joi, 21 august 2014

best friends

„Cine-i Luca?“ l-a întrebat cineva la mare.
„E cel mai bun prieten al meu. Un fel de frate. În fine, avem o soră împreună.“




m-am întâlnit scurt cu dd

Era trecut de miezul nopții, marea era ca oglinda, iar în aer nu se simțea niciun firicel de briză. O lună plină și uriașă se ridicase deasupra noastră, peste corturi și focurile de pe plajă. La televizor spuseseră ceva despre un fenomen rar al lunii.
Mi-am ridicat pantalonii și am intrat cu picioarele în apă – era aproape mai caldă decât aerul de afară. Nu mai făcusem o baie noaptea de peste zece ani, iar marea aceea liniștită și caldă aproape îmi striga în față că mă așteaptă.
M-am dezbrăcat de haine și am intrat în apă. Călduță, liniștită, neagră și cu un ponton argintiu, care pleca din dreptul lunii și ajungea până spre plajă. M-am lăsat curpinsă de mare și am început să înot încet, să nu tulbur frumusețea nopții. Când m-am depărtat suficient de plajă, m-am oprit și m-am uitat în jur. Părea că mă aflu într-un decor de film, apa întunecată și cerul și luna enormă și palidă. Sau eram în vreun basm magic. Există magie? Există Dumnezeu? Ăsta trebuie să fie, natura de o frumusețe insuportabilă, liniștea ei care te inundă pe dinafară și pe dinăuntru. Stăteam singură, înconjurată de ape, cu ochii spre luna plină, fericită, și mă gândeam la Dumnezeu.
După un timp am ieșit, m-am îmbrăcat și m-am așezat înapoi lângă foc, fără să spun nimic.

discleimăr: această întâlnire n-are nicio legătură cu religii, popi și biserici, pe care în continuare îi disprețuiesc după măsura faptelor lor.

miercuri, 20 august 2014

love

ei doi
Aveți un copil? Mai faceți unul. Cu orice preț. Dragostea dintre ei e neprețuită. Și de neînlocuit.

marți, 19 august 2014

veronica alergica

De cum crește temperatura afară peste 30 de grade, fata mea face bubițe roșii de la transpirație pe gât, piept, umeri, frunte, pliurile coatelor și, dacă temperatura crește, se umple aproape toată. Prima oară am observat în vara în care am născut-o, era toată plină de bubițe, dar, în fine, oricum nou-născuții au diverse bubițe și coji pe ei până pe la trei luni. În plus, transpira atât de tare, încât avea părul ud de fiecare dată când dormea și, când se trezea, constatam că făcuse o baltă pe pernă. Vara trecută a fost mai puțin transpirăcioasă, căci a stat cam tot sezonul la Brașov. În afară de asta, la mare am dus-o în mai și s-a comportat exemplar. La fel a reacționat și la marea din iunie, anul ăsta. În schimb acum, în soarele și căldura de august, n-a fost bine deloc. Plecase oricum cu niște bubițe de caniculă de acasă, dar m-am gândit că la mare e mai briză, mai răcoare, mai apă sărată și nisip, în fine, că-i vor trece în câteva zile. Însă nu numai că nu i-au trecut, ci i-au și apărut altele. După niște blânde uriașe pe tot corpul, despre care inițial crezusem, când erau doar două-trei, că sunt pișcături de țânțari, și a căror cauză e posibil să fi fost niște ciorbă de la o terasă, motiv pentru care nu i-am mai dat decât mâncare preparată de noi, s-a umplut de alt soi de bubițe. În ciuda tenului ei închis la culoare, a cremei de protecție, a cămășii albe în care o țineam îmbrăcată și a umbrelei sub care o convingeam să-și facă de lucru după ora 11, a făcut pe încheieturile mânuțelor, exact acolo unde se termina cămașa și o vedea soarele mai mult, niște bubițe roșii, ușor în relief, care cu timpul s-au unit și au format un soi de pată mai mare, ca o brățară. Iar din momentul ăla n-am mai scos-o pe plajă deloc, decât după ora 17.00 și numai cu mâneci lungi, care să-i acopere bubițele. Nu i-a trecut, dar nici nu s-a înrăutățit.
Acum e la Brașov. Mi-a spus mama că i-au dispărut bubițele de transpirație de tot, iar brățara de alergie s-a transformat într-o vagă spuzeală care și-a pierdut culoarea roșie, aproape a trecut. Ar fi vrut s-o ducă la dermatolog, dar între timp nu prea mai are ce-i arăta. Și, de fapt, ne e destul de clar că nu e cazul s-o mai ducem la mare în august, ci numai în extrasezon. Și nici s-o mai ținem pe caniculă în București.

luni, 18 august 2014

vezi? exact cum ți-am zis!

Stăteau în curtea din spate a casei, acolo unde se afla micul loc de joacă cu tobogane și leagăne din plastic, trambulină și groapă cu nisip. Cea mică se juca prin iarbă, cel mare țopăia pe trambulină, mama lor sorbea încet dintr-o cafea cu lapte în după-amiaza târzie.
– Păcat că nu facem și noi un grătar, strigă cel mare printre salturile de pe trambulină. Păcat că n-avem niște carne...
Mama lui îl contrazise:
– Avem. În frigider. De mici.

duminică, 17 august 2014

sfârșit de vacanță

Două zile am fost ca paralizată de căldura care ne-a întâmpinat în București. Mă dezobișnuisem de caniculă, căci vara trecută a fost una prietenoasă, iar căldura de anul ăsta ne-a prins exact la mare, unde briza îi ține piept. Am cam zăcut pe canapea, printre dușuri reci și aere condiționate, citind, jucându-ne cu copiii sau uitându-ne la știri. Vremea de afară mă speria.
Astăzi e mai bine, simt cum îmi curge energie prin vene și sunt gata să mă pregătesc pentru preluarea vechii mele vieți rutinate. Care va începe mâine, adică.
Tot mâine dimineață, la orele opt fix, mă voi prezenta la a treia oră de șofat. Sincer, am uitat tot ce am făcut la primele două, am încercat să-mi amintesc azi dimineață, dar fără succes. În plus, teoria mi s-a șters și ea de pe hard, iar cele câteva chestionare pe care le-am făcut (greșit) sunt undeva în fundul memoriei. Va trebui să-mi revin rapid, să-mi terzesc cumva creierul, să-l fac să-mi funcționeze mai mult decât la capacitate redusă, căci altfel nu-i combinație.

vineri, 15 august 2014

prietenii și dez-prietenii

E un trend infantil, pentru că e foarte la îndemână, și totuși o grămadă de oameni, ba chiar prieteni, îl practică într-o veselie. „Mi-a dat unfriend“ îmi zice cineva după ce a avut niște discuții în contradictoriu pe motive stupide – alăptare, politică, animale sau, mai nou, scriitură. „M-a scos din lista de pe Facebook“ mi se plânge un amic care se ceartă săptămânal cu iubită-sa. Și stau și mă gândesc dacă oamenii ăștia, de altfel maturi la 30-40 de ani, realizează că au comportament de grădiniță și că gestul lor seamănă mult cu celebrul „Să-mi dai tortul înapoi pe care l-ai mâncat la ziua mea!“, replică des întâlnită printre copiii din fața blocului, acum treizeci de ani.
La fel, nu înțeleg cum oameni pe care-i leagă prietenii de douăzeci de ani și mai bine se pot certa dintr-un nimic, o remarcă spusă aiurea la o bere sau, mai rău, din interpretarea greșită a acesteia. Cum nu-și mai vorbesc săptămâni în șir, luni, ba chiar ani de zile, uneori uitând complet de la ce a pornit totul, iar între timp prăpastia dintre ei se cască tot mai mare și se adâncește, reînnodarea prieteniei părând aproape imposibilă. Tot un fel de unfriend, dar mai grav decât bălăriile de Facebook.
Desigur, pe Facebook e mai simplu, te împrietenești, dezprietenești, împrietenești la loc. Fără prea multe vorbe, priviri aluzive, cu reproș sau bucurie – un mod destul de laș, dar totuși un mod de a face un pas spre reconciliere. Cu mediul offline însă e mai greu.
Și-i vezi cum se caută, cum întreabă unul de altul, cum își lipsesc, cum suferă, cum nu știu de unde să apuce lucrurile. Pentru că oamenii nu se schimbă fundamental. Și dacă ai ținut la un om acum zece ani, ții în continuare la el și acum, chiar dacă nu vă mai vorbiți, căci ceea ce v-a legat atunci vă leagă și acum, e limpede, sunt lucruri care odată legate sunt de nedezlegat până la moarte, devin familie și joacă în altă ligă.
Așa văd eu lucrurile.

joi, 14 august 2014

# iată că se poate

Se poate să mai stai noaptea la foc pe plajă, să bei vin din sticlă alături de oameni mișto și să faci baie sub clar de lună plină, la fel ca-n tinerețe.

Se poate să te nimerești la mare cu niște acei prieteni, să petreci destul de multișor timp cu ei și să nu te calce pe nervi deloc, da' deloc.

Se poate să faci singură un grătar în curte, fără să ai nici cele mai vagi cunoștințe în domeniu, ca răspuns la provocarea unui mucos de nouă ani, care apoi să te declare cel mai masterchef al micilor.  

Se poate să mai sari peste valuri mari și înspumate, ca acum treizeci de ani, când erai copil, în aceeași mare, în același loc.

Se poate să nu te mai enerveze nimic sub soare, nici copii, nici oameni, nici chelneri, nici alge.

Se poate să ai un copil care, deși sânge din sângele tău iubitor de mare, are niște alergie la soare.

Se poate să stai zece zile departe de blog, facebook sau mail, fără să zburzi online chiar și în vacanță, plictisind lumea cu mii de poze cu apusuri, peisaje, plaje și chiloți de baie.

Se poate să te detașezi atât de tare, încât să te întrebi cum vei continua cu viața ta rutinată după ce se termină vacanța.

luni, 4 august 2014

v-am spus că plecăm la mare, da?

Ei bine, dragii babei, a sosit momentul să ne luăm rămas bun pentru o vreme, căci de la mare n-am să intru pe blog. Nu că nu m-ar mânca degetele, însă n-am divais. Și poate că e mai bine așa.
Prin urmare, vă doresc să vă fie bine, dar să vă fie și dor de mine noi (egoisto!).
Vă pupă mama!

Asta-i poză din iunie.
(O, da, știu că arăt bestial, dar nu-i meritul meu.
Și, deși nu prea pun eu poze cu mine, am zis că,
na, fac excepție; dacă tot lipsesc,
măcar să aveți ce comenta. :)))

duminică, 3 august 2014

bucharest street fashion august 2014



Luna aceasta este dominată de violența cromatică a contrastelor. Culorile puternice ale topului cu imprimeu abstract a la Desigual sunt potențate de șalvarii negri, din țesături răcoroase. Accesoriile sunt sport, cum altfel la vârsta aceasta, însă perfect asortate la culoare desigur. Pălăria – ruptură de stil – cu șnururi mereu atârnânde vine cu accente retro în această extravagantă ținută de parc. Șosetele portocalii, deși în perfectă armonie cu întregul outfit, sunt totuși din greșeală.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...