Văd că se poartă pe bloguri să-ți dai cu părerea despre Masterchef, așa că hop și eu, să prind trendu' cu dinții până nu trece și să mă produc în văzul lumii.
Deci. În primul rând că eu n-am văzut niciun Masterchef, că nu prea mă interesează mâncarea decât dacă e în imediata mea apropiere și poate deveni a mea dacă întind mâna după ea. În rest, ce e pe print, sticlă sau net mă lasă rece. Nu știu să gătesc și nici nu mi-am propus să învăț. Prefer să fiu de partea cealaltă, a degustătorului; iubesc prea mult mâncarea pentru a o găti, eu o mănânc.
Deci. Ce-am văzut eu la Masterchef este așa. Văzusem un film "We need to talk about Kevin", mmm, oarecum okeiuță pentru un film american, dar avea și porțiuni care nu prea stăteau în picioare și, oricum, la genul sick kids nu-i bate nimeni pe orientali. Deci l-am văzut și dup-aia am adormit în sufragerie pe canapea. Bănui că jumătatea mea a mai butonat un pic pe TV după ce am adormit eu cu capul în poala dânsului, că am avut timp să și visez. La un moment dat mă trezește ușor, să ne mutăm în dormitor, că e târziu în noapte. Ei bine, nu mai știu ce-am visat, erotic sau culinar, cert e că, în momentul în care am deschis ochii, așa, pe orizontală, am văzut "Masterchef", adică:
Un mousse de ciocolată ca o mămăligă maaare cât tot ecranul, pe o farfurie albă-albă, iar alături un sos roșu care semăna a zamă de ceva fructe de pădure sau oricum, o chestie dulce și bună, garnisită cu o căpșună (parcă avea și frunză). Mousse-ul de cioco n-am apucat să văd cu ce era ornat, că o linguriță uriașă a venit din stânga și l-a frânt în două. N-am mai apucat decât să aud un "Mmmm" în timp ce pășeam somnoroasă spre dormitor, cu gâtul sucit spre close-up-ul din teveu.
Deci da, trezită dintr-un vis erotico-culinar cu un mousse uriaș de cioco & căpșuni în fața ochilor, deci în concluzie îmi place Masterchef.
sâmbătă, 31 martie 2012
vineri, 30 martie 2012
dacă e vineri, vine mache
Văd că s-a tuns, cu creastă. Bine că nu s-a și vopsit.
Abia aștept să-i văd moaca.
Diseară. În gară.
joi, 29 martie 2012
varianta 'eftină
Am citit un post la prințesa urbană despre cât a cheltuit până acum cu fetița care stă să vină luna viitoare pe lume și m-a luat cu leașin: 5.000 de euro!!! Am citit de trei ori suma, m-am gândit că poate nu văd bine, nu, sunt chiar 5.000 de euro. M-am uitat pe desfășurător, sigur, sunt multe prostioare pe care le-a luat și de care nu va avea nevoie, dar n-are de unde să știe, toate am cumpărat prostii la primul copil. Dar sunt și multe chestii de care se va bucura din plin.
Eu n-am luat nimic pentru Vera și nici nu cred că voi lua mare lucru. Câteva hăinuțe drăgălașe de la second hand am luat, atât. În rest, am primit înapoi leagănul în care a dormit Max când era mic, pe care-l avem de la Charlie din Olanda și în care, după Max, au mai dormit Stanca, un copilaș pe care nu-l știu și apoi Pavel. Următoarea e Vera.
Apoi, îmi dă Ada o cădiță și o "mama gâscă", care de fapt vin de la Maria Coman și e de acord să mi le împrumute. Delia ne împrumută și ea ceva marsupiu și niște daravele. De la Irma, nepoată-mea, o să mai moștenesc probabil niște treburi, la fel de la Coco din Brașov. Și de la Zoe a Mariei cred că mai primesc niște chestii.
Acuma stau și mă gândesc dacă nu cumva sunt o mamă rea, dezinteresată și zgârcită.
.......................
Nu, m-am gândit mai bine, nu sunt, pur și simplu am alte priorități. De exemplu, dacă aș avea 5.000 de euro, mi-aș lua o mașină, aia e chiar utilă când pleci la drum cu trei copii...
marți, 27 martie 2012
șampanieee!!!
La onorabila vârstă de 7 ani fără două luni ne putem mândri în sfârșit cu faptul că am intrat în rândul lumii: lui Max i-a căzut primul dinte!!!!
Da, știu, majoritatea au început să schimbe dinții de pe la 5 ani spre 6, timp în care noi ne cercetam în oglindă, încercând cu diperare să dizlocăm măcar un dințișor, ceva. Unoeri îl auzeam oftând după ce se inspecta, apoi ridica din umeri si zicea: nimic!
Acum avem motiv de celebrare, o să deschidem șampania și-o s-o îmbătăm zdravăn pe Zâna Măseluță.
Da, știu, majoritatea au început să schimbe dinții de pe la 5 ani spre 6, timp în care noi ne cercetam în oglindă, încercând cu diperare să dizlocăm măcar un dințișor, ceva. Unoeri îl auzeam oftând după ce se inspecta, apoi ridica din umeri si zicea: nimic!
Acum avem motiv de celebrare, o să deschidem șampania și-o s-o îmbătăm zdravăn pe Zâna Măseluță.
luni, 26 martie 2012
duminică, 25 martie 2012
azi noapte
Locuiam la parter și era o seară caldă de vară. Mă pregăteam să închid ferestrele, pentru că urmau să vină lupii. Nu-i văzusem niciodată de aproape, dar știam că sunt mari și intră în case, sfâșie și ucid. Am închis geamul dublu și am tras draperia. Înainte să sting lumina, am mai strâns de pe jos niște ambalaje de dulciuri, jucării și alte mărunțișuri. Și atunci i-am auzit. O haită întreagă în jurul blocului, lighioane mari, de dimensiunea celor din filmul „The Grey”, mârâind, urlând și căutând să atace locuințele. M-am felicitat că am închis ferestrele la timp și am dat să sting lumina. În același moment, un lup mare și alb a intrat prin cele două straturi de geam ca printr-o foiță de celofan, a sărit în mijlocul camerei și a mârâit amenințător. Am vrut să fug din cameră, dar n-am mai apucat - s-a năpustit spre mine și m-a înșfăcat de brațul drept.
M-am trezit. Îmi bătea inima cumplit și respiram precipitat.
Urcam scările încet, greoi, obositor. În fața mea, un bărbat necunoscut - avea o uniformă de muncitor pe el și o bască, arăta ca un om de la Electrica - îl ținea pe Max în brațe, urca și el. Mă târam încet, ținându-mă de balustradă, cu ochii la picioarele care mi se așezau încet, stâng, drept, treaptă cu treaptă. Deodată un zgomot puternic m-a făcut să-mi ridic ochii. În fața mea balustrada se rupesese și bărbatul care până atunci urcase liniștit cu băiatul meu, se prăbușea acum în gol, preț de multe etaje. Cu copilul meu în brațe! Am încremenit de spaimă și ultimul gând a fost că acum numai Dumnezeu mai poate face o minune.
M-am trezit. Aveam pielea de găină și tremuram toată.
M-am trezit. Îmi bătea inima cumplit și respiram precipitat.
Urcam scările încet, greoi, obositor. În fața mea, un bărbat necunoscut - avea o uniformă de muncitor pe el și o bască, arăta ca un om de la Electrica - îl ținea pe Max în brațe, urca și el. Mă târam încet, ținându-mă de balustradă, cu ochii la picioarele care mi se așezau încet, stâng, drept, treaptă cu treaptă. Deodată un zgomot puternic m-a făcut să-mi ridic ochii. În fața mea balustrada se rupesese și bărbatul care până atunci urcase liniștit cu băiatul meu, se prăbușea acum în gol, preț de multe etaje. Cu copilul meu în brațe! Am încremenit de spaimă și ultimul gând a fost că acum numai Dumnezeu mai poate face o minune.
M-am trezit. Aveam pielea de găină și tremuram toată.
vineri, 23 martie 2012
vanitosul
De două zile parcă începuse să-i curgă un pic nasul, dar ea tot l-a trimis la schi, pentru că altfel era vioi. Se tot întrebase unde ar fi putut răci, îl trimisese mereu îmbrăcat regulamentar, costum de ski, cagulă, mănuși, tot. În plus, ieșise și soarele de curând și nu mai era atât de frig. Misterul n-a durat prea mult.
