pe lângă. I-am făcut semn de pe mantinelă să se apropie.
- Zi, chiar îți plac mizeriile alea albastre?
- Da.
- Și te încalți singur în fiecare zi.
- Da.
- Și nu faci figuri că tre' să-ți iei și șosete groase în ei.
- Nu.
- Bine.
L-am lăsat din nou pe gheață și am fugit la magazin. I-am luat. Arată cam așa, doar că, evident, nu-s Martenși.
Culoarea e o idee mai închisă și au și fermoare pe margini ca să-i descalțe puradelul mai ușor. Până la urmă, nu-s răi. Și i-s buni până la 8 ani cel puțin.
Bine totuși c-am reușit să-i scot din cap varianta roșie și lucioasă, de club...

omfg! omfg! omfg!

2012-01-19T17:56:00.003+02:00

it's a grl!!!

hehehe

fursecul

2012-01-17T10:08:00.001+02:00

- Poate faci fată, zice Max.
- Dap.
- Sau poate un băiat.
- Sau așa.
- Sau poate naști... un fursec! mi-a zis și s-a rostogolit de râs.

i'm too sexy for my blog

2012-01-16T13:26:00.003+02:00

Mama mia, m-a rupt viroza asta sau gripă sau ce-o fi fost. Am zăcut două zile fără să mă pot ridica din pat, cu dureri de cap, frisoane, tuse și muci. Acum e mai bine, au rămas doar mucii. Și cum n-am voie să mă destrăbălez cu medicamente, îmi administrez câte un cățel de usturoi la 8 ore – mi-a zis mie Monica cum că usturoiul e antibiotic natural și am procedat în consecință.
Acum duhnesc a usturoi, scuip flegme verzi în toate direcțiile și îmi trag mucii mai ceva ca un țânc de grădiniță. Plus fâșia de burtă care-mi iese ca la un tractorist de sub un tricou prea scurt... I'm unbelievable sexy!

trăiască babele!

2012-01-13T22:38:00.003+02:00

A debutat cu dureri de cap, apoi, a doua zi, am început să tușesc. Sec. Indispusă și deprimată de două zile, am decis că e cazul să-mi fac bagajul, să-mi iau plozii și să plec spre Capitală. Numai eu știu cum mă simțeam dimineață, când m-a dus mama la gară - abia mă țineam pe picioare. Când ne-a cules alesul inimii din București Nord păream să fiu mai vie, de bucurie că am ajuns acasă pesemne. Însă la nu mult timp am început din nou să tușesc de ziceai că mai am un pic și-mi scuip plămânii. Sec, chinuit, iritant la culme pe gât. Cum deschideam gura să vorbesc, cum mă înecam de tuse. Am luat hotărârea solemnă să tac și să comunic numai prin semne.

Siropul de tuse de plante și pastilele de gât tot de plante nu m-au ajutat prea mult. Mi-am făcut ceai de cimbru, am halit miere și am supt bomboanele de tuse ale copiilor până când am reușit să adorm în unghi de 45 de grade, altfel se pornea tusea.

De dimineață nici să vreau și nu mai puteam vorbi, cine m-a sunat în prima parte a zilei a avut parte de un croncănit întrerupt de repetate accese de tuse. Cea mai cumplită era senzația din gât: de câte ori tușeam, aveam impresia că mă mângâie cineva cu o greblă pe gâtlej. Adaugă la asta greutatea din piept și sunetul de oală spartă, plus niște flegme chinuite până la epuizare și leșin. Și atunci mi-am amintit.

Când eram eu mică și bolnavă, presupun că răcită, mama mă punea să țin pe piept un săculeț cu sare fierbinte. Uram treaba asta, pentru că mă frigea cumplit. Dar probabil că mă făcea bine. Prin urmare mi-am încălzit un kil de sare într-o tigaie, l-am vârât într-o cârpă, mi-am trântit-o pe chiept, am închis ochii și-am suportat cu stoicism. După vreun sfert de oră nu-mi venea să mai tușesc deloc și nici gâtul nu mă mai durea!!! Băbismele astea chiar funcționează! Și repede mi-a preparat domnul partener de uniune consensuală ș-un ceai din foi de ceapă (găsit pe google la „metode babesti tuse”), iar acum sunt aproape ca nouă: pot vorbi cu glas normal, nu mai am accese de tuse și nici nu mă mai doare gâtul.

Așa că am ras scurt trei pătrățele de after eigh cât am scris această epistolă și mă duc să mă destrăbălez la un film Tv de vineri, 13, seara.

MD de la "mama denaturata"

2012-01-10T14:40:00.004+02:00

A iesit, s-a destrabalat, a stat in fum si a baut o bere cu alcool. A si fumat vreo 4 tigari. A doua zi a durut-o capul.
De la bere n-avea cum - nu te doare capul dupa o bere. De la fum, poate. Sau poate de la altceva.
S-a vaitat toata dimineata ca-i huruie capatzana si abia spre seara s-a intrebat: oare l-a durut capul si pe pruncul ce-i creste in pantece?

indoiri si lipsa de zapezi

2012-01-05T14:29:00.003+02:00

Incerc sa nu ma gandesc la ce ma asteapta. Merg pe varianta ca ne-om descurca noi cumva, la urma urmei toata lumea o face. Dar cand citesc cate-un post ca cel al Adei, cu "copilul nu vrea sa doarma nicicum, orice i-as face", ma ia cu ameteli. Oare o sa mai am eu, la cele de 37 de primaveri obosite ale mele, rabdarea necesara sa dansez dupa cum imi zbiara un sugaci? Ma tare indoiesc. Lapte cu mac si diazepam il paste.
In rest, toate bune si frumoase, suntem la Bv si baietii sunt la schi fara zapada. De-aia n-am nici diacritice. Nu de la zapada, de la compul lu' mama.

names

2012-01-03T21:54:00.002+02:00

– Shaorma, a zis G. Și dacă e băiat, Falafel.
Eu am fost de acord.

sirena și antena

2012-01-01T09:52:00.003+02:00

Întotdeauna mi-am dorit o casă cu ferestre largi, prin care să văd cerul direct din pat. Tot ce-am putut produce a fost un apartament de bloc cu ferestre obișnuite, însă la peisaj n-am făcut rabat.

Deschid ochii și văd mulți norișori pufoși de un alb intens, pictați pe un fundal albastru deschis, aproape văratec, semn că va fi soare azi. Apare mereu din colțul de jos din dreapta și colorează întâi totul în roz-mov, pentru a scălda mai apoi întreg peisajul într-o lumină gălbuie.

În prim plan, jos, în stânga, se află o antenă. Zveltă și neagră, se conturează mândră pe cerul senin. Uneori se odihnesc porumbei pe ea, alteori e plină de ciori. De cele mai multe ori e liberă. La baza ei, la o distanță de aproximativ un metru mai la dreapta, stă o sirenă scundă, verde și tăcută. Arată ca două ligheane suprapuse și răsturnate cu capul în jos. Cele două siluete se completează bine, formează o pereche, tabloul n-ar fi complet fără una din ele.

Jos de tot, o fâșie subțire de tencuială albă - moțul blocului de vizavi - umple peisajul dintr-un cap în altul. Toată treaba arată ca un desen făcut de mâna unui copil, cu linii simple și precise: o dungă albă în chip de pământ, o antenă, un lighean și nori. Dacă l-aș fi văzut undeva, m-aș fi îndrăgostit de el. L-aș fi cumpărat sau poate l-aș fi furat.

Iau o gură de cafea cu lapte și zâmbesc. Cineva îmi trage un șut pe interior.

Bună dimineața, 2012!

reacția lui

2011-12-29T11:31:00.003+02:00

M-a tot întrebat lumea "Și? Max ce zice?". Ei bine, lucrurile cu Max stau cam în felul următor.
De vreo doi ani încoace mă tot descoase dacă o să mai fac copii, dacă o să aibă și el la un moment dat un frățior sau o surioară. Ba chiar a încercat să mă convingă că ar trebui să mă mărit cu G. (a văzut el în povești că întâi vine nunta, apoi bebelușul). I-am explicat delicat că nu se știe, că e posibil, dar șansele sunt minime, deci să-și scoată bazaconiile din cap. Drept care și-a amenajat niște bebeluși proprii (doi urși din pluș, două maimuțe și un câine), copiii lui, pe care-i culcă și-i hrănește cu biberonul almost zilnic. Îi cară în vacanțe la munte și la mare sau, dacă-i lasă acasă, îmi trasează sarcini stricte despre cum să-i hrănesc și culc. Așa că, printre sute de mașini, lego, roboți și arme, locuiesc și niște copii de pluș la el în cameră. Cam atât de tare își dorește el un frățior.
Când m-am trezit pregnantă, întâi m-am speriat (rău de tot), apoi am alergat la hematologie, să mărturisesc boacăna și să primesc binecuvântarea sau nu. Hemato a zis că da, dar numai după tone de analize și sub strictă supraveghere, că joc la categoria "cu risc". Și la multe din analizele acestea l-am cărat pe Max după mine. A așteptat cu mine pe holurile Municipalului, l-am târât în drum spre grădiniță pe la Synevo și, bineînțeles, a trebuit să-l iau și seara la ecografii. La un moment dat nu s-a mai mulțumit cu răspunsul meu tip "ei, niște analize de rutină...". "Da' ce? Ești așa bolnavă?" m-a luat la întrebări. Așa că, printre grețuri și amețeli, i-am mărturisit că mergem la o doctoriță care îmi va face analize și-mi va spune dacă voi mai putea avea copii vreodată, atunci când DD se va decide să-mi pună un copil în burtă. N-am vrut să-i spun adevărul când nici eu nu știam cum stau. Însă când a auzit despre ce e vorba, a înțeles pe loc și a așteptat cumințel printre toate borțoasele de pe hol, cât am intrat eu în cabinet.
Când am ieșit, pesemne că aveam un zâmbet lat cât toată fața, pentru că a sărit de pe scaun și m-a întrebat nerăbdător:
- Și? Ce-a zis doctorița? O să mai poți avea un copil?
Eu am roșit timid și am dat din cap că da.
În momentul următor mi-a sărit în brațe, mi s-a prins cu brațele de gât, a început să mă pupe și să strige:
- O să mai poți avea un copil!!! Mama!!! O să mai poți avea un copil!!! și mă pupa întruna și mă strângea în brațe și mie mi-au dat lacrimile. În momentul acela m-am gândit la viitoarea lui nevasta și am sperat să se manifeste cel puțin la fel de frumos când va afla că va fi tată.
- Și? a continuat cu gura până la urechi. Când o să fie asta? Peste doi-trei ani?
Am izbucnit în râs printre lacrimi și nu m-am putut abține, i-am spus:
- Nu, Max. Peste vreo opt luni...
Era să leșine. Până când am ajuns la metrou mi-a făcut capul mare despre cum o să aibă el șapte ani și-o lună când se va naște copilul și cum îi va da jucăriile lui de pluș și cum o să-l apere dacă cineva o să-i vrea răul.
Mai târziu, când ne-am dus să luăm ceva de la Megaimage, n-a vrut sub nicio formă să mă lase pe mine să duc coșul, iar seara mi-a adus la pat apă, mandarine și biscuiți.

alb vs bej

2011-12-28T14:00:00.003+02:00

Alb sau bej? Mobila din camera lui Max e albă, dar există și o comodă bej pierdută în spațiu. Lemnul arată parcă mai bine, dar albul e mai freș și se și șterge mai ușor de cariocă & co. Și s-ar contura bine pe peretele bleu.
Deci: alb sau bej?

otita

2011-12-27T11:34:00.003+02:00

N-am avut niciodată otită. Nu că mi-aș dori, dar nici nu pot să-mi dau seama de intensitatea și ascuțimea durerii. Doar durerile de dinți îmi sunt familiare, le cunosc întreaga paletă și trebuie să recunosc că au fost momente în care aș fi fost recunoscătoare pentru o ghilotină. Presupun că nici otita nu e foarte departe ca senzație.

În sfânta seară de 25 decembrie anno domini, tânărul Wagner îmi comunică discret cum că-l doare un pic urechea. Te-ai lovit? Nope. Te-a tras vestitul curent? Nope. Te-am urecheat eu? Nope. Hmm. Nu trece mult timp din noapte când la căpătâiul dormitorului conjugal apare propria-mi mamă, explicându-mi că încearcă de vreo oră să-l liniștească pe tânărul domn, că se vaită și se ține de-o ureche și că o vrea pe mă-sa. Aha, mi-am zis trezită din somn, deci e groasă. Dacă maică-mea n-a reușit să-l calmeze, e urât.

După simptomele descrise și făcând legătura cu o tuse existentă și persistentă, m-am gândit că trebuie să fie vorba de otită. Conform motoului „Sunt bolnav deci dorm cu mama”, l-am transferat pe Luca lângă George și m-am culcat cu Max. Vorba vine culcat, pentru că de fapt i-am încălzit o sticlă cu apă caldă la ureche, l-am ținut în brațe, l-am consolat și încurajat, pupat și mângâiat, l-am înfofolit cu căciuli și fulare... rezultat zero. Pe la patru dimineața ne-am tras niște haine peste pijamale, am chemat un taxi și ne-am dus la Grigore. Verdict: otită. Și după o noapte de neuitat petrecută parțial scheunând de durere acasă, parțial la camera de gardă, am reușit să adormim spre dimineață amândoi epuizați de durere și răpuși de somn.

Ziua de ieri a fost cool, nu l-a mai durut aproape deloc, eu i-am administrat conștiincioasă diversele siroape, el le-a luat cuminte. Însă spre seară... spre seară mi-a șoptit discret că-l doare urechea cealaltă. M-am uitat la el cu groază, iar el m-a privit back cu groază dublă. Aveam amândoi o bănuială despre ce ne așteaptă.

Dă-i cu picături, dă-i cu antibiotic, dă-i cu fulare și sticle de apă, citește-i povești, joacă table pentru distragerea atenției, activity, monopoly, ce vrei tu, puiule, numai să-ți treacă. A gemut, s-a zvârcolit și s-a foit, a aruncat nervos cu jucării de pluș de pereți, a dat din picioare, s-a arcuit și s-a văitat cu lacrimi. După câteva ore a reușit să adoarmă. Și eu cu el.

Acum e bine, nu-l mai doare decât când apasă. L-am felicitat pentru vitejia cu care a înfruntat noaptea și pentru felul brav în care s-a comportat. Nu știu în continuare cum se simte otita, dar judecând după suferința lui (și Mache e genul orgolios și masculin, care nu arată cât de tare îl doare) trebuie că otita e ceva cumplit.

Slavă Domnului că n-avem decât două urechi, diseară dormim.

umpic de vacanță

2011-12-22T09:33:00.005+02:00

Am fost un pic în Austria, la schi. În Alpbachtal, Tirol, foarte frumos. Se recomandă mai ales pentru familii cu copii. Pârtii de dificultate medie, hoteluri speciale cu dotări pentru plozi, spa, atmosferă de Crăciun și o tonă de zăpadă.
Au și-o făbricuță de bere în sat, aviz amatorilor. Iar Josef face un christmas brew de-ți vine să nu mai pleci din sat.
Și nu, n-am schiat, nu ne-am riscat, am salivat doar de pe margine. Dar de la berea lui Jos nu ne-am putut abține :D

2011-12-21T16:40:00.002+02:00

Doamne, ce invenție minunată jeanșii de borțoasă! Un vis. O poezie.

citim o carte

2011-12-15T09:53:00.004+02:00

...și tare ne mai place! Am zis s-o lăsăm mai moale cu treaba, să nu ne obosim prea tare, și facem pauze lungi și dese. Benefice lecturii. De obicei adormim după vreo două-trei pagini. Dar tot am ajuns încetișor la pagina 407.
Aceasta este ultima cărticică de care ne-am înamorat.

Pentru lu' cine îi plac cărțile lungi și plictisitoare cu și despre evrei, culorile fiebinți de Ierusalim și ceva istorie, i-o recomand cu drag. Sau pentru lu' cine îi place Amos Oz în general.

ha!

2011-12-13T11:45:00.003+02:00

Dau să intru să mai aștern și eu câte ceva din vasta-mi înțelepciune pe blog, când, ce să vezi? Cineva (și avem, desigur, o bănuială cine anume, iar bănuiala bănuiesc că bănuiește și dumneaei că eu o bănuiesc :) se plictisea atât de tare, încât s-a apucat să-mi citească posturile din urmă, până undeva prin august, bifându-mi cu câte un click plictisit, toate posturile, cu "boring". Pesemne că am plictisit-o de moarte, poor thing, cum o fi rezistat, nu știu. Iar eu sufăr aici pe tastatură, vărs lacrimi amare și mă gândesc că sunt o persoană foarte plictisitoare, mai bine mă sinucid, nu? :)

Așa, și acum la oile noastre: it's official, sunt un pic pregnantă.

moarte șoferilor!

2011-12-06T09:34:00.003+02:00

Sunt o tipă tolerantă. Nu urăsc țiganii, simpatizez cu gay-ii, am o slăbiciune pentru evrei și, în general, n-am nimic cu nimeni. O singură categorie mă scoate din minți uneori: șoferii. Pe lângă că parchează pe trotuare de, dacă ai vreo bicicletă sau cărucior, n-ai nicio șansă să te strecori, că nu opresc dacă te văd că ești pe zebră și pe verde, de riști să fi ras de pe fața Pământului dacă nu ți-ai dezvoltat skills-uri de combat, când plouă, cei mai mulți dintre ei te stropesc fără nici cea mai mică jenă, ba uneori chiar intenționat. Prin urmare, cu riscul de a-mi pune în cap cititorii cu carnet, am să-mi cumpăr un graffiti spray și-am să mâzgălesc cu eleganță pe toate zidurile în drum spre casă "Moarte șoferilor!".
Iar cretinului care m-a stropit din cap până-n picioare azi dimineață, de am ajuns complet udă la redacție, îi doresc cu herpes genital și o salbă de furunculi în zona nasului. În plus, dacă e bărbat, să afle că copilul lui nu este de fapt al lui, ci al dușmanului său numărul unu, iar dacă e femeie, să-i ajungă pozele intime pe facebook. În ambele cazuri să existe o revelație divină, care să le comunice că această pedeapsă vine din partea fetei cu fustă roșie și geacă verde pe care au murat-o pe Eminescu.

p.s. Și să nu-mi vină careva cu replica "Dar nu poți generaliza...", că asta nu ține azi. Howgh!

poezie

2011-12-04T12:12:00.004+02:00

O zi din viața lui Yvonne Wagnerovici

de subsemnata

Cafea cu lapte și biscuiți din ăia de la Lidl

Ș-un pic de cozonac Panetone, că e cu stafide și ne place.

Ș-un iaurt de băut, mare, că organismul are nevoie de calciu.

O mandarină, încă una, că-s mici, până pregătesc ceva pentru copii.

Eggburger la micul dejun, cu maioneză și castraveți murați din plin,

O felie de humus și una de zacuscă, tot cu castraveți murați.

