joi, 29 ianuarie 2015

yummy mummy sau cu vera la beauty salon

Ce faci într-o sâmbătă dimineață ploioasă dintr-un sfârșit de ianuarie sumbru și gri? Ai putea să te răsfeți puțin sau ți-ai putea dedica dimineața copiilor, jucându-te cu Lego sau păpuși. Pentru că de pe la prânz încolo oricum s-a zis cu fericirea, încep activitățile gospodărești-administrative, curățenii, cumpărături, piață, gătit, căzut lat de oboseală spre seară. Eu m-am gândit să mă răsfăț la un salon, asigurând în același timp distracția și pentru copil: win/win. Dar să vedeți cum.
Se zvonea prin folclorul online cum că există un salon de înfrumusețare în București, unde poți merge cu copilul. Sigur că, teoretic, poți merge cu copilul oriunde, dar asta nu înseamnă că se și distrează bietul de el. Suportă cu stoicism, la fel cum a făcut cel mare al meu acum câțiva ani, când l-am ținut două ore și jumătate pe o canapeluță, cât am fost eu la un tratament cosmetic. Mă mir cum nu mi-a aruncat în cap mașinuțele metalice cu care s-a jucat când am ieșit, căci i se lungiseră urechile de plictiseală.
Așadar, aflând că la Yummy Mummy te poți duce cu copilul, că au și loc de joacă, m-am gândit s-o inițiez și pe fată în arta mersului la salon. Am mituit-o vineri seara să se culce la ora stingerii fix, fără a mai trage de timp ca de obicei, cu promisiunea că a doua zi mergem noi două la beauty salon. Sâmbătă dimineața când s-a trezit, m-a întâmpinat cu: „Is bin aufgewacht. Gehen wir zum Biutisalon?“ (M-am trezit, mergem la beauty salon?) Nu uită, nu uită ăștia mici nicicum când e vorba de o promisiune.
Spălat, mâncat, echipat și iată-ne în taxi, trăgându-ne selfie-uri de bonton, cum se cuvine.
Salonul Yummy Mummy se află într-o casă veche de pe bulevardul Mărășești, chiar la stradă și are o firmă mare pe care scrie clar că este salon pentru mămici. Mișto idee (am avut și eu una similară când era Max mic și nicio terasă din București n-avea loc de joacă, dar a rămas la stadiul de idee). Ana-Maria Zamfir însă, tânără mamă cu idei istețe, a și acționat în acest sens și a deschis un salon cu loc de joacă integrat, ceea ce face sufletele de mame iubitoare de răsfățuri să facă tumbe de bucurie. Căci: există în spatele salonului o cameră special amenajată numai pentru cei mici, cu mochetă colorată și jucării frumoase, unde o domnișoară drăguță îi supraveghează cât timp mamele se relaxează. Plus un televizor la care se pot pune desene animate. Și o baie separată pentru cei mici.
În rest, salonul este unul obișnuit, cu servicii de hair-face-body. Prețuri decente și atmosferă relaxată. Eu mi-am făcut un tratament cosmetic de bază, căci se cerea impetuos. Dar am auzit lucruri bune și despre manichiura semipremanenta. Și au niște pachete grozave, mixte sau de profil – dacă aș sta în zonă, mi-aș lua abonament de masaj de relaxare, să merg de două ori pe săptămână seara.
Iată și câteva poze din acea ploioasă sâmbătă umedă și gri.

Trenuri, cuburi, bucătării, mașini, bile

Aici era să adorm eu de plăcere în timpul tratamentului.

Colț amenajat la manichiură pentru cei care nu se pot dezlipi de mami.

Aici e locul în care te transformi în Rapunzel.
Doamnelor și domnilor: Ana-Maria Zamfir!

miercuri, 28 ianuarie 2015

breaking news!

Annes, 10 ani, leucemie.
Cost transplant: 150.000 euro.

Și cu asta am spus tot, cred că nici nu este nevoie de prea multe explicații. Loredana ne roagă să donăm 2 euro prin telefon pentru Annes, fetița nașilor ei. Prin SMS la 8848, prin Fundatia Mereu Aproape, doar în perioada 24 -30 ianuarie, adică încă două zile. Hai că e simplu, 2 euro pentru o viață. Suntem mulți, putem muta munți și putem sponsoriza transplanturi.
Mulțumesc!