- Cum a fost azi la ski? l-a întrebat ea ca-n fiecare zi, așteptând să-l vadă din nou vesel, nerăbdător să-i povestească ce viraje strânse luase, ce pante periculoase cucerise.
- Bine, a răspuns monosilbic și i-a întins un CD.
- Ce-i asta?
- De la instructor. Ne-a filmat. Ne-a făcut poze.
A luat CD-ul și l-a băgat în calculator, în timp ce el își făcea de lucru prin cameră. Când a deschis pozele și-a dat seama imediat cum îi răcise nepotul. Marele schior zâmbea sau râdea, schia sau era în teleferic, mereu fără căciula, mereu cu părul ridicat sub formă de creastă strălucindu-i umedă în soare, de parcă s-ar fi frecat în cap cu zăpadă ca să-i stea freza.
- Cum a fost azi la ski? l-a întrebat ea ca-n fiecare zi, așteptând să-l vadă din nou vesel, nerăbdător să-i povestească ce viraje strânse luase, ce pante periculoase cucerise.
- Bine, a răspuns monosilbic și i-a întins un CD.
- Ce-i asta?
- De la instructor. Ne-a filmat. Ne-a făcut poze.
A luat CD-ul și l-a băgat în calculator, în timp ce el își făcea de lucru prin cameră. Când a deschis pozele și-a dat seama imediat cum îi răcise nepotul. Marele schior zâmbea sau râdea, schia sau era în teleferic, mereu fără căciula, mereu cu părul ridicat sub formă de creastă strălucindu-i umedă în soare, de parcă s-ar fi frecat în cap cu zăpadă ca să-i stea freza.
joi, 22 martie 2012
despre moarte
Pe la 4 ani s-a prins ce înseamnă "a muri", în timp ce mâncam într-o seară pui cu orez. Mă întrebase și m-am simțit datoare să-i explic – că mergi în cer, la DD, la norișori și îngerași și alte bazaconii care li se îndrugă copiilor. Însă când a înțeles că, după ce moare, nu prea mai ai contact fizic cu omul respectiv, mi s-a aruncat în brațe și a făcut o criză de plâns cu orez în gură, cum că el nu vrea ca eu să mor vreodată.
O perioadă a rămas destul de marcat de spectrul morții, amintea mereu de moarte, părea îngrijorat. Oricât l-aș fi liniștit că mai e mult până atunci, că nu moare nimeni în viitorul apropiat, că nu e cazul să-și facă griji, că nu-l părăsesc, n-a funcționat. Și-atunci i-am spus că undeva pe lumea asta se lucrează la un medicament, ceva pastilă sau sirop, care să te facă nemuritor. Cei mai deștepți cercetători din lume, oameni de știință geniali, vraci și alchimiști, toți caută secretul nemuririi și încearcă să găsească formula acestei pastile. Iar până crește el și îmbătrânesc eu, cu siguranță o vom găsi la toate farmaciile. Și asta a funcționat perfect. Era liniștit că problema era, practic, ca și rezolvată. Și eu cu sufletul împăcat că nu l-am mințit prea tare – la urma urmei, s-a căutat dintotdeauna și se caută în continuare secretul nemuririi, nu?
Anul trecut a murit Tata, bunicul meu. Din curiozitate sau fascinație morbidă, a vrut să vină și Max la Brașov, să-l mai vadă o ultimă dată, am acceptat. S-a purtat normal cu bunicul: l-a cercetat, l-a atins, l-a și escaladat la un moment dat (era întins în patul lui din totdeauna), apoi s-a plictisit de subiect și a zis că la înmormântare n-are chef să meargă, că e prea frig – era prin februarie și un ger de-ți cădeau bilele.
La două luni după aceea, a murit și Pepsi, câinele nostru de la Brașov. Alt rai, alt nor, altă distracție.
Și de curând i-a intrat în cap că el vrea să devină inventator.
Aseară început prin a-i spune maică-mii că-i e dor de Tata și de Pepsi. Și a început să plângă. Ea l-a luat în brațe și i-a povestit despre cum stau ei în rai pe un norișor și ne privesc și se bucură că ne gândim la ei și ne fac cu mâna. Și-atunci a zis-o:
- Mi-e teamă că n-o să reușesc să cresc destul de repede, să inventez pastila aia și nu vreau să mori până atunci.
O oră a durat, mi-a povestit mama, să-l oprească din lacrimi și sughițuri, să-l calmeze și să și-l desprindă de gât.
O perioadă a rămas destul de marcat de spectrul morții, amintea mereu de moarte, părea îngrijorat. Oricât l-aș fi liniștit că mai e mult până atunci, că nu moare nimeni în viitorul apropiat, că nu e cazul să-și facă griji, că nu-l părăsesc, n-a funcționat. Și-atunci i-am spus că undeva pe lumea asta se lucrează la un medicament, ceva pastilă sau sirop, care să te facă nemuritor. Cei mai deștepți cercetători din lume, oameni de știință geniali, vraci și alchimiști, toți caută secretul nemuririi și încearcă să găsească formula acestei pastile. Iar până crește el și îmbătrânesc eu, cu siguranță o vom găsi la toate farmaciile. Și asta a funcționat perfect. Era liniștit că problema era, practic, ca și rezolvată. Și eu cu sufletul împăcat că nu l-am mințit prea tare – la urma urmei, s-a căutat dintotdeauna și se caută în continuare secretul nemuririi, nu?
Anul trecut a murit Tata, bunicul meu. Din curiozitate sau fascinație morbidă, a vrut să vină și Max la Brașov, să-l mai vadă o ultimă dată, am acceptat. S-a purtat normal cu bunicul: l-a cercetat, l-a atins, l-a și escaladat la un moment dat (era întins în patul lui din totdeauna), apoi s-a plictisit de subiect și a zis că la înmormântare n-are chef să meargă, că e prea frig – era prin februarie și un ger de-ți cădeau bilele.
La două luni după aceea, a murit și Pepsi, câinele nostru de la Brașov. Alt rai, alt nor, altă distracție.
Și de curând i-a intrat în cap că el vrea să devină inventator.
Aseară început prin a-i spune maică-mii că-i e dor de Tata și de Pepsi. Și a început să plângă. Ea l-a luat în brațe și i-a povestit despre cum stau ei în rai pe un norișor și ne privesc și se bucură că ne gândim la ei și ne fac cu mâna. Și-atunci a zis-o:
- Mi-e teamă că n-o să reușesc să cresc destul de repede, să inventez pastila aia și nu vreau să mori până atunci.
O oră a durat, mi-a povestit mama, să-l oprească din lacrimi și sughițuri, să-l calmeze și să și-l desprindă de gât.
miercuri, 21 martie 2012
Din campania "Ascultă-i sufletul": abuzul sexual asupra copiilor
Mi s-a părut interesant:
"„Abuzul sexual al copiilor este un subiect delicat şi dificil de abordat, atât între adulţi, cât mai ales într-o discuţie între părinte şi propriul copil. Şi totuşi aceste discuţii sunt importante, căci ele pot preveni cazuri de abuz, pot oferi adulţilor şi copiilor instrumente care să îi ajute să se ferească de astfel de situaţii”, spune Andreea Biji, psiholog la Centrul de Consiliere pentru Părinţi, centru al organizaţiei Salvaţi Copiii ce oferă gratuit consiliere pentru părinţi, copii şi specialişti.
Mituri despre abuzul sexual
Probabil tocmai pentru că este un subiect despre care nimeni nu vorbeşte cu plăcere, câteva mituri s-au propagat fără să aibă un fundament real.
Abuzatorii sunt bărbaţi adulţi, se spune, însă în foarte multe cazuri abuzurile sunt săvârşite de femei şi mai ales de copii şi adolescenţi până în 18 ani. Chiar dacă fetele sunt mai adesea abuzate sexual decât băieţii, băieții sunt aproape la fel de frecvent victime ale abuzului şi ale exploatării sexuale. Băieţii însă, mai des decât fetele, vor căuta să ascundă abuzul suferit.
Probabil cea mai frecvent întâlnită credinţă despre abuz este aceea că abuzatorii sunt străini periculoşi, care se ascund în parcuri şi ademenesc copiii cu bomboane. Statisticile – la nivel naţional sau internaţional - arată că majoritatea covârşitoare a abuzurilor sexuale au loc în mediul familial şi sunt sâvârşite de persoane în care copiii au încredere: părinţi, rude apropiate, prieteni de familie, oameni care au mai uşor acces la copii.
Ce este abuzul sexual
Abuzul sexual asupra copilului înseamnă implicarea copilului într-o activitate sexuală pe care el nu o înţelege, pentru care nu are capacitatea de a-şi da încuviinţarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării psiho-somatice sau care încalcă legile sau tabuurile sociale legate de rolurile familiale.
Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului în activităţi realizate cu intenţia de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care prin vârstă şi dezvoltare se află faţă de copilul abuzat într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere.
Ce efecte are abuzul sexual asupra copilului?
Efecte pe termen scurt la nivel emoţional:
• Sentimentul de vinovăţie - foarte frecvent, copiii care au trecut printr-o experienţă de abuz sexual se simt vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. Adulţii sau copiii mai mari le spun să păstreze secretul şi îi ameninţă că le vor face rău lor sau familiei dacă nu vor păstra secretul.
• Teama
• Degradarea imaginii de sine
• Amintirea repetată, uneori chiar obsesivă a evenimentului abuziv
• Depresia
• Anxietatea
La nivel somatic, copiii pot acuza tulburări digestive, dureri de cap, tulburări de somn, coşmaruri, tulburări alimentare.
Comportamental pot fi observate schimbări precum retragere, agresivitate la adresa celorlalți și a propriei persoane (copiii abuzaţi se muşcă, se trag de păr, se taie), dificultăţi de relaţionare şi de adaptare socială, ostilitate, frica de întuneric şi scăderea performanţelor şcolare.
Unii copii manifestă un interes neobişnuit pentru aspecte de natură sexuală, îşi exprimă afecţiunea în moduri neadecvate pentru vârsta lor sau ajung să angajeze alţi copii în activităţi sexuale, perpetuând astfel comportamentul abuziv.
Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durată şi o intensitate mai mari, dacă există o componentă de premeditare, ameninţare, coerciţie, sadism etc.
Efecte posibile pe termen lung
În cazul în care copilul abuzat nu primeşte sprijin din partea unui adult de încredere şi – de preferat - ajutor specializat din partea unui psiholog, consecinţele abuzului pe termen lung pot include:
- Tulburări emoţionale
- Depresie, tendinţe suicidare
- Fuga de acasă
- Prostituţie
- Consum de alcool şi droguri
- Disfuncţii în sfera sexuală
- Perpetuarea comportamentului abuzator
- Tulburări de adaptare socială
- Comportamente sexuale compulsive
- Practici contraceptive scăzute, risc crescut de preluare a unor boli cu transmitere sexuală
- Tulburări de somatizare
- Tulburări de alimentaţie şi de somn
- Dureri cronice de cap, de spate şi în zona pelviană
- Intoleranţă la intimitate sau continuă căutare a intimităţii
Care sunt principalele nevoi ale copiilor care au trecut printr-un episod de abuz?
Copiii au nevoie să vorbească despre experienţele şi sentimentele lor;
Copiii au nevoie să ştie că au la cine să apeleze când au nevoie de ajutor;
Copiii au nevoie să fie în siguranţă;
Copiii au nevoie de sprijin pentru a se recupera, dar nu trebuie trataţi ca victime şi etichetaţi pentru tot restul vietii.
Odată ce copilul a dezvăluit abuzul, este vitală prezenţa unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere şi care îl poate ajuta să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin şi protecţie.
În astfel de cazuri este recomandată evaluarea şi consilierea psihologică realizate de către profesionişti cu experienţă în domeniul abuzului sexual.
Cum îţi educi copilul ca să se protejeze de un eventual abuz?
Sfatul de a nu vorbi cu străinii, de a nu se sui în maşină cu un necunoscut, este util, dar nu şi suficient, având în vedere că abuzatorii sunt adesea persoane în care copiii au încredere din cercul de apropiaţi. Fă-i copilului un minim de educaţie sexuală. Explică-i că nimeni nu trebuie să îl atingă în părţile intime ale corpului său. Nu face din sexualitate un subiect tabu. Caută cărţi, informaţii sau profesionişti care să te înveţe să vorbeşti cu copilul tău despre sexualitate dacă acest lucru te stânjeneşte."
"„Abuzul sexual al copiilor este un subiect delicat şi dificil de abordat, atât între adulţi, cât mai ales într-o discuţie între părinte şi propriul copil. Şi totuşi aceste discuţii sunt importante, căci ele pot preveni cazuri de abuz, pot oferi adulţilor şi copiilor instrumente care să îi ajute să se ferească de astfel de situaţii”, spune Andreea Biji, psiholog la Centrul de Consiliere pentru Părinţi, centru al organizaţiei Salvaţi Copiii ce oferă gratuit consiliere pentru părinţi, copii şi specialişti.
Mituri despre abuzul sexual
Probabil tocmai pentru că este un subiect despre care nimeni nu vorbeşte cu plăcere, câteva mituri s-au propagat fără să aibă un fundament real.
Abuzatorii sunt bărbaţi adulţi, se spune, însă în foarte multe cazuri abuzurile sunt săvârşite de femei şi mai ales de copii şi adolescenţi până în 18 ani. Chiar dacă fetele sunt mai adesea abuzate sexual decât băieţii, băieții sunt aproape la fel de frecvent victime ale abuzului şi ale exploatării sexuale. Băieţii însă, mai des decât fetele, vor căuta să ascundă abuzul suferit.
Probabil cea mai frecvent întâlnită credinţă despre abuz este aceea că abuzatorii sunt străini periculoşi, care se ascund în parcuri şi ademenesc copiii cu bomboane. Statisticile – la nivel naţional sau internaţional - arată că majoritatea covârşitoare a abuzurilor sexuale au loc în mediul familial şi sunt sâvârşite de persoane în care copiii au încredere: părinţi, rude apropiate, prieteni de familie, oameni care au mai uşor acces la copii.
Ce este abuzul sexual
Abuzul sexual asupra copilului înseamnă implicarea copilului într-o activitate sexuală pe care el nu o înţelege, pentru care nu are capacitatea de a-şi da încuviinţarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării psiho-somatice sau care încalcă legile sau tabuurile sociale legate de rolurile familiale.
Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului în activităţi realizate cu intenţia de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care prin vârstă şi dezvoltare se află faţă de copilul abuzat într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere.
Ce efecte are abuzul sexual asupra copilului?
Efecte pe termen scurt la nivel emoţional:
• Sentimentul de vinovăţie - foarte frecvent, copiii care au trecut printr-o experienţă de abuz sexual se simt vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. Adulţii sau copiii mai mari le spun să păstreze secretul şi îi ameninţă că le vor face rău lor sau familiei dacă nu vor păstra secretul.
• Teama
• Degradarea imaginii de sine
• Amintirea repetată, uneori chiar obsesivă a evenimentului abuziv
• Depresia
• Anxietatea
La nivel somatic, copiii pot acuza tulburări digestive, dureri de cap, tulburări de somn, coşmaruri, tulburări alimentare.
Comportamental pot fi observate schimbări precum retragere, agresivitate la adresa celorlalți și a propriei persoane (copiii abuzaţi se muşcă, se trag de păr, se taie), dificultăţi de relaţionare şi de adaptare socială, ostilitate, frica de întuneric şi scăderea performanţelor şcolare.
Unii copii manifestă un interes neobişnuit pentru aspecte de natură sexuală, îşi exprimă afecţiunea în moduri neadecvate pentru vârsta lor sau ajung să angajeze alţi copii în activităţi sexuale, perpetuând astfel comportamentul abuziv.
Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durată şi o intensitate mai mari, dacă există o componentă de premeditare, ameninţare, coerciţie, sadism etc.
Efecte posibile pe termen lung
În cazul în care copilul abuzat nu primeşte sprijin din partea unui adult de încredere şi – de preferat - ajutor specializat din partea unui psiholog, consecinţele abuzului pe termen lung pot include:
- Tulburări emoţionale
- Depresie, tendinţe suicidare
- Fuga de acasă
- Prostituţie
- Consum de alcool şi droguri
- Disfuncţii în sfera sexuală
- Perpetuarea comportamentului abuzator
- Tulburări de adaptare socială
- Comportamente sexuale compulsive
- Practici contraceptive scăzute, risc crescut de preluare a unor boli cu transmitere sexuală
- Tulburări de somatizare
- Tulburări de alimentaţie şi de somn
- Dureri cronice de cap, de spate şi în zona pelviană
- Intoleranţă la intimitate sau continuă căutare a intimităţii
Care sunt principalele nevoi ale copiilor care au trecut printr-un episod de abuz?
