marți, 6 martie 2012

buletin de București

Odată cu plecarea mea de-acasă, prin '93, am intrat în ilegalitate. Cu alte cuvinte, n-am mai locuit la adresa care figura în buletin. În căminul Universității București nu știu câți studenți își fac viză de flotant, dar eu sigur nu m-am aflat printre ei. Apoi, după facultate, am locuit prin divese maghernițe, mansarde insalubre și grasoniere dubioase, ca orice ilegalist sărac, care se respectă. Cum aș fi putut să-mi fac viză de flotant sau chiar mutație pe vreo 2,5 m pătrați, la etajul șapte spre opt, când cămăruțele de serviciu ale blocurilor vechi din centru nici număr pe ușă n-aveau? De bucătărie sau baie-n cameră nici nu mai vorbim.
Timpul a trecut și am început să am un salariu fix, din care să-mi permit ceva mai mult: o jumătate de garsonieră, de exemplu. Însă cine a stat cu chirie vreodată prin garsoniere ieftine știe că proprietarii nu sunt dispuși să-ți facă contracte și vize. Așa cum te-au primit, așa te și aruncă-n stradă – pentru că a venit altul și le-a oferit mai mult.
Prima mea adresă adevărată de București mi-a făcut-o o prietenă în 2005, pe-atunci beauty editor la revista la care lucram amândouă. Urma să-l nasc pe Max și chiar aveam nevoie de un domiciliu de Capitală dacă nu aveam de gând să fac o mie de drumuri până la Brașov pentru alocație & co, așa că m-a luat în spațiu. Și am locuit o vreme, fictiv, pe strada Ritmului, în sectorul 2. Eram groaznic de mândră că am buletin de București, fluturam din el de câte ori se ivea ocazia. Apoi fata și-a vândut casa și a trebuit să-mi găsesc pe altcineva milos, care să mă adopte, câine vagabond de provincie cu un pui după mine. M-a ajutat o altă prietenă, fostă colegă de școală din Brașov, mai cerebrală și mai matură decât mine, care reușise cum necum să-și cumpere ceva apartament în București. Fusesem salvată și de data asta și locuiam pe strada Fizicienilor.
Acum, lucrurile stau cu totul altfel. Sunt mândra proprietară a unui apartament (ce dacă voi plăti rate pân' la șaptej' de ani?) vechi la etajul zece al unui bloc situat relativ semi-centrăluț și m-am dus cu actul meu de casă și mi-am făcut buletin. Buletin adevărat. Adică adresa din el corespunde cu adresa la care locuiesc, imagine that!
Sincer, mie mi se pare că e o mare realizare treaba asta în viața mea de sărăntoc venit cu pluta în București, deci am să mă felicit azi, din nou, că am fost în stare de așa ceva.

19 comentarii:

  1. Ca una care și-a făcut buletin pe domiciliul real (și stabil) spre 40 de ani, te înțeleg perfect. Bine faci că te feliciți, să le stăpânești sănătoasă!
    Cât despre ”sărăntoc venit cu pluta”, părerea mea este că ăsta e prețul autonomiei. Dacă rămâneam și noi, ca tot românu normal, la casa părintescă, aveam cuibușorul asigurat mai din timp (cu tot cu buletin pe domiciliul stabil). Iar dacă nu - nu...

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Știi că-mi amintesc de garsoniera aceea de lângă școală? Aveai o mașină de cusut pe masă și zugraveală cu trandafiri pe pereți. Și-mi plăceai că aveai părul lung și în două culori :)

      Ştergere
  2. Ah, eu nici pina-n ziua de azi nu stau la adresa din buletin... si cumva am impresia ca asta n-o sa se intimple niciodata, si uite asa nu primesc plicuri la timp si platesc penalizari si pierd vreme... Deh, daca n-am avut noroc in imobiliare...
    Da ma bucur pt tine, asa sa stii!

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Vine și vremea ta, "la tăți ni vine". :) Nici eu n-am crezut că mi se va întâmpla și uite că totuși...

