Nu prea merg des la evenimente, nu prea am timp, iar cu zăpezile astea din ultima vreme mi-a fost destul de greu să mă deplasez cu burta prin oraș. Însă azi mi-am zis că e cazul să mai scot și eu nasul din redacție, așa că am plecat, luată pe sus de o colegă, spre locație.
Evenimentul, eveniment: lume multă, presă, ceva vedete, prezentare etc. Nimic ieșit din comun până când am ajuns la capitolul mâncare. De obicei nu mă arunc, nu mă tentează, gust un pic și gata. Însă acum, dată fiind starea cronică de gravidie în care mă aflu și starea acută de foame - nu mâncasem la micul dejun decât cinci gogoși la cafea -, când am văzut toate senvișulețele acelea colorate și drăgălașe, mi-au ieșit ochii ca la melc. Drept care mi-am umplut farfurioara cu senvișuri, câte unul din fiecare soi, și m-am pus pe ronțăit. După ce le-am terminat, cu mare jenă, mi-am mai luat o porție. Iar când nici după a doua tură nu m-am putut opri, am lăsat rușinea deoparte și am rugat o colegă să-mi mai aducă două bucăți, din ăla și din ăla, că tare bune sunt și, uite, Vera mai vrea. Și pedepasa nu a întârziat sară apară.
Pe una dintre pâinici, ascunsă sub o piramidă de diverse chestii delicioase, stătea ascunsă o jumătate de roșioară cherry. Eu, neștiind de tomata mârșavă, în loc să-mi introduc toată pâinica în gură, am mușcat din ea. Și rău am făcut. Toată zeama roșioarei, și avea la zeamă de parcă ar fi fost vorba de o roșie cât capul meu, mi-a țâșnit din senviș ca o rachetă și mi s-a scurs, unde altundeva decât pe cămeșa mea albă și frumoasă, frontal, pe vârful burții de cinci luni, pe o suprafață de vreo zece centimetri, cu pulpă și semințe cu tot, ca un accesoriu eco foarte original, pe care însă nu și-l dorește nimeni, mai ales la un eveniment.
M-a umflat râsul. Mi-am amintit cum îmi scăpam cu regularitate iaurt de băut pe haine când eram însărcinată cu Max și cum îmi jurasem că n-am să-mi cert niciodată copilul, așa cum a făcut mama mea, dacă o să-și scape mâncare pe el. Acum, perioada listei de bucate afișate pe bluze și tricouri sosise din nou și debutase exact acum, cu public. Mi-am șters cu eleganță și naturalețe sosul de roșii de pe burtă, mi-am tras breteaua genții oblic peste pată (noroc că breteaua era la fel de lată și roșie ca pata) și m-am sustras de la locul faptei.
Ajunsă la redacție m-am schimbat într-un tricou și mi-am jurat, din nou, că n-am s-o cert nici pe Vera când își va trânti ketchupul de pe pizza, de exemplu, pe bluziță. Nici măcar când va fi în public. Și nici atunci când va avea 36 de ani.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu