vineri, 2 martie 2012

knitting is trendy

Am învățat să tricotez când eram mică. O vedeam mereu pe maică-mea dând din andrele seara și am vrut și eu. Maică-mea mi-a pus niște andrele în mână, un fir, mi-a arătat cum se face și mie mi-a plăcut. E adevărat, sunt și o tipă pricepută la chestii care se fac cu mâinile, că doar nu degeaba sunt Taur. De-atunci am tot tricotat. Întâi fulare și lucrușoare simple, drepte, mai târziu pulovere și căciuli. Pentru mine, pentru frate-meu, pentru iubit sau pe bani.
Cam după facultate m-am lăsat de meserie. Am mai tricotat niște hăinuțe pentru Max când era mic-mic, dar parte din lipsă de timp, parte din lene, parte din lucrușoare tricotate pe toate gardurile, mi-a trecut repede.
Săptămâna trecută mi-a spus o colegă că i s-a făcut chef de tricotat. Și mi-a făcut poftă. Aseară mi-am scotocit prin pungi vechi să văd ce resturi de lânuri mai am și am găsit niște gheme pe gri și bleu – de băieți, of course. Am stat o clipă pe gânduri, am decis că Vera Kate nu va fi genul îmbrăcat în roz-vomitiv și m-am pus pe tricotat. Cât m-am uitat aseara la "Jack Goes Boating", am și început o păturică în dungi – asta până-mi intru în mână. Apoi am de gând să-i trag o bluziță din bumbac cu dungi alb/bleumarin marine style și dup-aia mai văd eu.
Azi dimineață, când l-am dus pe Max la grădi, nu m-am putut abține să nu intru până-n Obor și să agăț trei sculuri pastel...

14 comentarii:

  1. vrem poze cu operele de arta :)

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. desigur, desigur, când vor fi gata. filmul de-aseară m-a ținut doar preț de-o palmă lățime :)

      Ştergere
  2. iuuu, ce mi-ar placea si mie sa stiu sa tricotez. si dup-aia mi-ar placea sa am timp sa tricotez. :(

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. asta cu știutu' e simplă, că se învață repede. partea cu timpul e mai delicată, foarte delicată. practic, n-ai vreme de tricotat decât când te uiți la vreun film - și asta numai dacă ai suficientă experiență încât să tricotezi blind, adică pe pipăitelea :)

      Ştergere
  3. Un pont: intra pe www.ravelry.com si fa-ti un cont. Sunt o gramada de minunatii pe acolo, greu te vei hotari ce sa faci pentru bebe! de cand l-am descoperit, sunt addicted.
    Dana

    RăspundeţiŞtergere
  4. Imi place sa crosetez, de curand am invatat, e destul de greu la inceput dar sper sa reusesc macar sa-mi fac o bentita :D

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e nevoie de ceva exercițiu. Dar odată intrat în sânge, nu mai uiți cum se face. E ca mersul pe bicicletă :)

      Ştergere
  5. Oh, knitting is great. La 15 ani faceam pulovere pe care le vindeam la Consignatia. iar acum am trei ace circulare si vreo doua sculuri in casa, sa-mi fie rusine! Vazusem la un muzeu in State o masuta de lucru *(sub blat se afla un cos in care puneai lucrul de mana) si mi-a ramas gandul la ea. Acum am vazut-o pe site la i*ea si mi-am spus ca m-as apuca de tricotat pentru masuta aceea:)

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Ei na, există așa ceva? Ia să caut, că presimt că-mi voi lua așa ceva la un moment dat :D

      Ştergere
  6. Si mie imi place sa tricotez-, desi cred ca e pe cale de disparitie :D. La mine in oras aici au fost vreo 3 magazine cu lâneturi, unul s-a dus, al doilea si cel mai mare s-a inchis alaltaieri, daca mai exista si al 3-lea inca,care n-avea mare oferta si era scump, nu stiu, dar nu-i prezic o viata lunga. Din pacate pentru mine si alte cateva care mai au drag si chef de tricotat macar când si când.Vor disparea magazinele astea precum croitoriile probabil, in timp.

    RăspundeţiŞtergere
  7. Aaah, ca mi-ai facut pofta si mie; dupa ce am citit asta m-am dus ata si eu la pungile vechi cu bunatati puse la pastrare; in afara de andrele si ceva lanita rosie din pacate n-am gasit. Daaar, chiar si asa, m-am apucat de jambiere pt pitica mea. Deci datorita tie, in curand o sa aiba genunchii calzi :) Pana ajung sa mai cumpar alte ate, deja am ochit cateva chestii numai bune de stricat/desirat :)

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare muiere care se respectă trebuie să aibă pe undeva prin tinerețe antecedente tricotistice și pe undeva prin casă ascunsă câte-o pungă de goodies ;)

      Ştergere
  8. Stii sa tricotezi si sosete? Ca asta mi se pare culmea tricotatului. Eu invat de trei ierni de la o vecina.....

    RăspundeţiŞtergere