Copiii au nevoie să vorbească despre experienţele şi sentimentele lor;
Copiii au nevoie să ştie că au la cine să apeleze când au nevoie de ajutor;
Copiii au nevoie să fie în siguranţă;
Copiii au nevoie de sprijin pentru a se recupera, dar nu trebuie trataţi ca victime şi etichetaţi pentru tot restul vietii.
Odată ce copilul a dezvăluit abuzul, este vitală prezenţa unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere şi care îl poate ajuta să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin şi protecţie.
În astfel de cazuri este recomandată evaluarea şi consilierea psihologică realizate de către profesionişti cu experienţă în domeniul abuzului sexual.
Cum îţi educi copilul ca să se protejeze de un eventual abuz?
Sfatul de a nu vorbi cu străinii, de a nu se sui în maşină cu un necunoscut, este util, dar nu şi suficient, având în vedere că abuzatorii sunt adesea persoane în care copiii au încredere din cercul de apropiaţi. Fă-i copilului un minim de educaţie sexuală. Explică-i că nimeni nu trebuie să îl atingă în părţile intime ale corpului său. Nu face din sexualitate un subiect tabu. Caută cărţi, informaţii sau profesionişti care să te înveţe să vorbeşti cu copilul tău despre sexualitate dacă acest lucru te stânjeneşte."
extrem de tare și incredibil de aproape
Sunt, desigur, perfecțiunea întruchipată, dar am și eu hachițele mele. Îmi plac, de exemplu, parfumurile. De regulă am preferințe la arome, dar de când am rămas gravidă, îmi place orice fel de parfum, cu cât mai puternic și mai dulce, cu atât mai bine. Pentru colegele mele e un chin când scap prea mult parfum pe mine (și am unul dulce și greu, de la Chopard, care înainte îmi făcea greață), iar într-o zi am desfăcut o mostră de la revistă cu un oarecare parfum Avon și, povestind ceva și nefiind atentă la ce fac, m-am trezit că mi-am întins tacticoasă toată (toată!) mostra pe mâini, pe brațe, practic mă semi-scăldasem în ea, sub privirile îngrozite ale fetelor care nu înțelegeau ce fac. N-am putut să explic nici eu când am realizat ce făcusem, cert e că toată redacția mirosea de te lua de cap și, oricât m-am spălat de bine la baie, nu s-a luat tot.
Și-mi plac zambilele. Atât de tare, încât am în permanență o zambilă înflorită pe birou. Nu în redacție, desigur, m-ar linșa colegele dacă n-ar muri intoxicate înainte, ci acasă la mine, pe birouașul meu alb ca laptele. Omul mieu știe că-s moartă după mirosul dulce și greu de zambile și, cât îi primăvara de lungă, îmi tot ia câte una când se ofilește precedenta. Acum o am pe asta, care miroase extrem de tare și incredibil de aproape.
Mai am niște caprifoi plantat pe balcon. Și abia aștept să iasă liliecii.
Și-mi plac zambilele. Atât de tare, încât am în permanență o zambilă înflorită pe birou. Nu în redacție, desigur, m-ar linșa colegele dacă n-ar muri intoxicate înainte, ci acasă la mine, pe birouașul meu alb ca laptele. Omul mieu știe că-s moartă după mirosul dulce și greu de zambile și, cât îi primăvara de lungă, îmi tot ia câte una când se ofilește precedenta. Acum o am pe asta, care miroase extrem de tare și incredibil de aproape.
marți, 20 martie 2012
omida africană
Apoi, după ce a ieșit Max la lumină, omida mov a dispărut după o vreme. Prietenia noastră luase sfârșit, nerecunoscătoarea din mine s-a descotorosit de fidela-i prietenă fără niciun regret. N-am nici cea mai vagă idee ce s-a ales de omida mea și mi-am amintit de ea abia zilele trecute, când pufăiam de nervi în somn că nu-mi găseam nicio poziție confortabilă. Nu cumva venise momentul să-mi fac eu o prietenă? O omidă mov 2? Ba daaa. Zis și făcut (mă rog, zis atunci și făcut după câteva zile).
Dintr-un material pe care l-am luat acum vreun an de la second hand (mi-a plăcut mult imprimeul) am decupat frumușel o formă de omiduță, am cusut-o la mașină, am umplut-o cu niște chestie din aia albă ca o vată sintetică pe care o găsești prin perne (nu știu cum se numește) și am pozat-o. Și am botezat-o Omida Africană. Like? :)
luni, 19 martie 2012
save the wale
Mi s-a părut un pic ciudat că numărul S plesnește pe mine, măsura mea normală e XS, dar, dat fiind că sunt gravidă, e normal să fi crescut un număr. Însă S-urile, am observat în ultima vreme, sunt tot mai greu de tras pe mine – și nu din cauza burții. Ieri m-am privit mai cu atenție și din spate și nu-mi venea să cred. Am stat așa, vreo câteva minute, privindu-mi fascinată fundul de balenă, e incredibil cum te poți transforma în câteva luni!
Azi dimineață am mai avut un șoc. E drept că mi-au mai spus persoane cum că "m-am rotunjit un pic la față", dar pentru că oricum am fața rotundă, m-am gândit că li se pare. La urma urmei, cât de rotund poate deveni un cerc? În dimineața aceasta am observat că poate: există "cerc rotund", "cerc mai rotund" și "cerc cel mai rotund". De-acum încolo voi umbla numai cu părul desfăcut, să-mi mai alungească un pic moaca de lună plină.
Am decis să-mi schimb numele până la vara: Orka Wagner. Nu sună rău, nu? Dar arată cumplit...
Azi dimineață am mai avut un șoc. E drept că mi-au mai spus persoane cum că "m-am rotunjit un pic la față", dar pentru că oricum am fața rotundă, m-am gândit că li se pare. La urma urmei, cât de rotund poate deveni un cerc? În dimineața aceasta am observat că poate: există "cerc rotund", "cerc mai rotund" și "cerc cel mai rotund". De-acum încolo voi umbla numai cu părul desfăcut, să-mi mai alungească un pic moaca de lună plină.
Am decis să-mi schimb numele până la vara: Orka Wagner. Nu sună rău, nu? Dar arată cumplit...
duminică, 18 martie 2012
pat, cutii și grimase brașovene
Aseară am adormit fericită. Am reușit să luăm în sfârșit patul ăla supraetajat, plus diverse mărunțișuri pe care le agăți la Ikea în drum spre casă, gen pahare de vin că se spărseseră toate sau rame de tablouri că "ui' ce drăguțe sunt!". Aaa, și am mai luat niște cutii din alea de carton, pentru că de dimineață mă hoărâsem să fac razie prin toate colțurile și să dosesc/ ascund/ depozitez tot ce stă aiurea prin casă și nu avem nevoie de, dar nici să le arunc nu mă îndur. Acum constat că mi-ar fi trebuit și mai mult cutii.
Azi am de gând să-mi cos o pernă.
Și pen' că mi-e dor de Max, am pus și o poză cu el (în ultima vreme nu mai stă la poze, se strâmbă mereu când mă vede cu aparatul).
Azi am de gând să-mi cos o pernă.
sâmbătă, 17 martie 2012
anvelopări și relaxare
În plus, de când a scos soarele capul din nori, mi-am amintit de ce mi-a plăcut atât de mult apartamentul nostru: toate camerele au fost brusc invadate de lumină caldă de primăvară care-ți ridică moralul și te face să te simți fericit. Dimineața văd cerul bleu când deschid ochii în dormitor, iar după-amiaza soarele apune în sufrageria mea. Cum să nu-ți iasă serotonina pe urechi?
N-avem în continuare uși prin casă, dar aseară am stabilit un deadline. Într-o lună facem tot: uși, debara, mutăm paturi, canapele, improvizăm loc de înfășat, facem loc în șifonierele băieților pentru haine mici, triat jucarii, aruncat prostii, coasem pernă de gravidă, punem plinte să nu ne mai împiedicăm, fixăm oglinzile de perete, facem switch-ul în bucătărie, poate ne cumpărăm în sfârșit o sculă de muzică (altfel o să mă usuc), vopsim comoda de la Tanja, transformăm balconul în birou și cameră de fumat, uff, și ăsta e doar începutul listei!
Dar până atunci mai luăm o gură de cafea întinși pe canapea, me & the Izgubilskaia, facem planuri de viitor și ne întindem în soare. Și ascultăm Manu Chao.
vineri, 16 martie 2012
discriminare
Sunt chiar atât de mulți masculi mai mult sau mai puțin cretini printre telespectatori, care le urmăresc cu sufletul la gură, încât să le difuzezi de fiecare dată lipite de știri? Pentru că, dacă ăsta e motivul, eu sunt sigură că găsim și la fel de multe domnițe mai mult sau mai puțin blonde care s-ar bucura de niște știri din modă, de exemplu. De ce nu cinșpe minute de catwalk cu ultimele tendințe? Sau cu ce-au mai băgat la hașenem. Sau, de ce nu, desene animate pentru copii?
Eu găsesc că asta e discriminare pe față. Și nu înțeleg de ce nimeni nu protestează. Dacă organizează cineva cumva vreun miting în sensul ăsta, anunțați-mă și pe mine (în cadrul rubricilor de știri, că la alea de sport schimb canalul), pentru că promit să fiu în primul rând, cu cel mai mare banner.
joi, 15 martie 2012
v from vedeta
Ia te uită ce-a crescut pe totuldespremame.ro :)
"Copilul meu si copilul tau l-au bătut pe-al nostru
Nu, nu, staţi liniştiţi, nu vom discuta despre bătaia între fraţi. Noi doar ne-am propus să aflăm cum se petrec lucrurile în familiie în care există fraţi vitregi. Este mai complicat decât în familiile obişnuite?..."
Continuarea aici.
"Copilul meu si copilul tau l-au bătut pe-al nostru
Nu, nu, staţi liniştiţi, nu vom discuta despre bătaia între fraţi. Noi doar ne-am propus să aflăm cum se petrec lucrurile în familiie în care există fraţi vitregi. Este mai complicat decât în familiile obişnuite?..."
Continuarea aici.
Dragă Vera
Nici nu ne-am cunoscut bine și deja te mint. N-a venit nicio primăvară, draga mea, afară e urât și plouă. Lapovițează chiar, e câh. Dar nu fi tristă, am o supriză pentru tine azi, te duc la fotograf. O să te pozeze din toate unghiurile, așa că fă-te frumoasă, aranjează-te și tu un pic, vezi cum stai și cum zâmbești. Dacă vrei, îl luăm și pe taică-tău cu noi. Vrei să vorbesc cu el?
Am să-ți dau și vești mândre despre unul dintre frații tăi, cel guraliv: a coborât ieri din Postăvarul pe schiuri. Zice că era cam ceață, dar s-a descurcat. Puțină frică în telecabină tot i-a fost, ăsta are teamă de înălțime, sper să n-ai și tu. Celălalt frate, cel visător, se pare că a fost înscris și el la școală, asta-i bine, că altfel se ocupă locurile și e mai complicat.
Bunică-ta e toată o zdroabă, grădiniță, meditații, lucrează mult ca de obicei. Ai s-o placi, e simpatică. Puțin dusă cu pluta, dar foarte de treabă. Ți-a cumpărat un pulover mic și roșu, adorabil, cu glugă și fermoare și buzunare, mi l-a arătat când am fost la ea, cred că o să-ți placă și ție.
Despre taică-tău ce să spun, e mai bine cu spatele acum. Sper să fie suficient de bine cât să te poată ține în brațe (apropo, zi și mie, ai de gând să te mai îngrași mult? Mi-e și teamă de ce va zice fotografa azi despre gabaritul tău!). În rest, prea mult n-am să-ți spun despre el, te las să-l descoperi singură când vă veți vedea, sunt sigură că-ți va face mare plăcere.
Puiule, acum te las, că am niște treabă, dar promit să-i scriu mai des.
Te iubesc,
Mama
Am să-ți dau și vești mândre despre unul dintre frații tăi, cel guraliv: a coborât ieri din Postăvarul pe schiuri. Zice că era cam ceață, dar s-a descurcat. Puțină frică în telecabină tot i-a fost, ăsta are teamă de înălțime, sper să n-ai și tu. Celălalt frate, cel visător, se pare că a fost înscris și el la școală, asta-i bine, că altfel se ocupă locurile și e mai complicat.
Bunică-ta e toată o zdroabă, grădiniță, meditații, lucrează mult ca de obicei. Ai s-o placi, e simpatică. Puțin dusă cu pluta, dar foarte de treabă. Ți-a cumpărat un pulover mic și roșu, adorabil, cu glugă și fermoare și buzunare, mi l-a arătat când am fost la ea, cred că o să-ți placă și ție.
Despre taică-tău ce să spun, e mai bine cu spatele acum. Sper să fie suficient de bine cât să te poată ține în brațe (apropo, zi și mie, ai de gând să te mai îngrași mult? Mi-e și teamă de ce va zice fotografa azi despre gabaritul tău!). În rest, prea mult n-am să-ți spun despre el, te las să-l descoperi singură când vă veți vedea, sunt sigură că-ți va face mare plăcere.
Puiule, acum te las, că am niște treabă, dar promit să-i scriu mai des.
Te iubesc,
Mama
miercuri, 14 martie 2012
marți, 13 martie 2012
the toilet situation
Vine o vreme în viața unei gravide când burta începe să-i obstrucționeze peisajul, mai exact, nu prea mai vede ce face acolo, jos. Acest lucru este deosebit de neplăcut în ședințele de styling - dar se rezolvă cu ajutorul oglinzilor - însă mai cu seamă în momentele în care doamna cu burtă face pipi, pentru că, orice ar face, din orice unghi ar încerca să privească, lungindu-și gâtul, tot nu-și mai vede pasărea/ pruna/ piersica/ whatever. Desigur, acest lucru se poate rezolva acasă tot cu oglinda, dacă ții morțiș să te asiguri că jetul iese tot pe acolo sau ai vreun fetiș în direcția asta. Însă dacă ești în deplasare... canci.
Realizând ieri că am intrat în faza în care nu mă mai văd, mi-am amintit un episod care s-a petrecut cu ani în urmă, când aveam un Max în burtă. Eram cu niște prietene la un suc, era primăvară și era cald. Purtam niște pantaloni grej și ceva top mulat - deh, eram tare mândră de burta mea. Aveam și o jachețică pe deasupra, dar o dezbrăcasem, că în bar era cald. La un moment dat am simțit nevoia să merg la toilet, să mai elimin din sucul pe care stătea Max. M-am dus, am eliminat și, când mi-am tras înapoi pantalonii pe mine, am observat cu groază că, în echilibristica pe care o faci la o toaletă publică și din cauză că operațiunea se desfășurase mai mult pe pipăite, reușisem să fac pipi pe pantaloni, în spate. Nu tot, dar o mare parte. M-am uitat în oglindă, era o oglindă mare și frumoasă în baia aceea, și am înțepenit: aveam pe fund și pe un crac în jos o mare pată închisă la culoare și niște stropi. Arătam de parcă mă pișasem pe mine - ceea ce și făcusem de altfel. Era imposibil să ies așa din budă, m-ar fi văzut tot barul până ajungeam la masa mea.
Jacheta, ca să acopăr ruișinea cât de cât, o lăsasem la masă, că doar era cald. Mobilul, ca să-mi sun prietenele și să le cer ajutorul, era tot pe masă, că doar nu te duci să faci pipi cu mobilul. Nici să stau închisă acolo până se usucă nu-mi venea... Mda. Ce era de făcut?
M-am uitat în jur și am văzut un uscător de mâini. Slavă Domnului, mi-am zis, am să fac ca Mr. Bean. Am pornit jetul de aer, am încercat să mă contorsionez astfel încât să-mi ajungă aerul pe la fund - nimic! Era prea sus. Așa că am oftat și am decis că dacă nu vine aparatul la pantalon, trebuie să ajungă pantalonul la aparat.
M-am dezbărcat frumușel de pantaloni și apoi, tacticos și sistematic, am uscat centimetru cu centimetru toată pata udă, tot pornind aparatul din zece în zece secunde. Privind peste umăr, mă zăream în oglinda cea mare cât eram de caraghioasă, în chiloți și teniși, cu burta mare, într-un loc public, și mă gândeam la coada care cu siguranță se formase deja în fața toaletei, la explicațiile pe care și le dădeau cei de la coadă vizavi de obsesia mea pentru aparatul de aer și la amicele mele care probabil că mă dăduseră deja dispărută în misiune - și m-a umflat râsul, un râs isteric, din cel pecare nu-l poți explica și din care nu te mai oprești.