      Ştergere
  3. Ha ha, şi eu care credeam tot timpul că sunt singura care a rezistat în Capitală tiimp de 13 ani fără de buletin de Bucureşti! Cel mai bine mi-a prins când circulam cu maşina cu număr de Mureş. Nu ştiţi de câte ori mi s-a dat prioritate pentru că nu eram din capitală.

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, și nu era mai bine? Probabil ăsta e secretul circulației prin București: umbli cu o plăcuță de provincie după tine și ți se deschid drumurile ca lui Moise apele. :)

      Ştergere
  4. Ce coincindență, și eu mă voi duce joi să-mi ridic primul buletin de București, după 10 ani :) Felicitări!

    RăspundeţiŞtergere
  5. Felicitari doamna! Cam tin si eu minte ce greu e cu actele astea, in Romania sunt mare bau-bau... In Canada am avut intotdeauna domiciliul in acte "pe bune", doar pentru ca e gratis si imi ia doua click-uri de mouse sa ma mut :-)) Problema a fost doar sa renunt la domiciliul din Romania, de care am scapat doar anul trecut cand mi-a expirat definitiv pasaportul de Romania... pana atunci figuram in statisticile consulatului roman din Canada ca "cetatean Canadiano-Roman cu domiciliul in Romania"... n-am reusit sa-i conving de contrariu nicicum :-))) Asa ca de un an sunt si eu legala, desi cetatenia romana nu mai pot sa o dovedesc (nu am atatia ani si mii de dolari cat pretinde consulatul roman aici ca sa fac o schimbare fara nici un sens...) :-)
    Scuze de polologhie, inca odata, felicitari! :-)))

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, la tine e complicat rău cu atâtea țări și domițilii și adrese...

      Ştergere
  6. Felicitari!!!Si eu sunt in aceasi situatie ... acum 6 luni am reusit sa imi fac si eu primul meu buletin ... la casuta mea.Este o bucurie imensa...

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, și ce feeling, este? Felicitări și ție ;)

      Ştergere
  7. Noi doua vad ca suntem cumva legate ... Ne imbolnavim si ne operam cam in acelasi timp, ne cumparam case in acelasi timp si acu' cand am vazut ca-ti facusi buletin de Bucuresti, am avut o reactie de genu': "ah, a fost mai harnica decat mine" :)) Eu am casa cumparata din mai anul trecut, dar mi-a fost sila sa-mi schimb domiciliul. Saptamana asta fac pasul mare si ma duc sa-mi fac adresa de sector 2.
    Spune-mi si mie, te rog, tu la ce sectie ai fost si cam cat dureaza (ca trebuie sa ma invoiesc de la job, of course!).

    Si felicitari pentru prima adresa de propitareasa! :)

    RăspundeţiŞtergere
    Răspunsuri
    1. Măi, e chestiune de zodie. Vezi că pe intervalul 22.03-04.04 zice la revista noastră că "Mercur Retrograd intră în cons­telaţia ta, semn că vei avea impresia unor mici piedici de destin în finalizarea unor acţiuni, contracte, în încasat bani, în tranzacţii. Nu miza pe noroc. Recuperezi bani împrumutaţi sau pentru munca depusă în trecut. Bate banca la poarta celor care s-au întins în trecut..."
      Cât despre secții, depinde pe ce stradă stai, că sunt cumva arondate secțiilor. Intră pe http://www.dgepmb.ro/sectorul-2/47/ și afli tăt. De durat n-a durat deloc, bătea vântul la secția de pe Mihai Bravu, nu era nimeni. Și într-o săptămâna am avut actul nou.
      Și... felicitări și ție :)

      Ştergere
    2. Merci de link! Am cautat strada si trebuie sa merg tocmai in Pantelimon la sectia 9 :( Speram sa fiu arondata la sectia de pe Mihai Bravu, ca e mai aproape de mine, da' na ... cica nu merge.
      Doar o saptamana a durat? Super tare!

      Ştergere
  8. Hey! Astea da vesti! Si casa si buletin, ambele de capitala. Felicitari si sa le stapanesti sanatoasa!

    RăspundeţiŞtergere