Ceai. Cu o felie de pâine cu dulceață alături, că e divină.

Vira la joacă și la scris articole.

Cu gutuie, dulce-amăruie.

Pauză de gustare: vreo 20 de feliuțe de slănină afumată cu pâine și castraveți, yummy,

Și-un strop de tobă, bine că s-a terminat.

Din Brie mușc direct, și-așa nu mai e decât jumătate de pachet, se topește pe limbă tot.

Aș lua și-o gură de vin roșu, mă abțin.

Inspectez frigiderul, îndes două felii de salam de Sibiu. Cu moț de castravete.

Fericire, reiau treaba.

Lipsește ceva, poate un măr, aduc.

Nu, era after eight, mănânc cinci bucăți cât lucrez.

Supă de roșii, cu găluște, un vis!

Pui la cuptor, orez cu sos de soia, leșin.

Un rest de griș cu lapte și gem rămas de la copii, îl rezolv.

Și niște bomboane din punga copiilor.

O mandarină de plictiseală, cât diger. Încă una. Încă două.

Curățenie cu pauză de pâine cu zacuscă. Și castravete.

Niște after eight, nu mai contează cât.

Mi-e sete, fac un ceai pe care-l beau cu biscuiți.

Copii, vouă nu vă e foame? Vreți o mămăliguță cu brânză?

E grozavă, delicioasă, porții de neam prost, dar nu ține mult la stomac.

Un măr și-o gutuie, că seara se mănâncă mai soft.

Trei felii cu parizer țărănesc înghițite pe nerăsuflate la „Pirații din Caraibe”.

O mandarină înainte de culcare. Ba două, că-s mici.

Acum o lună aveam 45 de kile, acum am 48.

îmi crapă țeasta

2011-12-03T16:21:00.003+02:00

Dacă stau cuminte și nu mă mișc prea mult, nimic nu pare ieșit din comun. Dacă însă îmi întorc capul brusc, începe să-mi pulseze creierul de parcă aș fi băut o noapte întreagă. Așa că încerc să fac mișcări lente și grațioase, deloc caracteristice mie. Însă dacă mă mișc prea lent, adorm. Și-așa o duc de azi-dimineață.

Am băut două cafele, una adevărată și una de la plic. Niciuna nu m-a ajutat prea mult.

Și nici băieții nu mi-au menajat migrena, zbiară ca niște indieni, tropăind prin toată casa, zgârie mașini metalice de parchet și se împușcă imaginar și zgomotos din cadă până în hol. Va trebui să-mi schimb tactica, am să renunț la rolul de furie ce răcnește la ei să-și ia papucii în picioare și am să mă strecor în cel de pisicuță neajutorată.

Mai devreme am testat, a mers. „Băieeeți?”, am mieunat de pe canapea numai lapte și miere, „Cine-i atât de bun și de generos și de drăgălaș și-mi aduce și mie încărcătorul de laptop?” și am fluturat un pic din gene. Două viitoare mascule în vârstă de șase ani și jumătate și-au întrerupt jocurile violente și s-au năpustit asupra încărcătorului, smulgându-și-l unul altuia, în dorința de a-mi face pe plac. (Ciudat, când urlu la ei să se spele pe dinți, de mă aude și vecina de jos, nu par să mă audă.)

Acum începe să mi se facă sete și nu-mi pot părăsi locul din vârful canapelei, o să mă ia din nou cu durere de cap și, în plus, mi-e lene, că m-am obișnuit să zac. Am să-mi folosesc din nou mierea din glas.

..........

Mi-au adus un pahar cu apă, țineau amândoi de el mai-mai să-l verse în cameră. Hehehe, începe să-mi placă. Oare să-i rog și de-o pâine cu zacuscă și-un castravete murat?

explicație

2011-11-16T16:45:00.002+02:00

- Vai, măi copile, de ce-ai mâinile așa reci?
- Pentru că nu m-ai lăsat să mă joc pe calculator.
Mda.

ne pregătim de-o revoluție

2011-11-07T10:28:00.003+02:00

– Mama? Să știi că cineva de la grădiniță mi-a făcut rău.
– Cine?
– Doamna de artă creativă.
– Cum așa?
– Păi, trebuia să pictăm ceva cu negru și apoi să suflăm prin pai, așa, ca să se întindă culoarea. Și la mine se întindea mai greu și am suflat până am amețit. Și eram așa amețit că am căzut de pe scaun. Și doamna m-a tras de păr, uite-așa, aici, în spate, și a zis să stau cuminte. Și m-a durut, să știi.
Aaaaarrrrgh! Am simțit cum mi se ridică tensiunea instantaneu. Doamna asta de așa-zisă artă creativă, pițipoancă sau pensionară, ce-o fi, avea să-mi simtă în curând colții în beregată. Din nefericire vine doar o oră pe săptămână, deci n-am prins-o. Totuși, i-am lăsat azi un mesaj verbal "prietenos" la educatoare. Și l-am și retras de la cursul "doamnei". Iar pe Mache l-am instruit așa:
– Nimeni, niciun adult nu are voie să te atingă. N-are voie să te lovească, să te tragă de păr sau de urechi sau altceva. Nici măcar să te mângâie n-are voie dacă ție nu-ți place. Nimic!
– Dar doamnele știu asta?
– Da, normal.
– Și atunci de ce bat unele doamne copiii?
– Pentru că știu că copiiilor le e frică să deschidă gura și să le spună că nu au voie să facă asta. Le e atât de frică încât nu le spun nici măcar părinților. Iar majoritatea nici nu știu că adulții nu au voie să dea în ei. Pentru că părinții nu stau de vorbă cu ei, nu-i învață. Dar tu ești un tip informat și știi asta.
– Dar dacă eu, când mă mai trage odată de păr, îi spun că nu are voie, ce-o să-mi facă?
– O să-și dea seama că ești unul dintre copiii care-și cunosc drepturile si o să se gândească: opa, stai că ăsta știe că nu am voie să-l ating și-i spune maică-sii, ia să-l las eu în pace. Și o să te lase în pace.
– Dar dacă o să-i spun eu că n-are voie să bată copiii, o să audă și ceilalți copii că n-are voie și atunci doamna o să se uite urât la mine.
– Fii sigur de asta! N-o să-i convină deloc că tu știi și că ai deschis gura, dar n-o să aibă încotro.
– Și atunci o să știe toți copiii și n-o s-o mai lase să-i bată pe niciunul.
– Exact!

alegerea

2011-11-06T12:01:00.002+02:00

– Mara? apare Luca în sufragerie ieri, unde stăteam tolănită pe canapea și mă uitam la X-Factor. Max a rupt masa.
Fuck! Iar? Din camera de copii Max nu zicea nici pâs, pesemne că trăgea cu urechea.
– Cum a rupt-o? întreb plictisită și-mi dau ochii peste cap.
– S-a urcat cu pe ea și s-a rupt un picior.
E o masă mică, de copii, nu foarte zdravănă. I-a mai rupt piciorul și anul trecut, dar am reușit să-l cârpesc cu șuruburi și superglue.
– Bine. Du-te și spune-i să se gândească la o pedeapsă.
După vreo zece secunde apare Max:
– Să nu mă mai joc toată ziua la calculator, îmi spune relativ vesel.
– Ce vorbești, Franz? Numai atât? ridic mirată din sprâncene. Poate vrei să spui "Să nu mă mai joc două săptămâni".
– Două săptămâni!? întreabă îngrozit și începe să se tânguie. Dar e prea muuult...
– Ok, atunci nu-ți mai iau "Scorpionul gigant".
E vorba de lighionele bilunare de la deAgostini, de care e fascinat și pe care le colecționează: gândaci libidinoși, viespi ucigașe, păianjeni veninoși și alte insecte reale, trase-n rășină.
– Nuuu! a sărit ca ars.
– E alegerea ta. Ai două minute să te gândești: computer sau scorpion, am spus și mi-am întors privirea spre zbieretele concurenților de la X-Factor.
A stat, s-a gândit, a decis:
– Două săptămâni de pauză de jocuri.
Și a plecat cu lacrimi în ochi.

sport de novembre

2011-11-05T13:42:00.003+02:00

L-am înscris la baschet. Când aleargă în pantaloni scurți, mic și iute, cu paranteze, prin sala de sport, pare un fotbalist care a greșit terenul. Nu poate controla mingea de baschet cu mana, e prea mare pentru el, ar prefera probabil să-i tragă un șut zdravăn. Dar dacă ești un tip sportiv, poți face cam orice sport, prin urmare iată-l și pe Max cel mic la baschet printre lungani.
Poate se mai întinde și el un pic.

dilemma

2011-11-01T10:04:00.002+02:00

Să zicem că ai o bănuială – nu și garanția – că ți se pregătește ceva frumos. Un cadou, de exemplu, o bucurie pe care o aștepți de mult, un lucru la care ai tot tânjit în ultima vreme. Însă chiar dacă nu știi sigur că vei primi cu adevărat ce-ți dorești, tot nu-ți poți înfrâna o bucurie mică tresăltând în secret în suflețel.
Și ce faci atunci? Îți strigi în gura mare bucuria, sperând că astfel atragi celebrele vibrații pozitive și că, cu cât o rostești mai des, cu atât șansele de a se adeveri cresc? Sau mergi pe burtă și taci mâlc de teamă să nu-ți sperii norocul, să nu superi zeii, să cobești cumva aiurea?