Donatii se pot face si in conturi:
Titular: Iacobescu Annes Elena
conturi deschise la BCR : RO14RNCB0149144157090001 - Ron si RO84RNCB0149144157090002 - EURO si la CEC Bank : RO90CECEGJ0308RON0699510

what the...?


L-am rugat pe cel mare să se controleze, să nu mai pronunțe cuvinte și expresii vulgare în engleză – le aude prin filme, prin cântece, jocuri, la școală, habar n-am – mai ales de față cu fata (bine, nici de față cu noi nu tolerăm, dar am băgat-o p-aia mică în față, pentru responsabilizare). Pentru că înregistrează și repetă la nesfârșit. Așa că mai nou cel mare se oprește înainte de the-f-word, scăpându-i doar câte-un „what the...“

Ghici cine exclamă mai nou, din când în când „Uată...?“.
Am luat-o de sus: Uată, uată! Was ist das „Uată“? (Uată, uată! Ce e aia „Uată“?) crezând c-o bag în ceață, o fac să se simtă prost că folosește expresii pe care nu le pricepe și că astfel renunță.
Răspuns fără ezitare: Uată sagt man wenn man etwas nicht versteht! (Uată se spune când nu înțelegi ceva.)
Era cât pe ce să-mi scape un: Omfg!

Aici jucându-se grațios cu un schelet de dinozaur Hot Wheels.

marți, 27 ianuarie 2015

sis'n me sau mara goes raw vegan

Nu, nu trec pe curentul raw vegan, am glumit. Îmi plac prea mult anumite alimente la care ar trebui să renunț pentru asta și, oricum, sunt genul echilibrat, alegător de cale de mijloc. Dar.
A fost invitată la o degustare de dulciuri raw vegane. Și prima reacție a fost „What!?“. Căci prea puțină treabă am eu cu acest curent alimentar din ultima vreme. Însă după ce am stat câteva secunde pe gânduri, mi-am zis, de ce nu? La urma urmei, ca să-ți dai cu părerea despre un lucru și să te simți împăcat cu dânsa, trebuie să fi și încercat, să vezi cum e. În plus, mai am o problemă.
Copila mea e leșinată după dulciuri. Toate problemele pe care cu băiatul cel mare nu le-am avut (ascuns dulciuri, interdicții, crize și furt din avutul gospodăresc) au izbucnit la cea mică cu forța unui vulcan. Prima oară a remarcat partea de ciocolată a vieții la un an și câteva luni, când a furat din brad un glob de ciocolată și la mâncat pe jumătate – cu tot cu staniol. Biscuiții și turta dulce sunt considerați de ea drept masă principală, bomboanele un soi de recompensă că a mâncat tot dulcele de dinainte, la tort cu frișcă îi ies ochii din cap ca la melc. Desigur, aceste proaste obiceiuri sunt constant întreținute de tatăl ei, alt mare amator de dulciuri, foarte generos în a-i transmite copilei asemenea apucături nesănătoase, genetic și comportmental. De partea cealaltă a baricadei mă aflu eu, care taie și spânzură orice bomboană din meniu, pentru că de fiecare dată îmi joacă prin fața ochilor o imagine de groază: ei doi, tată și fiică, stând la o masă și îndopându-se cu dulciuri, rotofei ca două balenuțe. De colesterol nici nu mai zic.
Prin urmare am purces la drum în frumoasă seară de ianuar și am poposit la Fabrica. Unde în curte, mai în spate pe dreapta, se află o mică și cochetă cofetărie cu dulciuri raw vegane.
 
Îmi place mult logo-ul lor, de-aia l-am pus.

Și dulciurile lor sunt precum logoul: delicate, rafinate și, incredibil, dar sunt și delicioase. Făcute din tot soiul de semințe și nuci, fructe deshidratate și prafuri importate de prin America de Sud (am întrebat desigur la fiecare prăjiturică ce conține, mi s-a explicat, dar prea multe n-am reținut; oricum, cine e în temă cu ingredientele raw vegane știe despre ce vorbesc), aceste chestii mici și dulci am constatat că sunt foarte consistente. Adică nu poți mânca din ele ca dintr-un tort obișnuit cu cremă și frișcă. Sunt dense și compacte, le simți ingredientele cum îți dansează printre papile și se consumă cel mai bine alături de cafea sau ceai, căci se completează foarte, foarte bine – părerea mea. (Mi-au amintit de baclava, pe care eu o consum tot la cafea și nici din aia nu pot mânca o tonă.)
Am dus și acasă. După cum mă așteptam, reacțiile au fost împărțite. Cel mare a gustat și a strâmbat din nas. Cea mică a gustat un pic și încă un pic și dup-aia n-a mai vrut (să se fi săturaaat!? Oricum, de ziua ei tort vegan o paște dacă nu învață să se controleze la dulce). GG, el însuși mare chef de dulciuri în propria bătătură, s-a uitat întâi suspicios, apoi a încercat și-a zis „Hmm, nu-s rele.“ Iar mama, după ce le-a terminat, mi-a zis: „Așa, prima oară când am luat, mi s-au părut ciudate, dar dup-aia au început să-mi placă-s tare bune, mai avem?“
Dragi copii și mame de copii, vă recomand cu dragă inimă dulciurile făcute de aceste două surori. Sunt bune și sănătoase. Și când veți merge la Fabrica să beți o bere la vară, băgați capul și la sis'n me și mulțumiți-mi în gând în timp ce vi se topește pe limbă vreo prăjitură de caju cu lucuma și carob. Bine, nu trebuie să așteptați până la vară, era un fel de-a spune.

Ceva gen Brownies cu merișoare și goji pe deasupra.

Cicololată & mentă, o combinație excelentă, știm cu toții.
(din cacao naturală, da?)

Recunosc, am furat pozele de la ei de pe site, căci ale mele (jumătăți de prăjituri mușcate și pozate seara în bucătărie...) ...să zicem că mi s-a voalat filmul.

duminică, 25 ianuarie 2015

alfie kohn sau cum să batem câmpii cu grație

O să fiu nasoală acuma, dar trebuie s-o zic, să nu mai dea și alții banii aiurea.
Mi-am luat de curând „Mitul copilului răsfățat“ de Alfie Kohn, acest guru al parentingului de tip nou. Bănuiam că propovăduielile lui nu mi se potrivesc tocmai mănușă, dar am zis să citesc, căci cine știe, poate mă convertesc, să-i dăm o șansă. Nici Michael Thompson nu-mi fusese simpatic din prima și, surpriză, după ce am citit o carte de el, mi-am mai luat una. Le recomand pe amândouă. Așa că mi-am zis hai să citim și niște Alfie.
Pfff, primele șaij' de pagini și le-a umplut cu neîntrerupte critici la adresa altor autori de cărți de parenting, cu trimiteri și note de subsol stufoase (de altfel, un sfert din carte e numai subsol, nu c-ar fi ceva greșit în asta, zic numai). Majoritatea criticilor bazându-se pe faptul că studiile citate sau făcute de sus-numiții autori au fost realizate selectiv, incomplet sau eronat.
Următoarele șaij' de pagini teoretizează în continuare faptul că nu prea există studii serioase la capitolul de parenting, și prin urmare cam nimic nu stă în picioare din ce zic alții, fie ei presă (are ceva cui împotriva ei și citează titluri și coperți de ziare și reviste americane celebre), fie ei blogări (nici cu ăștia nu  părea foarte happy).


Una peste alta să spunem că am ajuns la pagina 140 și că au fost poate două-trei fraze care mi-au captat atenția (fraze, nu idei), în rest batere de câmpi cu grație. Am ajuns deci pe la jumătatea cărții și îmi pare tot mai rău că am dat bani pe ea. La povestea cu "jos competitivitatea" căci scoate neoameni din copiii noștri m-am oprit, pentru că în timp ce citeam mă aflam chiar la antrenamentul de baschet al copilului (sport, competiție) și prea mi s-a părut absurd să citesc asemena bullshit când realitatea preadolescentină urla în sală la fiecare coș. Mă întreb oare cum își explică Kohn jocurile olimpice, or fi și ele câh? Tipul ăsta scoate copilul complet din context, îl privește izolat și numai în raport cu părinții, doar că în momentul în care intră la școală treaba se cam împute. Sau poate e o carte pentru părinți de copii mici și am cumpărat-o eu greșit, foarte posibil. Dacă aveți recomandări de cărti Alfie pentru 10+ cu sfaturi, de exemplu, despre cum să manageriezi competiția populară/ financiară/ sportivă/ whatever (căci de la un punct încolo e totul o junglă tip care e mai tare în nu-contează-ce), fără a face din ei niște outsideri, să-mi dea de știre.
Na, că m-am răcorit. Dacă cumva am vreo revelație în a doua jumătate a cărții (poate că m-am oprit exact înainte de momentul în care totul devine limpede, cine știe?), îmi voi cere scuze și-mi voi retrage cuvintele. Dar până atunci cred că o să mă calmez cu ceva sirop de literatură muierească, să mă mai îmblânzească nițel.

vineri, 23 ianuarie 2015

street fashion ianuarie 2014

funky stylish girlie stuff

mille fleurs & slim fit cool jeans

plus animal accessoires



Model: Vera Kate/ Wagner-Grama Production
Foto: GG cu un jaf de mobil
Make-up: lipsește
Hair: sub fes

Jeans: Nielsson
Jachetă cu floricele: SH
Fes-bufniță: Tomky
Mănuși-lup: H&M
Cizme: GT-Tex
Picioare de băiat: Luca
Locație: în față la Mega-Image


joi, 22 ianuarie 2015

familie mare, cină romantică


M-am trezit răcită azi. Îmi curge nasul și sunt cam amețită. Vă las cu lectură de gazetă (FEMEIA de februarie) și mă duc să-mi fac un ceai.


Se știe faptul că un cuplu cu copii trebuie să-și planifice din timp momentele romantice. Pentru pasiuni născute din spontaneitate nu mai e nici timp, nici spațiu. Fiind cu totul de acord cu acest lucru, am plănuit să-mi surprind partenerul cu o cină ceva mai aparte decât veșnicele noastre mese de seară în familie. E adevărat că cei mici încă nu dormeau, dar trăgeam nădejde că, din moment ce erau hrăniți, spălați și băgați în pat, îi va lua repede somnul și noi ne vom petrece seara ca între adulți.
Când a intrat soțul pe ușă, m-a găsit îmbrăcată nu în veșnicele mele haine de casă, ci aranjată ca de o întâlnire casual. Pe masa din bucătărie tronau două porții de Lasagna aburindă și două pahare de vin roșu. După ce l-am privit cu subînțeles, s-a prins repede că aveam planuri mari. Și în timp ce noi ne aruncam ocheade și ne bucuram de perspectiva unei seri în doi, două perechi de pași mici și foarte treji se îndreptau spre bucătărie.
Nu voi intra în detaliile cinei noastre romatice, cert este că, trei sferturi de oră mai târziu și niște neuroni în minus, am fost nevoiți să declarăm cina un fiasco total. Vreau în brațe, dă-mi și mie, ce-i aia?, bleah!, unde-i bavețica, fă-mi sirop, parcă nu mă simt bine, am temperatură? Băiatul cel mare, îngrijorat de outfitul meu de stradă la ceas târziu, nu s-a dezlipit de lângă noi toată cina, pretinzând că se simte rău, dar reușind în schimb performanța de a mătura de pe masă un pahar de vin. Cea mică, trecând din brațele lui taică-său în ale mele, dornică să guste din toate farfuriile, mi-a aranjat un imprimeu original cu stropi de sos pe pantalonii mei slim bej. Să vă mai spun că, în decursul aceleiași cine, m-a sunat și mama că e în fața blocului, și-a uitat cheile și interfonul e stricat, și că motanul – da, avem și-un motan – a fugit pe ușă fără să-l văd când am coborât s-o aduc pe mama, de a trebuit să-l căutăm prin tot blocul?
Desigur, ca orice pereche de părinți, suntem obișnuiți ca planurile să nu ne iasă. Ceea ce nu ne împiedică însă niciodată să improvizăm din mers. Ca și în cazul cinei: am cuplat copiii cu bunica, iar noi ne-am retras pe balcon să ne savurăm paharul de vin sau ce-a mai rămas din el – împreună cu pisicul.