Am ieșit chicotind, uscată și fericită, o broțoasă suspect de veselă dintr-o toaletă de cârciumă, în privirile mirate ale celor din jur.
Realizând ieri că am intrat în faza în care nu mă mai văd, mi-am amintit un episod care s-a petrecut cu ani în urmă, când aveam un Max în burtă. Eram cu niște prietene la un suc, era primăvară și era cald. Purtam niște pantaloni grej și ceva top mulat - deh, eram tare mândră de burta mea. Aveam și o jachețică pe deasupra, dar o dezbrăcasem, că în bar era cald. La un moment dat am simțit nevoia să merg la toilet, să mai elimin din sucul pe care stătea Max. M-am dus, am eliminat și, când mi-am tras înapoi pantalonii pe mine, am observat cu groază că, în echilibristica pe care o faci la o toaletă publică și din cauză că operațiunea se desfășurase mai mult pe pipăite, reușisem să fac pipi pe pantaloni, în spate. Nu tot, dar o mare parte. M-am uitat în oglindă, era o oglindă mare și frumoasă în baia aceea, și am înțepenit: aveam pe fund și pe un crac în jos o mare pată închisă la culoare și niște stropi. Arătam de parcă mă pișasem pe mine - ceea ce și făcusem de altfel. Era imposibil să ies așa din budă, m-ar fi văzut tot barul până ajungeam la masa mea.
Jacheta, ca să acopăr ruișinea cât de cât, o lăsasem la masă, că doar era cald. Mobilul, ca să-mi sun prietenele și să le cer ajutorul, era tot pe masă, că doar nu te duci să faci pipi cu mobilul. Nici să stau închisă acolo până se usucă nu-mi venea... Mda. Ce era de făcut?
M-am uitat în jur și am văzut un uscător de mâini. Slavă Domnului, mi-am zis, am să fac ca Mr. Bean. Am pornit jetul de aer, am încercat să mă contorsionez astfel încât să-mi ajungă aerul pe la fund - nimic! Era prea sus. Așa că am oftat și am decis că dacă nu vine aparatul la pantalon, trebuie să ajungă pantalonul la aparat.
M-am dezbărcat frumușel de pantaloni și apoi, tacticos și sistematic, am uscat centimetru cu centimetru toată pata udă, tot pornind aparatul din zece în zece secunde. Privind peste umăr, mă zăream în oglinda cea mare cât eram de caraghioasă, în chiloți și teniși, cu burta mare, într-un loc public, și mă gândeam la coada care cu siguranță se formase deja în fața toaletei, la explicațiile pe care și le dădeau cei de la coadă vizavi de obsesia mea pentru aparatul de aer și la amicele mele care probabil că mă dăduseră deja dispărută în misiune - și m-a umflat râsul, un râs isteric, din cel pecare nu-l poți explica și din care nu te mai oprești.
Am ieșit chicotind, uscată și fericită, o broțoasă suspect de veselă dintr-o toaletă de cârciumă, în privirile mirate ale celor din jur.
luni, 12 martie 2012
la trombocita veselă
Recunosc că m-a fost un pic teamă când mi-am făcut azi dimineață analizele - nu-mi mai măsurasem trombocitele de două luni, cumva am preferat să nu mă mai gândesc la acest aspect al sarcinii. Dar a venit și momentul în care mi-am luat inima în dinți și m-am dus la Synevo. Și tocmai m-au anunțat pe mail că am primit rezultatele: 313.000 de mândre trombocite!!!! Iuhuuu!
Mă duc să sărbătoresc cu un pahar de vin roșu și niște Schogetten.
Mă duc să sărbătoresc cu un pahar de vin roșu și niște Schogetten.
duminică, 11 martie 2012
întâlnire cremoasă
Am coborât din taxi, am traversat strada și am zâmbit nostalgic. Acolo unde pe vremuri pierdeam nopțile în cârciuma Vama Veche, cu mesele ei sordide din lemn, îmbibate de bere și negre de scrum, acum se făcuse o mică și cochetă ceainărie. Am intrat și am inspirat adânc: numai arome de ceaiuri și condimente. Cosy and nice. În ceainărie, bloggerițe. Mame bloggerițe. Toate invitate la relansarea Klorane bebe. No bine. Am luat loc și am ascultat cuminte ce ne-a povestit o doamnă despre aceste produse.
Acuma, sincer, eu nici n-am știut că Klorane are și produse pentru bebeluși (cunoșteam brandul numai după șampon, primeam de la o prietenă din Elveția pe vremuri). Iar când era Max mic, acum 7 ani, nu-mi amintesc să-l fi întâlnit. Dar poate și din cauză că se vinde exclusiv în farmacii, iar noi n-am prea dat pe-acolo când era Max mic, că a fost relativ sănătos. Și de-atunci nici că m-am mai uitat după produse de sugaci. Așa că am fost destul de interesată de subiect, dat fiind faptul că am o persoană în burtă. Și am aflat multe, dar am reținut doar:
- că Klorane bebe are tot soiul de produse pentru ăștia micii, iată-le (cu freză de Pavel în prim-plan):
- că își culeg florile de gălbenele folosite în produse de pe plantația proprie și anume manual, ca să știe ei exact ce și cum intră în creme și nici să nu le strice petalele cu combina Gloria.
- că treburile astea sunt fără alcool și parabeni, coloranți și conservanți.
- că în timp au vrut să schimbe poza bebelușului (pe care-l cheamă Thomas și între timp are vreo 36 de ani) de pe ambalaj, dar n-au vrut mamele, că se obișnuiseră cu el.
- că i-au adăugat un fragrance delicat – care mie personal îmi place, că îmi plac parfumurile de mor, mai ales în perioada asta, m-aș putea scălda în ele și tot nu mi s-ar face rău.
- și altele pe care le puteți afla de pe site-ul lor.
După ce am testat și m-am uns cu toate maglavaisurile lor, m-a convins produsul acesta
pentru că-l pulverizezi direct pe fundul copilului, fără să te murdărești pe mâini. E uleios și miroase un pic a pește, cred că din cauză că conține ceva Omega. Și mi-a mai plăcut produsul ăsta
pen'că merge și ca demachiant la o adică (pentru mine, în serile în care voi veni obosită din club și-mi va fi lene sa ma demachiez cu demachiantul meu, voi întinde mâna după al ei, lol). Însă până una-alta, până să întind Klorane pe copilă, mă mânjesc cu asta e burtă
ca să nu-mi plesnească "fermoarul". Are o textură ok, intră repede în piele, nu e lipicioasă și miroase bine. Și acum și niște poze cu mine, ca să mă dau mare cât sunt de frumoasă (dar numai din spate :):
Și bineînțeles m-am bucurat să le văd pe Raluca și pe Bogdana, pentru că nu le mai văzusem de când erau mici ăia mari ai lor.
Acuma, sincer, eu nici n-am știut că Klorane are și produse pentru bebeluși (cunoșteam brandul numai după șampon, primeam de la o prietenă din Elveția pe vremuri). Iar când era Max mic, acum 7 ani, nu-mi amintesc să-l fi întâlnit. Dar poate și din cauză că se vinde exclusiv în farmacii, iar noi n-am prea dat pe-acolo când era Max mic, că a fost relativ sănătos. Și de-atunci nici că m-am mai uitat după produse de sugaci. Așa că am fost destul de interesată de subiect, dat fiind faptul că am o persoană în burtă. Și am aflat multe, dar am reținut doar:
- că Klorane bebe are tot soiul de produse pentru ăștia micii, iată-le (cu freză de Pavel în prim-plan):
- că își culeg florile de gălbenele folosite în produse de pe plantația proprie și anume manual, ca să știe ei exact ce și cum intră în creme și nici să nu le strice petalele cu combina Gloria.
- că în timp au vrut să schimbe poza bebelușului (pe care-l cheamă Thomas și între timp are vreo 36 de ani) de pe ambalaj, dar n-au vrut mamele, că se obișnuiseră cu el.
- că i-au adăugat un fragrance delicat – care mie personal îmi place, că îmi plac parfumurile de mor, mai ales în perioada asta, m-aș putea scălda în ele și tot nu mi s-ar face rău.
- și altele pe care le puteți afla de pe site-ul lor.
După ce am testat și m-am uns cu toate maglavaisurile lor, m-a convins produsul acesta
pen'că merge și ca demachiant la o adică (pentru mine, în serile în care voi veni obosită din club și-mi va fi lene sa ma demachiez cu demachiantul meu, voi întinde mâna după al ei, lol). Însă până una-alta, până să întind Klorane pe copilă, mă mânjesc cu asta e burtă
brașov
- Mi-a făcut mama sarmale. Am înfulecat ca o dementă două seara (aproape nefierte), două dimineața fierte și două la prânz, dând totodată dovadă de autocontrol, atât cât mi-a mai rămas. Simțeam că pur și simplu nu mă pot opri. Aș fi mâncat toată oala, mi-aș fi băgat capul în ea, între sarmale, și aș fi dormit așa. Dar m-am controlat, n-au fost decât șase, dar din alea cam cât pumnul (mama nu se încurcă cu din cele minuscule, n-are răbdare la împachetat). Azi mi-a ieșit un herpes cât toate zilele.
- Max s-a dat cu patinele. Pe patinoarul de la Olimpia nu mai era nimeni, doar el. L-au lăsat să intre moca.
- Pisica-Rodica (pisica maică-mii) e la fel de urâtă ca ultima oară (în comparație cu Izgubilă al nostru), însă infinit mai blândă și mai delicată. Mi-am făcut-o guler, am pupat-o, am drăgălit-o, am alintat-o și nu mi-a făcut nimic. A tors doar și părea mulțumită.
- Am râs mult cu Max pe tren, imaginându-ne cum ar reacționa diverși pasageri daca i-ai prinde de picioare pe sub bancă, dacă ai trage femeile de păr și apoi te-ai preface că plouă și diverse alte scenarii infantile. Cred că mi-a scăzut IQ-ul rău de tot.
- Nu i-am luat maică-mii nicio floare de 8 martie, dar am să-i las băiatul vreo două săptămâni.
- Vera se joacă „mațele-ncurcate” cu mărunteiele mele.
- Acum îmi beau cafeaua cu lapte și-mi mănânc checul.
- Bună dimineața!
- Max s-a dat cu patinele. Pe patinoarul de la Olimpia nu mai era nimeni, doar el. L-au lăsat să intre moca.
- Pisica-Rodica (pisica maică-mii) e la fel de urâtă ca ultima oară (în comparație cu Izgubilă al nostru), însă infinit mai blândă și mai delicată. Mi-am făcut-o guler, am pupat-o, am drăgălit-o, am alintat-o și nu mi-a făcut nimic. A tors doar și părea mulțumită.
- Am râs mult cu Max pe tren, imaginându-ne cum ar reacționa diverși pasageri daca i-ai prinde de picioare pe sub bancă, dacă ai trage femeile de păr și apoi te-ai preface că plouă și diverse alte scenarii infantile. Cred că mi-a scăzut IQ-ul rău de tot.
- Nu i-am luat maică-mii nicio floare de 8 martie, dar am să-i las băiatul vreo două săptămâni.
- Vera se joacă „mațele-ncurcate” cu mărunteiele mele.
- Acum îmi beau cafeaua cu lapte și-mi mănânc checul.
- Bună dimineața!
vineri, 9 martie 2012
marea deformare
Vorbeam aseară cu o prietenă care are o fetiță de vârsta lui Max, că ni se întâmplă același lucru: privind pozele copiilor personali de când erau bebeluși, suntem șocate de cât de... banali și urâței erau de fapt.
Când era sugaci, puteam să jur cu mâna pe inimă și toată obiectivitatea că este unul dintre cei mai frumoși copii pe care i-am văzut ever – poate doar cei din reclame să se măsoare cu el. Îl pozam nonstop, îi vânam fiecare mutrișoară ca un paparazzo avid și mi se părea ca are o sclipire de inteligență în privire (spre deosebire de toți ceilalți bebeluși) și un zâmbet de mare cuceritor. Eram pur și simplu topită.
Pe la trei-patru ani m-am uitat pentru prima oară mai cu atenție la pozele lui de pe la câteva luni și am rămas uimită: un sugaci buflei, cu fălci și gușă, privire tâmpă de bebeluș, niște bale pe la gură știrbă... unde era minunăția aceea de copil, trăsăturile delicate, licărul de inteligență, zâmbetul unic? Cât de praf eram încât să văd realitatea atât de deformat? Și mai umplusem și netul cu un milion de poze cu plodu-mi!
Acum simt că mă învăluie din nou acea stare de prosteală maternă în care, oricât de mult te-ai strădui, n-ai cum să rămâi obiectivă, detașată și cool. Corpul mi-e plin de hormoni și încă mai stau să vină, creierul devine din ce în ce mai greoi și zâmbăreț, privirea mi-e senină și firea tot mai blândă. Aseară, viitorul tată mi-a făcut un (anti)compliment: "Tu ești mult mai a dracului și mai afurisită de fapt decât ești acum."
Da, deci da. Mă transform în văcuță cu lapte, o să-mi îndrept atenția înspre puericultură (urăsc cuvântul ăsta, nu știu exact de ce) și, peste vreo 3 luni, voi începe să umplu netul din nou cu poze de bebeluș.
Amen.
Când era sugaci, puteam să jur cu mâna pe inimă și toată obiectivitatea că este unul dintre cei mai frumoși copii pe care i-am văzut ever – poate doar cei din reclame să se măsoare cu el. Îl pozam nonstop, îi vânam fiecare mutrișoară ca un paparazzo avid și mi se părea ca are o sclipire de inteligență în privire (spre deosebire de toți ceilalți bebeluși) și un zâmbet de mare cuceritor. Eram pur și simplu topită.
Pe la trei-patru ani m-am uitat pentru prima oară mai cu atenție la pozele lui de pe la câteva luni și am rămas uimită: un sugaci buflei, cu fălci și gușă, privire tâmpă de bebeluș, niște bale pe la gură știrbă... unde era minunăția aceea de copil, trăsăturile delicate, licărul de inteligență, zâmbetul unic? Cât de praf eram încât să văd realitatea atât de deformat? Și mai umplusem și netul cu un milion de poze cu plodu-mi!
Acum simt că mă învăluie din nou acea stare de prosteală maternă în care, oricât de mult te-ai strădui, n-ai cum să rămâi obiectivă, detașată și cool. Corpul mi-e plin de hormoni și încă mai stau să vină, creierul devine din ce în ce mai greoi și zâmbăreț, privirea mi-e senină și firea tot mai blândă. Aseară, viitorul tată mi-a făcut un (anti)compliment: "Tu ești mult mai a dracului și mai afurisită de fapt decât ești acum."
Da, deci da. Mă transform în văcuță cu lapte, o să-mi îndrept atenția înspre puericultură (urăsc cuvântul ăsta, nu știu exact de ce) și, peste vreo 3 luni, voi începe să umplu netul din nou cu poze de bebeluș.
Amen.
joi, 8 martie 2012
john carter, carevasăzică
Ne-am făcut un frumos obicei de a merge din când în când la film, să vedem totul pe ecran mare, eventual și treide, și să ne îndopăm cu popcorn și cola.
Despre personajul John Carter nu știam prea multe. Dar după ce am băgat un ochi pe wiki, m-am prins că e un caracter creat prin 1912 de un nene, Burroughs, și că are ceva puteri speciale. Ok, deci e erou de comics. Ok, deci mergem, că nouă ne plac ăștia. Și ne-am dus.
Și era un băiet (mama? de ce e bătrân? nu e bătrân, are barbă) rebel, bronzat, plin de mușchi cu pleata-n vânt, care a făcut prostii și s-a trezit pe... Marte. De-acolo începe aventura, care tip de aventură se situează undeva între "Star Wars" (adică au nave zburătoare care trag cu lasere) și "Avatar" (există și niște creaturi înalte și zvelte, puternice și cu patru mâini), asezonată cu un pic de "Spiderman" (face Johnică ăsta niște salturi incredibile datorită gravitației) și "Hulk" (dă cu toți de pământ de numa-numa). Mai adaugă niște creaturi ciudate gen troli a la "LordOfTheRings", un cățel cu mutră de Fuchur din "Poveste fără sfârșit" și iese un cocteil numai bun de exclamat la final: "moaaamă, ce tare! ai văzut, mama?". Hehe.