dintr-un articol

2011-10-21T12:27:00.004+03:00

"...Fidelitatea presupune o doză bună de tărie interioară. Pe care nu o are oricine. De multe ori motivele disponibilității de a călca strâmb se află îngropate adânc în negura propriei copilării. Într-o relație de cuplu ies la iveală diverse conflicte vechi pe care le-am experimentat ca copii, pentru că o relație intimă este similară simbiozei timpurii dintre mamă și copil. Senzația de siguranță pe care o ai alături de un partener pe care-l iubești este aceeași pe care ai avut-o ca copil în brațele mamei. Însă în aceeași măsură apar și temerile copilăriei, de mult reprimate. Psihologii care au lucrat cu bărbați dependenți de sex au constatat că cei mai mulți dintre ei au avut în copilărie o relație nesigură cu propria mamă și caută o viață întreagă această contopire. Fără succes – pentru că indiferent cu cât de multe femei întreții raporturi sexuale, lipsa intimității din copilărie n-o va putea înlocui niciuna dintre ele..."

fetiș

2011-10-21T10:33:00.003+03:00

Are un fetiș pentru ciorapii fini, de damă. Când mă vede îmbrăcată cu dresuri, fața i se luminează într-un zâmbet visător, vine spre mine și-mi atinge genunchii cu admirație. Îi dau câteodată un ciorap de-al meu – îi place să-l simtă în mână, îl pipăie și-l mângâie, îi studiază textura.
Azi dimineață mi-am luat un dres cu dungi groase orizontale, alb cu negru. Nu m-a văzut prea bine până nu am ieșit din casă. Însă pe scări, când m-am oprit să-i leg șiretul desfăcut, mi-a spus: "Oau, ce dres frumos ai".

am renunțat

2011-10-20T10:13:00.005+03:00

Am decis să renunț și în mod oficial la cursul de tango. E prea complicat să găsesc de 3 ori pe săptămână câte un răspuns ingenios pentru veșnica întrebare "Dar ce fac cu Max?". Asta e, n-am să mai ajung mare dansatoare de tango, n-am să mai plec în Argentina să mă mulez pe piepturi fierbinți, încă un moț de hobby stins în fașă.
Oare să mă apuc de vreun curs de gătit? Olărit? Goblenuri?

astăzi am fost fericită

2011-10-19T16:32:00.003+03:00

Mi-am luat o zi liberă. Am umblat de mână cu el pe străzi, mânuța lui în mâna mea, și am cules castane roșcate și lucioase. Am spart bani pe bakugani chinezești de tarabă și clame de păr kitschoase. Ne-am luat pizza și cola de la un colț de stradă și am lenevit în parc, pe bancă, încălzindu-ne în soarele de octombrie. Și atunci am simțit un firicel de fericire cum mi se insinuează în suflet, cum mă inundă, mă destinde și mă alină.

living on top of the world

2011-09-15T22:41:00.003+03:00

La etajul zece cafeaua de dimineața se servește cu răsărit de soare mov la linia orizonutului blocului.
De la etajul zece vezi cel mai bine cum alearga norii pe cer.
Când adie briza, cu puțină imaginație îți poți închipui că ești în vacanță.
De la etajul zece se văd toate stelele noaptea.
Îmi place etajul zece.

erotic goes porno

2011-09-06T16:22:00.004+03:00

Vizavi de blocul nostru este un alt bloc, destul de aproape. Seara în special, dacă nu sunt draperiile trase, poti vedea foarte bine ce fac oamenii în casele lor. De la fosta noastră locuință la etajul patru urmăream mai ales două apartamente: la etajul unu, o familie cu doi copii, care făceau cam aceleasi lucruri domestice la aceleasi ore ca si noi și la etajul cinci, unde locuiesc niște tipe și uneori și tipi. Una dintre fete trage foarte rar draperia și face foarte des duș. La început nici n-am observat-o, însă G., care obișnuiește să fumeze pe geamul din bucătărie, mi-a atras atenția că e una care umblă mereu goală prin casă. Apoi am început s-o urmăresc și eu; se plimba des în sânii goi și cu un prosop în cap prin cameră – ce se întâmpla mai jos de mijloc n-aveam cum să vedem. Apoi se așeza așa goală la computer și își vedea de ale ei. La un moment dat trăgea draperia. Videochat?
Acum o vedem de la etajul zece. Nu știm sigur dacă umblă în continuare cu sânii dezgoliți și prosopul în cap, dar ne e clar că-și poartă podoaba pubiană în stil retro-hippie.
De curând și-a luat laptop ș-o pisică.

2011-08-31T08:55:00.001+03:00

fara autorizație

2011-08-29T13:52:00.003+03:00

Înainte de a-l expedia la mare, a modelat din lut, într-un joc numit "Roata Olarului", un soi de... chestii care aduceau vag a farfurii sau poate a scrumiere. Pe care le-a pictat și aranjat într-o expoziție pe balcon și sub care a așezat mici petice de hârtie cu prețul aferent: 2,52 lei, 1,89 lei, 1,37 lei... După vreo două zile, maică-mea și cu mine ne-am îndurat și i-am cumpărat câte un obiect de artă din expoziție – a fost tare fericit.
Ajuns în Vamă, a observat el că toată lumea vinde câte ceva (cercei, codițe împletite, muzică...) și s-a gândit să scoată și el un ban. Însă când i-a cerut maică-mii scrumiera cumpărată, pe care aceasta o luase cu ea, mama nu i-a dat-o. Că e a ei. Că dacă vrea să facă bani, să-și găsească altceva de vândut. Drept pentru care Mache s-a gândit să vândă pietre (chestie care a mai încercat-o și acasă, cu mine, dar nu i-a mers).
A cules pietre de pe plaja din 2 Mai, le-a dat cu cremă să lucească frumos, le-a împărțit în cutiuțe, a scris "scump" si "ieftin" pe ele și s-a așezat printre ceilalți comercianți. Așa că, dacă din întâmplare vedeți în Vamă, la margine de drum, un băiețel oacheș de șase ani și o dulceață de vreo trei alături, blondă cu ochi albaștri (când ești cu gagica vinzi mai bine), cumpărați-le o piatră. Vă dau eu banii înapoi când ne vedem.

second chance

2011-08-28T14:36:00.002+03:00

YES?/NO?

2011-08-27T17:03:00.001+03:00

2011-08-26T09:37:00.000+03:00

defecțiuni tehnice

2011-08-25T09:12:00.003+03:00

Mi-am trântit caloriferul pe gleznă și s-a umflat. Glezna. Abia călcam ieri. Așa că azi-noapte am dormit cu glezna împachetată în foi de varză, mi-a zis mie cineva că ar ajuta. A ajutat, măcar nu mai șchiopătez, chiar dacă sunt încă umflată și mă doare. Nu știu ce să mă fac cu lecția de Tango de azi, nu prea mă văd bine.
Și trebuie să mă apuc de împachetat apartamentul, dar când mă uit în jurul meu mă apucă disperarea.

"freedom is just another word for nothing left to lose"

2011-08-24T10:20:00.004+03:00

Un pic mai lat decât mine și nici ca înălțime mult mai impunător, surd de-o ureche și cu un defect la ochi, nu e tocmai bărbatul (sau mai bine zis băiatul, că n-are decât vreo douăzeci ș-un pic), care să-ți lase impresia vreo clipă că te va scoate la liman cu apartamentul. Însă deși e o idee agramat, are în anumite momente un vocabular mai vast ca al meu – folsește cuvinte gen "niplu", "glet" (gled?) și "amorsă" și știe și ce înseamnă. Bobi e zeul meu săptămâna asta, bărbatul la care privesc cu admirație și respect.

today's the big day, mă mărit

2011-08-23T10:32:00.004+03:00

Dacă tot nu m-a luat niciun zmeu de nevastă până la vârsta asta, m-am gândit să semnez contractul de uniune cu BCR-ul. Pe treij' dă ani. Sorry, guys, I'm taken.

copil

2011-08-22T18:12:00.003+03:00

După trei săptămâni de pauză, era să pic jos când l-am văzut cât de drăgălaș e: i-a crescut părul și îi ieșeau niște cârlionți de sub șapcă. Bronzat, cu un tricou cu fotbaliști uzat pe el și o brățară cu floricele la mână. Niste nădragi 3/4 atârnau pe el și avea picioarele înfipte în teniși fără șosete. Plin de tatuaje temporare, semidecolorate. Foarte vorbăreț și parcă și mai sâsâit decât mi-l aminteam.
Doamne, ce comoară am!

about a gentleman

2011-08-21T10:42:00.004+03:00

Cățărată pe o masă de bucătărie șubredă, înarmată cu pensulă și vopsea, accesorizată cu lavabilă în păr, transpirată și obsosită, înjuram printre dinți pe la unsprezece noaptea. Ah, Georgică, fir-ai al dracului să fii cu rapandula ta cu tot, că m-ai lăsat singură cu toată treaba...
"Ce bărbat e ăla, care pleacă exact când ai nevoie de o mână de bărbat și te lasă singură cu toată renovarea?" m-a întrebat o prietenă. "Putea să te mute, să te vadă în regulă și abia apoi să se ducă după aia."
Are dreptate.
Fuck him! I don't need him!

