nebună de amor

Mă uit la el uneori și simt că mă revărs de atâta dragoste. Îl iubesc de mă doare, îl divinizez din vârful unghiilor de la picioare până la ultimul fir de păr din cap. Îi admir ascuțimea minții și drăgălășenia chipului. Râmân fascinată în fața grimaselor pe care le face când îmi povestește ceva – par să-i sorb cuvintele, dar eu de fapt nu-l mai ascult, îi urmăresc armonia trăsăturilor. Chiar dacă nu-i arăt, obrăzniciile și figurile lui de cocoș îmi par adorabile, nimic n-ar putea să diminueze din dragostea pe care i-o port, dimpotrivă. Am să-l iubesc până când îmi voi da ultima suflare. 
Sunt sigură că nicio femeie vreodată nu va fi în stare să-l adore așa cum o fac eu, n-are cum. Mă trezesc în toiul nopții din câte-un coșmar în care am visat că-l pierd. Mi-aș da viața pentru el, aș fi în stare să mint, să fur, să ucid.
Nebunia asta durează de șapte ani. Am simțit-o din prima clipă în care l-am văzut și de-atunci dragostea mea pentru el a sporit îngrijorător. E ceva ce nu pot controla, visceral. Ceva care-mi face frică uneori.
Îmi răspunde la sentimente cu aceeași ardoare. De exemplu, îmi mângâie fața și-mi spune că sunt cea mai frumoasă. Sau mă strânge în brațe până mă topesc. De cele mai multe ori nici nu e nevoie de cuvinte, privirile ne ajung.
Dar în curând va veni clipa, știu asta, în care el se va simți sufocat de dragostea mea și se va îndepărta. Noroc că voi avea un nou obiect al adorației.
La vară vom tăia cordonul ombilical.