Prin urmare, dacă ați depășit genul zâne-spiriduși și aveți o slăbiciune pentru personaje cu puteri supranaturale, exagerat de invincibile, la bustul gol și bronzat (partea asta e pentru mame, bănuiesc), vă invit să nu ratați acest movie. Atenție: e pentru copii, adulții singuri s-ar putea simți copleșiți.
Despre personajul John Carter nu știam prea multe. Dar după ce am băgat un ochi pe wiki, m-am prins că e un caracter creat prin 1912 de un nene, Burroughs, și că are ceva puteri speciale. Ok, deci e erou de comics. Ok, deci mergem, că nouă ne plac ăștia. Și ne-am dus.
Și era un băiet (mama? de ce e bătrân? nu e bătrân, are barbă) rebel, bronzat, plin de mușchi cu pleata-n vânt, care a făcut prostii și s-a trezit pe... Marte. De-acolo începe aventura, care tip de aventură se situează undeva între "Star Wars" (adică au nave zburătoare care trag cu lasere) și "Avatar" (există și niște creaturi înalte și zvelte, puternice și cu patru mâini), asezonată cu un pic de "Spiderman" (face Johnică ăsta niște salturi incredibile datorită gravitației) și "Hulk" (dă cu toți de pământ de numa-numa). Mai adaugă niște creaturi ciudate gen troli a la "LordOfTheRings", un cățel cu mutră de Fuchur din "Poveste fără sfârșit" și iese un cocteil numai bun de exclamat la final: "moaaamă, ce tare! ai văzut, mama?". Hehe.
Prin urmare, dacă ați depășit genul zâne-spiriduși și aveți o slăbiciune pentru personaje cu puteri supranaturale, exagerat de invincibile, la bustul gol și bronzat (partea asta e pentru mame, bănuiesc), vă invit să nu ratați acest movie. Atenție: e pentru copii, adulții singuri s-ar putea simți copleșiți.
miercuri, 7 martie 2012
no comment
Locație: IMAX. Personaje: Max, Mara, pe ultimul rând într-o sală plină de oameni. Amândoi încărcați cu câte o pungă de popcorn și un pahar de Cola. PR-ista ne prezintă filmul pe scurt și adaugă:
- Dacă simțiți un disconfort la nivelul ochilor, dați jos ochelarii și relaxați ochii câteva secunde.
MaxMara molfăie popcorn. PR-ista continuă.
- Dacă doriți să părăsiți sala în timpul filmului, vă rugăm să folosiți ieșirile din josul sălii.
Max, cu popcornul într-o mână și Cola în cealaltă, face semn către Mara că vrea să-i spună ceva, aceasta își coboară urechea la nivelul lui.
- Păcat că nu se spune și ce să facem în caz că ne mănâncă în fund.
- Dacă simțiți un disconfort la nivelul ochilor, dați jos ochelarii și relaxați ochii câteva secunde.
MaxMara molfăie popcorn. PR-ista continuă.
- Dacă doriți să părăsiți sala în timpul filmului, vă rugăm să folosiți ieșirile din josul sălii.
Max, cu popcornul într-o mână și Cola în cealaltă, face semn către Mara că vrea să-i spună ceva, aceasta își coboară urechea la nivelul lui.
- Păcat că nu se spune și ce să facem în caz că ne mănâncă în fund.
marți, 6 martie 2012
buletin de București
Timpul a trecut și am început să am un salariu fix, din care să-mi permit ceva mai mult: o jumătate de garsonieră, de exemplu. Însă cine a stat cu chirie vreodată prin garsoniere ieftine știe că proprietarii nu sunt dispuși să-ți facă contracte și vize. Așa cum te-au primit, așa te și aruncă-n stradă – pentru că a venit altul și le-a oferit mai mult.
Prima mea adresă adevărată de București mi-a făcut-o o prietenă în 2005, pe-atunci beauty editor la revista la care lucram amândouă. Urma să-l nasc pe Max și chiar aveam nevoie de un domiciliu de Capitală dacă nu aveam de gând să fac o mie de drumuri până la Brașov pentru alocație & co, așa că m-a luat în spațiu. Și am locuit o vreme, fictiv, pe strada Ritmului, în sectorul 2. Eram groaznic de mândră că am buletin de București, fluturam din el de câte ori se ivea ocazia. Apoi fata și-a vândut casa și a trebuit să-mi găsesc pe altcineva milos, care să mă adopte, câine vagabond de provincie cu un pui după mine. M-a ajutat o altă prietenă, fostă colegă de școală din Brașov, mai cerebrală și mai matură decât mine, care reușise cum necum să-și cumpere ceva apartament în București. Fusesem salvată și de data asta și locuiam pe strada Fizicienilor.
Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Sunt mândra proprietară a unui apartament (ce dacă voi plăti rate pân' la șaptej' de ani?) vechi la etajul zece al unui bloc situat relativ semi-centrăluț și m-am dus cu actul meu de casă și mi-am făcut buletin. Buletin adevărat. Adică adresa din el corespunde cu adresa la care locuiesc, imagine that!
Sincer, mie mi se pare că e o mare realizare treaba asta în viața mea de sărăntoc venit cu pluta în București, deci am să mă felicit azi, din nou, că am fost în stare de așa ceva.
luni, 5 martie 2012
dor
Cineva mi-a înfrumusețat dimineața, ziua, ba nu, săptămâna, dedicându-mi asta. Așa că săptămâna asta ascultăm Chava Alberstein.
duminică, 4 martie 2012
EA
Am văzut-o imediat, verde și obraznică, agățată într-un cuier, impasibilă, dar știind că voi veni după ea. M-am dus ață glonț, ca teleghidată, până la dumneaei, am întins mâna, am dat-o jos și am simțit o căldură plăcută cum îmi învăluie soofletul de fostă fashionistă. I-am citit plăcuța, fo nouăj de lei, plastic ordinar, nici măcar fermoar n-are, invitație pe față către toți hoții de buzunare. So what? Încape minimacu'-n ea? Încape. Se asortează la orice? Nu, dar ce contează. E pe gustul Marei? Esteee!
Oricum, știam de la intrare, de când am zărit-o în colțul opus, că o voi lua.
sâmbătă, 3 martie 2012
to do list
- de mers până la școală să văd de criterii
- de plătit rata la ING
- fuga pân' la ceva mol (sprider, bayblade)
- scul gri închis, că mi s-a terminat
- de rezolvat muntele de haine spălate de după canapea
- curățenie prin casă? neah, poate mâine
- sunat Coco, sunat Eva, cu Sylvia am vorbit deja, Richard, Mom
- de băgat niște rufe la mașină
- de băgat spaima-n puradei ca să-și facă ordine în cameră
- subtitrări pentru diseara (G.!)
- de plătit rata la ING
- fuga pân' la ceva mol (sprider, bayblade)
- scul gri închis, că mi s-a terminat
- de rezolvat muntele de haine spălate de după canapea
- curățenie prin casă? neah, poate mâine
- sunat Coco, sunat Eva, cu Sylvia am vorbit deja, Richard, Mom
- de băgat niște rufe la mașină
- de băgat spaima-n puradei ca să-și facă ordine în cameră
- subtitrări pentru diseara (G.!)
vineri, 2 martie 2012
knitting is trendy
Cam după facultate m-am lăsat de meserie. Am mai tricotat niște hăinuțe pentru Max când era mic-mic, dar parte din lipsă de timp, parte din lene, parte din lucrușoare tricotate pe toate gardurile, mi-a trecut repede.
Săptămâna trecută mi-a spus o colegă că i s-a făcut chef de tricotat. Și mi-a făcut poftă. Aseară mi-am scotocit prin pungi vechi să văd ce resturi de lânuri mai am și am găsit niște gheme pe gri și bleu – de băieți, of course. Am stat o clipă pe gânduri, am decis că Vera Kate nu va fi genul îmbrăcat în roz-vomitiv și m-am pus pe tricotat. Cât m-am uitat aseara la "Jack Goes Boating", am și început o păturică în dungi – asta până-mi intru în mână. Apoi am de gând să-i trag o bluziță din bumbac cu dungi alb/bleumarin marine style și dup-aia mai văd eu.
Azi dimineață, când l-am dus pe Max la grădi, nu m-am putut abține să nu intru până-n Obor și să agăț trei sculuri pastel...
joi, 1 martie 2012
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)