șoc-negare-furie-acceptare

2011-08-20T12:45:00.002+03:00

Mă întreb pe unde sunt. De șoc am trecut sigur, ală m-a ținut de marți seara până miercuri. N-am putut mânca, beam doar apă și mă uitam mirată în jur. Spuneam tuturor că am fost părăsită, trebuia s-o rostesc ca să pară real.
Joi eram într-o negare totală, tot nu puteam să mănânc și aveam senzația că nu este decât un pic plecat, dar se va întoarce.
Aseară m-a apucat furia. Mai la propriu, i-aș fi spintecat țeasta dacă era prin zonă. I-aș fi scos măruntaiele și i le-ș fi dat lui Izgubil. Din păcate, nu mi s-a oferit ocazia. Totuși, golul din stomac pe care mi l-a produs niște whiskey în nocturnă m-a determinat să mănânc ceva azi dimineață. E un pas înainte.
Sunt încă furioasă, aștept marea și eliberatoarea acceptare.
Ce nu m-am prins eu încă este dacă oare ciclul ăsta se parcurge o singură dată sau o să mă învârt în buclă până mă smintesc de tot?

la revancha del tango

2011-08-19T12:01:00.004+03:00

Partea buna e ca m-am luat de-o aripa și m-am târât la un curs de Tango. N-aveam nici chef și nici față de ieșit în lume, dar atâția ani am scris la gazetă că nu e bine să stai în casă după ce tocmai ai fost dumpănită, încât am decis că e bine să mă conformez sfaturilor proprii.
La sfârșitul orei instructorul mă întreabă:
- Tu ce-ai mai făcut?
Adică cum? În ultima vreme? Bine mulțumesc, am fost la Balcic și dup-aia mi-a dat papucii.
- Nimic, am zis.
- Nimic, nimic? a insitat.
Mă uitam ca proasta la el, până mi-a picat fisa:
- Adică dacă am mai dansat?
- Da.
Hmm, să-i povestesc de prostelile de pe la chefuri? De bumți bumți din tinerețe? De dansurile pe mese în Barfly? Nu, nu la astea se referea sigur.
- Nu, n-am mai făcut niciun curs. Doar că-mi place să mă mișc pe muzică, i-am zis. Mi-a plăcut din totdeauna.
- Se vede, a intervenit franțuzoaica, cealaltă instructoare. Se simte bine cu corpul ei.
Mi-a crescut pipota de cinci ori și m-am umflat în pene. Să vezi numai ce mare dansatoare de tango am să ajung! Să vezi numai cum o să se oftice că m-a lăsat! Să vezi numai ce-o să se mai zgârie pe ochi!
Mda.

bye, baby!

2011-08-18T10:37:00.002+03:00

pe mess

2011-08-09T14:02:00.004+03:00

Știu pe cineva care-și salvează toate conversațiile importante de pe mess într-un document - în secret. Mi-ar plăcea ca, undeva la pensie, să scoată o carte din ele, câte una pentru fiecare partener de discuții. Mi se pare o idee genială, sper s-o facă.
Sunt multe momente de cumpănă pe messul ăsta.

dumnealui

2011-07-27T20:12:00.006+03:00

Mi-e teamă să vorbesc despre el, să nu-mi alung norocul prin cine știe ce vorbă greșit înțeleasă. Numai cu greu mă pot abține.
Și mi se pare atât de frumos! Seamănă leit cu actualul, e doar un pic mai... mai la înălțime. E optimist, e vesel, e solar. Are o vârstă, sigur, e aproape cât mine de bătrân, dar pe unul mai tânăr n-am putut pune gheruța – tinerețea trage la ban, iar eu nu-s chiar atât de avută.
E mare sau ceea ce poate înțelege o persoană micuță ca mine prin "mare", bine structurat și clean. Nu pare să aibă vicii ascunse – dar asta nu afli niciodată din prima, numai timpul mi-o va arăta.
Totuși, cu el mă culc în gând, cu el mă trezesc dimineața în minte. Și număr zilele până la marea noastră întâlnire.
Sunt emoționată.

copiii mei personali

2011-07-17T09:21:00.003+03:00

Când eram tânără și nu mă interesau copiii, știam că voi avea, la un moment dat, o fetiță ș-un băiat, băiatul mai mare.

Însărcinată cu Max, mă gândeam că mi-ar plăcea să am vreo cinci, de la tați diferiți.

După ce am văzut cât de greu e să naști, am luat în calcul posibilitatea adoptării unei fetițe. Mă vedeam cu Max de mână, la casa de copii, alegând amândoi o surioară pentru el.

Apoi a fost cât pe ce să am o Eva-Maria. Medicii mi-au zis să renunț la ea, că riscăm să crăpăm amândouă. Am ucis-o pe Eva ca să ramână Max cu mamă.

Acum e riscant pentru mine să mai fac vreun copil. Dar simt că voi mai avea o fetiță cândva.

Mama mea a fost adoptată.

new look

2011-07-14T09:07:00.003+03:00

- E prima oară când îl tundeți? m-a întrebat stilista prin blana ce zbura prin aer, în timp ce ea-l tundea cu mașina și eu îl țineam.

- Da, i-am răspuns.

- Să nu râdeți de el când ajungeți acasă, că s-ar putea să se rușineze.

M-am uitat la ea cu privirea aia care spune „cucoană, eu nu-s genul care-i caută în coarne pisicului” și i-am spus:

- Glumiți, nu?

- Nu. Dacă observați vreun comportament schimbat, dacă nu mănâncă, stă ascuns și se linge, înseamnă că se rușinează. Unii intră chiar într-un soi de depresie.

M-a bușit râsul:

- Adică nu merg cu mine la psiholog, dar mă duc pisicul.

N-a schițat niciun gest. Deci până la urmă, căutăm în coarne.

- Păi, și dacă nu mă pot abține? am întrebat-o.

- În camera cealaltă. Sau vă întoarceți cu spatele.

Aha, ca la copii. Bine.

La sfârșit i-am cumpărat un pliculeț de carne și jur că, odată ajunși acasă, n-am râs deloc de el. Decât cu spatele. Totuși, cheliuță al nostru nu pare prea afectat de noul lui look.

supă și etaje

2011-07-09T13:35:00.002+03:00

Azi vine lumina ochilor mei în canicula Capitalei. I-am pregătit supă de pui cu paste în formă de dinozaur, deși pun pariu că-și va da ochii peste cap când va auzi de supă.

M-am decis pentru locuința din blocul meu, de-atunci sunt mult mai liniștită. De săptămâna viitoare încep povestea cu actele și sper ca în cel mult două luni să privesc șoseaua de la etajul zece al clădirii. După ce am urcat la etajul 124 al lui Burj Khalifa (aș fi pus ș-o poză cu burjul, dar al naibii n-a încăput în poză din nicio poziție) și m-a luat cu amețeli ca pe Mr. Bean când s-a văzut pe trambulină, nu-mi mai e frică de înălțimea etajului zece.

Totuși, oare cât de cald o fi acolo, sus?

dubai part II

2011-07-07T09:14:00.003+03:00

În fiecare seară, la picioarele hotelului în care am locuit, niște fântâni își făceau de cap. Cântau și dansau, de nu-mi mai puteam lua ochii de la ele.

pentru alexandra b., în loc de răspuns la mail

2011-07-06T21:40:00.003+03:00

Alerg. La bancă, la vizionări, la notari. Singură. Discut, negociez, nu pot singură. Fug la serviciu, deadline, vizionări, singură. Iau un calciu, mă montez, ba pot. Eu și cu mine. Plec din nou, caut, mă frământ, mă decid, mă îndoiesc, mereu singură. Cer bani, împrumut, conving sau nu, singură. Plâng pe stradă de bucurie, de stres, singură. Mi se reproșează că sunt distantă. Râd isteric în sinea mea, poate pentru că sunt singură.

Trăiesc din bere, marlboro și magneziu la plic. Singură.

Dubai, part I

2011-07-02T22:41:00.009+03:00

Marhaba, ca să zic așa.

N-am eu prea multe lucruri de spart în figuri prin șifonier, însă după ce am acceptat invitația în Dubai la o lansare de produs, m-am apucat de răscolit dulapul până în cele mai îndepărtate unghere ale sale și n-a fost în zadar. Am ales cele mai versatile și mai dubaish-looking țoale posibil, am mai tras o vânătoare de accesorii care să-ți ia ochii și la sfârșit am compus cele trei ținute cerute de dresscode-ul primit pe mail, plus încă vreo două culeanu de just in case. De la sandaua de seară aurie cu toc cui până la eșarfa albă aruncată neglijent peste inul de deșert - totul stilat impecabil, până la cel mai mic dar important detaliu. Cu ochelarii de soare Police pe nas și trăgând un Samsonite negru după mine, cu destinația hotel de cinci stele (eu. imagine that!), am pornit spre aeroport unde urma să mă întâlnesc cu celelalte fete.

Zborul? Ok. Lunguț, dar cu escala din Istanbul, suportabil. Iar de la Stambul la arabi am zburat cu „Emirates”. Wow!

Păi, cu asemenea companie să tot zbori, frate. Fiecare loc era dotat cu perniță să nu te doară spătucul, păturică să nu te tragă de la aerul condiționat, căști, televizor cu enșpe mii de filme, muzici, Tv, mail, camere video pe botul și la fundul navei, telefon... - țăranul din mine sta și se tot minuna.

După ce, pe la miezul nopții, am pus piciorul pe pământ dubaiez, am stat cumințică să-mi scaneze ochii un domn mustăcios și încruntat, îmbrăcat în alb și cu batic pe cap, apoi am primit o ștampilă în pașaport cum că mi se permite să calc pe teritoriul dânșilor și m-am îndreptat, împreună cu fetele, spre locul de cules bagaje.

Acuma, cât timp poți să stai după ce toți și-au luat bagajul, după ce locul s-a golit, banda s-a oprit, te-ai holbat și răsholbat după valiza ta, până să accepți cruntul adevăr și anume că ți s-a pierdut Samsonite-ul? Eu am stat destul. Dar nu faptul că până ne-am înțeles cu doamna de la „valize pierdute” și am întocmit raportul a durat o eternitate și nici faptul că am ajuns să închid ochii abia pe la 4 dimineața m-au debusolat, ci mai degrabă că tot ce mai posedam erau hainele de pe mine și poșeta cu actele și niște bănuți, puțini. Cum, Doamne iartă-mă, să apar în teniși la un cocteil de cinci stele!?

