bocancii (varianta two years later)

Cică i s-au rupt cizmele de iarnă. De fapt, s-au descusut într-un loc pe unde poate intra, la o adică, zăpada. Și la câtă zăpadă e în București, era musai să ne cumpărăm altele. Deci ne-am dus la Mol...
Înarmată cu un puradel sictirit care urăște shoppingul, am început să pieptăn toate magazinele cu încălțăminte de copii de la Afi: Humanic, Deichmann, Leonardo și tot ce mi se părea mie că se învârte în jurul măsurii 30. Bineînțeles că ce-mi plăcea (Geokși culeanu) era de la 350 de lei în sus. Pas. Ce intra în bugetul meu arăta ca porcu' (sau cel puțin așa mi se părea mie) – până la urmă, cizme ieftine de la Mol care arată ca cizmele de tarabă pot să iau și de la Obor, că e plină piața. Obosiți, însetați, plictisiți și deja certându-ne, ne-am hotărât să ne tragem sufletul la patinoar. Mai exact pe Max l-am băgat să și-l tragă în țarcul cu gheață și pe mine m-am băgat să mi-l trag în niște magazine frumoase, de mujeres. De unde am ieșit cu 6 perechi de chiloți dantelați și megasexy, hehehe.
Apoi m-am așezat lângă țarc și am chibzuit: cum rezolvam problema cizmelor? Ce-mi plăcea mie era inaccesibil, ce-i plăcea lui erau teniși și adidași de plastic cu Fulger, Spiderman sau mai știu eu ce lighioană. Out of the question. Singurii la care îi sclipiseră ochii și care mi-ar fi plăcut și mie (dar nu pentru el, totuși, ci mai degrabă pentru mine) erau niște bocanci tip Martens vișinii, lucioși, din scai. De fete. Însă alături de dânșii, o pereche similară din pele albastră (totuși, un pic mai masculin, chiar dacă destul de gayish) aștepta tăcută să fie băgată în seamă. Am cercetat-o amândoi, am întors-o pe toate părțile, am constatat că nu sunt de iarnă și nu sunt numărul lui, dar ce contează? A big mac is a big mac și niște bocanci albaștri sunt niște bocanci albaștri și ce dacă sunt 31 și arată ca Chaplin cu ei? Și ce dacă se încurcă în șirete? Și ce dacă nu-s de zăpadă? Important e că sunt cool și ne plac amândurora.
Totuși, rumegam încă, el pe gheață, eu pe lângă. I-am făcut semn de pe mantinelă să se apropie.
- Zi, chiar îți plac mizeriile alea albastre?
- Da.
- Și te încalți singur în fiecare zi.
- Da.
- Și nu faci figuri că tre' să-ți iei și șosete groase în ei.
- Nu.
- Bine.
L-am lăsat din nou pe gheață și am fugit la magazin. I-am luat. Arată cam așa, doar că, evident, nu-s Martenși.
Culoarea e o idee mai închisă și au și fermoare pe margini ca să-i descalțe puradelul mai ușor. Până la urmă, nu-s răi. Și i-s buni până la 8 ani cel puțin.
Bine totuși c-am reușit să-i scot din cap varianta roșie și lucioasă, de club...