Ei bine, se poate. Și cu un mic ajutor din partea celorlalte fete (un fard de colo, o sanda de dincolo) și a omniprezentului H&M, binecuvânta-l-ar Allah, am supraviețuit. Iar cu o seară înainte de a ne întoarce, a venit și bagajul meu. Se rătăcise puțin prin Istanbul...

lipsesc un pic

2011-06-29T12:01:00.003+03:00

Pentru că mi s-a aprobat creditul, alerg ca o nebună de la o vizionare de apartament la alta. Mereu cu un anumit apartament în minte, care din nefericire îmi cam depășește bugetul. Sigur că între timp mă milogesc în toate părțile să fac rost de bani ca să pot pune gheruța pe el. Apropo, n-aveți o mie, două de euro împrumut până la anu'? :D

Până una-alta, azi dau o fugă până în Dubai. Să văd și eu cum e acolo, zic. Și poate găsesc vreun portofel cu bani, pierdut de vreun trecător neatent în timpul shoppingului. :D

2 x Wagner, o petunie și-un spider

2011-06-26T13:14:00.003+03:00

reacții

2011-06-24T08:43:00.003+03:00

Mașină n-am. Să merg pe bicicletă îmi place, dar una la mână, nu posed, doi la mână, chiar dacă aș poseda, tot mi-ar fi frică să circul cu ea pe străzile din București. Iar pe trotuar e complicat - pe unde merg eu e plin de pietoni, mașini parcate și alte obstacole. Așa că iarna merg la redacție cu autobuz/tramvai, iar vara... pe jos sau cu trotineta.

Acuma, reacțiile pe care le au oamenii când văd o tipă pe trotinetă sunt de toate felurile, care mai de care mai amuzante. Însă pe lângă faptul că toți îmi fac loc de cum mă văd (ori îi ține la distanță teama firească pe care o simți când vezi un nebun, ori consideră că merg foarte prost și-mi lasă un oarecare spațiu de siguranță), comentariile s-ar putea împărți în două mari categorii:

Pe de o parte sunt copiii, în special băiețeii, care nu se pot abține în a exclama un „Whoaa, ce trotinetă are aia!” (Obor, 245 lei, românească, dar cu roți mari, cât un cap de copil), pe de alta sunt „băiețeii” mai mari, care nevăzându-mi prea bine vârsta (riduri mascate de ochelarii de soare, trec repede pe lângă ei) nu se pot abține să nu strige după mine ceva gen „pisi pe trotinetă”. Și m-am obișnuit și mă amuză. La urma urmei niciunul nu întine mâna sau pune piedică.

Zilele trecute însă unul chiar m-a ghicit. Nici prea tânăr, nici prea bătrân, nici domn, nici foarte cocalar, aștepta ceva în fața unui magazin. M-a văzut venind, m-a măsurat de sus până jos și, când am trecut pe lângă el ca vântul, mi-a zis „Arătați cu zece ani mai tânără pe trotinetă”. La început am crezut că n-am auzit bine, apoi m-a umflat râsul când mi-am dat seama că omul îmi făcuse un compliment, însă eram prea departe ca să-i mai strig peste umăr „mulțumesc”. Mi-a plăcut că mi s-a adresat respectuos, ca unei doamne care sunt, nu ca unei mucoase cu trotinetă.

Sper ca toți agenții imobiliari și proprietarii cu care mă văd zilele astea să aibă aceeași reacție când văd sosind la întâlnire o potențială cumpărătoare cu șpilhosăni și trotinetă.

official prayer

2011-06-23T08:32:00.003+03:00

Dă-Doamne să-mi aprobe creditul.

Dă-Doamne să adun și restul de bani.

Dă-Doamne să nu cumpere altcineva apartamentul ăla înaintea mea.

declarația

2011-06-22T08:50:00.002+03:00

Mă gândeam că e o treabă simplă să legalizezi un act la notar. Te duci cu o hârtie, îți pune o ștampilă, ai plecat și ești fericit. Pe naiba!

Am un notariat la câteva blocuri distanță, pe o alee, printre blocuri, la un parter. N-am fost niciodată clienta sa, însă mi-am imaginat cumva că doamna notar nu sparge ușa la prima oră a dimineții, dornică de muncă. Așa că m-am dus cu bun simț, pe la ora zece, mă gândeam că și-o fi băut cafeaua și mă servește. O domnișoară plictisită m-a întrebat ce doresc. Să legalizez o adeverință, i-am zis. Mi-a dat să completez un formular și, când și-a aruncat ochii pe actul meu zice „Aaa, păi asta nu e adeverință, e declarație”. Whatever, declarație, pentru mine e o bucată de hârtie. Da, dar pentru declarație trebuie să veniți personal, mi-a spus, când e doamna notar aici. Și când e? mă interesez. Între 11 și 15. Whoaa, ce program mișto are doamna notar, lucrează cu jumătate de normă. Și în semn de protest mi-am luat hârtia și am plecat - e plin satul de notari. Doar nu era să-mi fac program după doamna notar.

Al doilea notar, pe care l-am găsit luând-o pe bulevard în jos, cu capul girofar, se afla într-o clădire de birouri și avea programul afișat mare încă din stradă. Bun, oameni care muncesc, se vede. Ăștia din clădirile mari nu freacă menta, e treabă multă, forfotă, nu ca la notariatul dintre copăcei de mai devreme. Mi-am parcat calul la recepția clădirii, am urcat la etajul unu și, surpriză, ușa era încuiată bocnă. Am încercat mai cu forță, am întrebat pe la birourile de alături - niște amploaiați somnoroși o ardeau pe fb la cafea - nimeni nu știa nimic. Nici domnul de la recepție nu văzuse picior de notar în ziua aceea. Așa că am încălecat pe-o șa și am plecat.

Al treilea birou, și acesta cu panou uriaș la stradă, n-a fost de depistat în spatele blocului nicicum. M-am uitat pe la toate scările, am cercetat intrările și interfoanele, nimic. Am ajuns la concluzia că s-a desființat și au uitat să demonteze panoul. Am plecat.

Abia la biroul notarial numărul patru am găsit ce căutam. Din nefericire, fiind probabil singurul birou notarial din zonă în care chiar se lucrează, era dotat și cu un puhoi de oameni. Desigur, n-am reușit să rezolv pe loc, mi-au păstrat hârtia și mi-au zis să vin a doua zi după ea. La 3 și jumătate. Când le-am explicat că e posibil să nu fiu foarte punctuală, că am predare, că alea-alea, mi-au acordat, în generozitatea lor maximă, o oră marjă de siguranță.

A doua zi, la orele 15,45 trecute fix m-am prezentat la notariat și, după 25 de minute, timp în care m-am uitat la TV-ul de la recepție și m-a bătut un aer condiționat în ceafă, am ieșit victorioasă cu declarația semnată și ștampilată. Amin.

Acum mă pot duce la bancă din nou.

gospodărești

2011-06-19T15:30:00.002+03:00

M-am gândit să mă bag la Prima Casă. Însă presupunând că chiar aș primi un credit, n-ar ajunge decât de o cochilie, mult mai mică decât cea în care locuim acum. Ce-o să fac cu toate lucrurile care nu-mi vor încăpea acolo? Drept care, deși nici n-am fost încă la bancă, am decis că e cazul să scap de o parte din țoalele de vară.

Am dat drumul tare la radio bumți-bumți pentru menținerea unui ritm de lucru alert și constant și am scos toată borfetăraia din șifonier (din unul dintre ele). Trei pungi pline ochi am reușit să colectez, pe care le-am legat degrabă la gură și le-am și expediat la container. Nu de alta, dar dacă le depozitez pe undeva prin casă în speranța că le dau cuiva care are nevoie, când le găsesc după o vreme constat că, de fapt, n-aș vrea să le dau, pentru că îmi plac și le-aș mai purta. Așa că de data aceasta m-am asigurat că nu am cum să le mai recuperez.

Sunt extrem de mândră de mine. Acum mă pot duce la bancă.

i se spunea ochi-de-vultur

2011-06-17T09:05:00.001+03:00

"Mama, eu am ochi atât de buni, încât aș putea să văd și ce fac africienii."

vise

2011-06-16T09:16:00.003+03:00

Azi, după serbare, îl trimit la Brașov. Pentru toată vara. De două zile încoace simt cum mă cuprinde dorul de el încă înainte de a pleca, îl pup și-l drăgălesc mai mult decât de obicei.
Azi-noapte am visat că s-a suit la volanul unui tir roșu și dădea să iasă cu el pe autostradă. Eu strigam după el să oprească, să se dea jos, să nu plece cu mașina, că nu știe să conducă. Când a coborât nepăsător, tremuram și plângeam. M-am repezit la el și l-am bătut cu palmele și, pentru că nu părea să-l doară, am început să-l mușc și să-l zgârii, amenințându-l printre lacrimi că s-a lins pe bot de jocuri pentru toată vacanța. Apoi m-am trezit.

fascinating

2011-06-15T15:27:00.002+03:00

Frate, deci cum sună asta? Să-ți cânte un grec libidinos numele în germană, wow!

Nu știu dacă să râd sau să plâng. Sau de mâine mai bine să mă prezint "Yvonne".

existențialicesc

2011-06-14T23:38:00.001+03:00

Faptul că n-am mai tras un plâns din 2009 mi se pare al naibii de suspect.

max back mama happy

2011-06-09T11:50:00.002+03:00

Bronzat (cu factor de protectie), sănătos (pe antibiotice) și vesel (când ne-am văzut, mi-a căzut în brațe și a început să plângă bărbătește) s-a întors la vatră. După ce l-am răsfățat vreo două zile și l-am ținut ca pe un giuvaier prețios, aseara i s-a urcat la cap și mi-a făcut figuri la culcare. La un moment dat, când credeam că am terminat circul, s-a întors din camera lui cu o expresie tare importantă (sunt sigură că a cules-o de pe undeva) și un afectat "nu pot să dorm, mami", deși se uita printre dinți de somn.
- Să-ți punem un supozitor de somn atunci, i-a venit ideea lui G.
A făcut ochii mari și a dispărut în camera lui. În două minute dormea dus.

lilly comes

2011-06-04T20:21:00.005+03:00

Al doilea weekend de tristă libertate. Dar câtă bossanova poți să asculți? Câtă Cuba Libre să bei?
M-am smuls din micul meu paradis și m-am trimis la doctor. M-am întors cu antiinflamatoare.
Am pășit înapoi în paradis, am înghițit un Ketonal și am spus: oh, ce bine!
Mai merge niște Pink Martini. Și încă un Cuba Libre, vă rog!

de la distanță

2011-06-02T14:53:00.003+03:00

La prima tentativă de a vorbi ieri cu el la telefon, n-am apucat să aud decât "Alo, mami?" și s-a întrerupt convorbirea. Drept care, după câteva minute când am restabilit legătura, am auzit un bâzâit trist și-un tras de nas și-un "mi-e dor de tine...". Of.
Că-i curge nasul. Și că tușește. Tare? l-am întrebat. Așa și așa. Păi, atunci nu mai sta așa mult în apă, dragul mamii. Dar de plăcut, îți place acolo? E frumos? Pauză.
Îi simțeam mutrița tristă prin telefon. Dacă aș fi fost lângă el, mi s-ar fi încolăcit pe după gât, ca un șerpișor.
- Știi, și mie mi-e tare dor de tine, dar mai sunt câteva zile și o să ne vedem.
Apoi am vorbit cu mama.
- Da' tu-ți mai amintești când ai plecat în tabără în clasa a cincea și mi-ai scris o scrisoare de-acolo de era să mă urc pe tren, să vin să te iau? m-a întrebat.
M-a umflat râsul. Eram într-a cincea în tabără la Năvodari, taică-meu pe post de instructor și, în loc să mă distrez, jeleam că vreau acasă. Nemaivorbind că aveam și regim privilegiat și nu trebuia să mă prezint în fiecare dimineața la înviorare și nici nu mergeam la plajă cu toți copiii, să mă comande doamna cu fluierul "acum în apă", "acum afara", "acum pe spate", "acum pe burta".
Probabil că e în genă...

din ciclul "cum vă simteți?"

2011-05-31T15:14:00.003+03:00

Citeam ce citeam și mi-am dat seama că exact așa mă simt în ultima vreme:
"Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful așezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărțuit, copleșit de lehamite. Am o existență de ghișeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenții, sfaturi și complicități. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgențe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine... (...) Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticități. Mă mișc, de dimineață până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi și-a pierdut amplitudinea și suculența. Respir crispat și pripit, ca într-o etuvă..." (A. Pleșu, "Despre frumusețea uitată a vieții")

Ce-o fi aia "etuvă"?

singurătate

2011-05-29T10:27:00.002+03:00

Copilul mi-e plecat, omul mi-e plecat, iar eu am întâmpinat dificultăți serioase ieri în a decide ce fac cu neașteptata libertate. Până la urmă am împărțit-o între unghii portocalii, gazanie plantate pe balcon și citit.

Tombuctu

2011-05-24T15:13:00.005+03:00

- Gata, mi-a spus după ce am răspuns la telefon.
- Gata?
- Da, a plecat medicul.
- Și acum ce face? am întrebat prostește.
- Doarme. E în raiul câinilor.
Liniște. Ce se spune în situații din astea?
- Și ce faci cu el? am îndrăznit să aduc lucrurile pe un făgaș de ordin mai practic.
- Nu știu, nu sunt centre de incinerare în Brașov. Și nici să-l îngrop în fața blocului nu pot.
Ce tâmpenie!
- Deocamdată l-am băgat într-o valiză veche de-a lu' tata, din aia de lemn, de armată, a continuat. E exact cât el. E ca într-un sicriu.
Pauză. Încercam să mi-l închipui, bătrân și slab, zăcând pe o parte ca și cum ar fi dormit într-o cutie.
- Păi, poate vii cu el la București. Aici sunt incineratoare...
O doamnă profesoară pensionară, într-un Intercity Brașov-București, cu un câine mort într-un cufăr de lemn. M-a umflat râsul.
- Nu râde, tu, m-a apostrofat mama de la capătul celălalt, dar o auzeam și pe ea că zâmbea.
Am mai stat puțin ascultând fiecare liniștea din celălalt oraș.
- Las' că mă descurc eu, a spus în cele din urmă. Acum nu mă pot gândi, că-mi expodează capul.
- Ok.

6 ani

2011-05-19T09:06:00.003+03:00

Mein Sonnenschein, mein ganzez Leben, mein Ein und Alles.
Alles Gute, Kindu!

"Di Rumeyner trinkn vayn un esn mamalige"

2011-05-06T08:00:00.003+03:00

Azi am un acces de patriotism :)

Rumania, Rumania

Ekh! Rumania, Rumania, Rumania …
Geven amol a land a zise, a sheyne.
Ekh! Rumania, Rumania, Rumania …
Geven amol a land a zise, a fayne.
Dort tsu voynen iz a fargenign;
Vos dos harts glust kenstu krign:
A mamaligele, a pastramele, a karnatsele,
Un a glezele vayn, aha … !

Ay, in Rumania iz dokh git
Fun keyn dayges veyst men nit
Vayn trinkt men iberal -
M’farbayst mit kashtaval.
Hay, digadi dam …

Ay, in Rumania iz dokh git
Fun keyn zorgn veyst men nit.
Vayn trinkt men, s’meg zayn shpet
Men farbayst a kastrovet.
Hay digadi dam …

Oy, gevald, ikh ver meshige!
Ikh lib nor brinze, mamalige;
Ikh tants un frey zikh biz der stelye
Ven ikh es a patlazhele
Dzing ma, tay yidldi tam …
Ay, s’iz a mekhaye, beser ken nit zayn!
Ay, a fargenign iz nor Rumeynish vayn.

Di Rumeyner trinkn vayn
Un esn mamalige;
Ver es kisht zayn eygn vayb,
Ah, yener is meshige.
Zets, dzing ma, tay yidl di tam …

“Yokum purkon min shmayo”
Shteyt un kusht di kekhene, Khaye,
Ongeton in alte shkrabes;
Makht a kugel likoved Shabes.
Zets! Tay ti didl di tam …

Iz Myshe Khayim ongekumen
Dos beste kheylik tsugenumen;
Moyshe Khayim, Borukh Shmil -
Khapt a kitsl in der shtil.
Zets, dzing ma, tay yidl di tam …

Un dos meydl nebekh blozt zikh
Un zi vil nit, nor zi lozt zikh
Tshu!

Git tsu kishen iz a moyd
Ven zi is alt zekhtsn;
Ven men kisht an alte moyd,
Heybt zi on tsu krekhtsen.
Zets! Tay yidl di dam …
Ay, s’iz a mekhaye, beser ken nit zayn!
Ay, a fargenign iz nor Rumeynish vayn …

Translația o găsiți aici.

Omu' meu

2011-05-05T10:05:00.003+03:00

Oare îl mai iubesc? Oare îl mai găsesc atrăgător? Parcă i s-a mai lățit capul. Și burta i-a crescut, parcă. Deși el zice că a slăbit în ultima vreme. Oare dacă l-aș vedea acum pe stradă, aș mai întoarce capul după cel? Au trecut, până la urmă, vreo cinci ani de când mi-a tresărit inima prima oară. Și nu mai suntem nici noi cei mai tineri.
Dimineață l-am dus pe Mache la grădiniță. Când am ajuns înapoi în fața scării blocului nostru, am observat, în timp ce închideam umbrela și-mi căutam cheile prin buzunare, un tip mișto care tocmai ieșise din scară și-mi ținea ușa de la bloc. L-am înregistrat doar fugar, pe sub umbrela ce tocmai îmi flutura udă prin fața ochilor, înalt și zvelt, pregătindu-se să iasă freș în ploaia dimineații, un tânăr chipeș și bine crescut, care-mi ținea ușa. Două gânduri mi-au fulgerat prin minte instantaneu: "Sunt nefardata, probabil că arăt ca naiba!" și "Oare locuiește la noi în bloc?".
Apoi, când mi-am coborât umbrela din fața ochilor, am constatat cu plăcută surprindere că era chiar omul meu.
Se pare că încă îl iubesc, încă îmi place.

my day

2011-04-30T11:42:00.001+03:00

Happy birthday tooo meeee,
Happy birthday tooo meeee,
Happy birthday, happy birthday,
Happy birthday tooo meeeeeeeee!

solidul mamii

2011-04-29T10:43:00.002+03:00

Acu' face două sporturi, aikido și înot și nu mănâncă al naibii copchil mai nimic. Îl văd pe Luca cum înfulecă orice, oricând, cum a crescut înalt și lat și apoi îmi cobor ochii la pipernicitul meu rahitic, de 107 cm mândri la vârsta de 6 ani, ce poartă mărimea de haine 4-5 ani. L-am căutat de viermi, i-am dat licori magice de poftă de mâncare, nimic. Lui nu-i e foame și basta.
Supe și ciorbe nu mai mănâncă. Deloc, niciuna, de niciun fel. Susține că nu-i (mai) plac. Legumele sunt câh, fructele sunt ok dacă se numesc mandarine. Eu nu gătesc bine, George o mai nimerește câteodată, mâncarea de la grădiniță rulez (deși îmi spune deschis că nu o mănâncă decât rar). Dacă s-ar putea, s-ar hrăni numai din "paste cu sos roșu" și "mâncărică de cartofi". Totuși, nu pot găti numai paste bolognese și mancare de cartofi, că înnebunim cu toții (except mache).
Cu un singur lucru mă consolez: o să fie zvelt și sexy la 30+, când toți masculii din jurul lui vor fi făcut deja un pic de burtă.

pozne din Brașov

2011-04-28T09:30:00.004+03:00

Experiența m-a învățat că e bine să-mi iau zilele libere atunci când și le ia toată lumea, că altfel fac ce fac și rămân pe dinafară. Și cum tot am avut liber de vinerea mare și luni, am dat o fugă la Brașov...

Mania cărților Megaimage

2011-04-18T10:39:00.004+03:00

Mi-a zis G. că ieri, la Tineretului, era cârd de mașini și puzderie de oameni ca la Baby Expo. Doar că nu era Baby Expo, ci întâlnirea colecționarilor nebuni de cărți cu animale Megaimage, în vederea schimbului de dubluri. Ha!?
Adică pot înțelege crizele de isterie ale copiilor în magazin, că vor cutare suc nesănătos pentru că primesc ș-un pachet de cărți la el, accept și faptul că trebuie să cărăm zilnic dublurile la grădiniță (și avem, nu glumă) pentru că se face schimb în fiecare zi, mă amuză faptul că pe holurile clubului copiilor sau prin parcuri mamele fac și ele schimb de cărți, însă să vii din capătul celălalt al Bucureștiului ca să schimbi niște cărticele colorate pe alte cărticele colorate? Hello? Ne-am dus cu capul?

Apropo, îmi lipsesc cărțile 14, 22, 29, 42, 56, 69, 73, 80, 81, 91, 113, 154 și 160. Le are careva la schimb?

2011-04-16T10:24:00.001+03:00

Menajerie

2011-04-15T15:03:00.002+03:00

Am așa, o vagă senzație, că acel cuplu de porumbei care și-a trântit oul pe ciment asta iarnă o comite din nou. Îmi tot flutură pe la urechea dreaptă cum stau eu la comp și, trăgând cu ochiul pe fereastra de la balcon, văd o doamnă maro în poziție de cloceală pe ultimul etaj al raftului și un domn alb cu pete maro tot aducând crenguțe și înghesuindu-le pe lângă ea.
Sper să se înțeleagă bine cu Pepsi, când va veni de Paște, și cu Izgubil, când va fi cald și voi ține ușa dinspre balcon deschisă.

dacă ai avea un cățel drept profesor

2011-04-13T17:26:00.003+03:00

Zilele astea va trebui să luăm o decizie în ceea ce-l privește pe Pepsi (18 ani), câine bătrân, surd, orb și care face pe el. Opțiuni n-avem prea multe. Am dat un search pe google cu "eutanasiere caini" și, printre altele, am găsit asta:

"Dacă ai avea drept profesor un căţel, ai învăţa:
- să-i întâmpini întotdeauna pe cei dragi cu bucurie;
- să nu pierzi niciun prilej de a ieşi la plimbare cu plăcere;
- să-ţi permiţi ca experienţa aerului proaspăt şi a vântului mângâindu-ţi faţa să devină o stare de autentic extaz;
- să aţipeşti din când în când;
- să te întinzi înainte de a te ridica;
- să alergi, să zburzi şi să te joci în fiecare zi;
- să captezi atenţia celorlalţi şi să le permiţi oamenilor să te atingă;
- să eviţi să muşti atunci când un mârâit e de ajuns;
- să te opreşti şi să stai pe iarbă cu faţa în sus;
- să bei multă apă în zilele fierbinţi şi să te aşezi sub un copac umbros;
- să dansezi, mişcându-ţi tot corpul, atunci când eşti fericit;
- să te delectezi cu simpla bucurie a unei plimbări lungi;
- să fii loial;
- să nu pretinzi niciodată că eşti ceea ce nu eşti;
- că, dacă ceea ce îţi doreşti nu se află la îndemână, trebuie să sapi până când vei găsi;
- că, dacă cineva are o zi proastă, e bine stai în tăcere şi să te cuibăreşti în apropierea sa."

Nu-l putem eutanasia, nu încă.
Poate-l aduc la București, îi fac o cușcă pe blacon și aștept să-și dea ultima suflare.
Poate mai învăț ceva de la el.

avere

2011-04-01T16:09:00.001+03:00

Am deschis mini-buzunarul genții să bag ceva și era să înțepenesc: 3 hârtii noi-nouțe a câte 100 de lei luceau frumos în lumina neonului. Nu mai purtasem geanta de vreo două luni. După ce am depășit faza atacului de inimă, m-a luat cu transpirații: Cumva nu e geanta mea? Ba da. Mi i-a strecurat careva în geantă? O glumă proastă? Nu văd sensul. I-oi fi furat de undeva? Doar nu sunt somnambulă, să fac lucruri de care nu știu.
Am ridicat o figură aproape vinovată din poșetă. O colegă m-a văzut transfigurată și m-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva.
- Tocmai am găsit 3 milioane în geantă, i-am spus și, rostind-o, am realizat cât de norocasă sunt: cu patru zile înainte de salariu, în condițiile în care în ultima vreme am tras de bani ca de gumă de mestecat, eu m-am trezit cu bănuți.
Am plătit telefonul, ne-am răsfățat cu înghețată și ne-au mai rămas bani și pentru destrăbălări de weekend.

povestea lui alex

2011-04-01T15:16:00.003+03:00

Într-o zi s-a trezit dimineața "înțepat de o albină". I-am cercetat înțepătura și am decis:
- Te-a mușcat un păianjen.
Păi, sigur. Când am făcut curat în weekend, n-am putut cu intra cu aspiratorul și în camera lui, pentru că era plin pe jos de jucării, creioane și reviste, lego și cărți de joc, mașinuțe, căni cu resturi de suc și haine. Nu strângi, nu fac curat. Și a rămas murdar.
- Aș vrea să nu-l omori, mi-a zis. Să-l prindem, îl punem într-un borcan și-i dăm să mănânce.
M-am uitat chiorâș la el. S-a dilit copchilul...
- Nu mai bine îl luăm cu aspiratorul, scuturăm aspiratorul la gunoi, ducem gunoiul și în felul ăsta ajunge din nou afară păianjenul? Și-ți iau eu o tarantulă când te faci mai mare.
- Existăăă!?!?
Oops! Îmi ieșise porumbelul.
De-atunci îmi amintește periodic că abia așteaptă să se facă mai mare, să-i cumpăr tarantulă. Iar pe Alex (păianjenul din camera lui, i-a dat și nume) l-am eliberat la ghenă (sper) după ce am aspirat camera puiului de om.

o carte

2011-03-24T09:17:00.003+02:00

Săptămâna trecută îmi căzu în lăbuță această carte. Wow!

La început mi s-a părut cam plict, ca orice carte pe care o privești cu o sprânceană ridicată și atitudinea ia-să-văd-ce-lucruri-pe-care-le-știu-deja-îmi-zice. Apoi, treptat, am descoperit că nu le știu pe toate și că domnul psiholog știe o idee mai multe decât mine. Și n-am mai putut s-o las din mână.
Ce m-a marcat cel mai tare? Faptul că ar fi bine să-mi smulg minim 15 minute zilnic pentru a mă juca (juca pe bune, nu prefăcându-mă, în timp ce urmăresc știrile de seară cu coada ochilui) cu copilul. Ceea ce, sincer, am și început să fac, oricât de obosită aș fi – la urma urmei, să bagi o tablă mică seara cu fi-tu e chiar relaxant (asta dacă nu dă prea des 6-6 ca să te enervezi pe el de puradel norocos care este!).
Am mai învățat că ustensilele de mâzgălit/pictat e bine să fie mereu la îndemână, pentru că e un mod de exprimare când cuvintele îi lipsesc – ca atunci când eram cu toții la priveghi și el a găsit două culori și-un petec de hârtie și l-a desenat pe bunicul mort. Că e bine că e pacifist și non-agresiv (ceea ce pe mine mă exasperează uneri), pentru că sunt calități de lider (i-auzi, i-auzi!). Că sunt oarecum pe drumul cel bun în educația domnului și multe alte lucruri...
Recunosc ca la început am sărit primele 50 de pagini, erau despre comunicarea cu bebelușul și eu am fumat-o p-asta deja. Însă acum, că am terminat cartea, îmi venea să strig "more, more" și am început să citesc și începutul bebelușesc.
Recomand.

weekendul meu

2011-03-21T11:38:00.002+02:00

și mai era unul, de 4 luni, în camera cealaltă...

2011-03-17T15:00:00.001+02:00

Gata, pauză, deocamdată nu mai scriu pe blog. Mă mai găsiți pe-aici – asta dacă muriți de dorul meu...

rip tata

2011-02-28T08:15:00.004+02:00

A murit bunicul meu, cel căruia îi spuneam Tata. Cel care m-a crescut când eram mică și m-a dus zi de zi la grădiniță, la școală. Cel care mă ducea în parc, la plimbare și la cofetărie. Cel care niciodată n-a ridicat tonul la mine și nu și-a pierdut răbdarea. A murit Tata.
Plec la Brașov să-l îngrop.