miercuri, 21 ianuarie 2015

visez dragoste

Când eram mică o visam des pe mama moartă: ba se îmbolnăvea, ba se îneca, odată am împușcat-o chiar eu cu o rachetă în stomac – din greșeală.
Acum visez de multe ori că-l pierd pe băiat la metrou. Se închid ușile și ne despart sau îl trimit chiar eu să schimbe magistrale înainte să înțeleagă cum. Am visat mai demult că l-a împușcat cineva în timpul unui joc de poker. Mă trezesc din coșmar cu respirația tăiată.
Azi dimineață am visat-o pe ea, era bebeluș. Plecam de acasă și, înainte să încui, m-am întors întâmplător, să arunc o hârtie la gunoi. Din cameră s-au auzit scâncete, uitasem copila pe pat și plecam pentru câteva zile. Trezit instantaneu de spaimă.
Cred că atunci când iubești pe cineva tare-tare-tare, ți-e frică în subconștient să nu-l pierzi vreodată. Și atunci visezi tâmpenii din astea. Care-ți lasă un gust neplăcut în prima parte a zilei.

marți, 20 ianuarie 2015

mi-a luat ceva

Mi-a luat ceva, îmi zice omu'. Dar trebuie să probez. Că dacă nu e bună, s-o dea înapoi. Ar trebui s-o probez, fără să mă uit la ea dacă se poate. Că lui i se pare cam mică. E adevărat, e măsura mea, XS, dar parcă prea e mică, să nu aibă ăștia un XS mai mic decât în mod normal.
Am închis ochii și am probat-o, apoi mi-am făcut o poză. Nu mă pot uita la ea, căci e surpriză și trebuie să mă prefac. :)


Dar tare îmi mai place! Sigur că e de vară și sigur că eu o port și acum, iarna, și sigur că-mi îngheață fundul în ea. Dar așa am eu chef!

luni, 19 ianuarie 2015

întreagă

În fiecare seară, când mă ridic de la calculator, încep să mă alerg puțin cu ea prin casă, mă prostesc, mă strâmb, ne tăvălim pe jos, chestii din astea mature. În felul ăsta mă descarc și eu după atâta stat pe scaun și muncit, se bucură și ea de o joacă intensă cu urlete și strigături.
Vinerea trecută, după o săptămână de calculator, mă usutrau ochii atât de rău încât singura soluție pe care o vedeam era să stau vreo jumătate de oră cu ei închiși, liniștită, să se calmeze. Așa că, pe la cinci și ceva, m-am ridicat și m-am întins pe pat, cu ochii închiși. Îmi cam bătea lampa din tavan direct în ochi, așa că m-am întors pe burtă și am rămas nemișcată, cu fața înfiptă într-o pernă.
La un moment dat am auzit pași mici apropiindu-se, oprindu-se. Voci. Liniște, eu nu mă mișcam, făceam pe mortul. Suspine. Foșnet, apoi plâns încet și consolare. Eu nu mă urneam. Șoapte: Lass die Mama, sie ruht sich ein bisschen aus. (Las-o pe mama, se odihnește puțin). Apoi a luat-o în brațe, s-au îndepărtat.
Când m-am ridicat, mi-a povestit maică-mea cum Vera, când m-a văzut trântită pe canapea, nemișcată, s-a apropiat încet, neînțelegând ce-i cu mama ei de nu se joacă, nu sare de pe scaun și se agită, ca de obicei, ci stă întinsă și nu se mișcă. N-a știut ce să facă. S-a învârtit puțin în jurul meu, m-a studiat, apoi s-a băgat după pătuț. În cel mai îndepărtat colț, ascunsă sub draperie, ghemuită, cu capul ascuns între genunchi. Începuse să plângă.
N-a vrut să iasă când a chemat-o maică-mea, suferea singură în colțișor. A extras-o, a luat-o pe sus și i-a explicat că dorm.
– Aber ich will meine Mama wieder haben! (Îmi vreau mama înapoi!)
– Aber du hast sie, sie ist ja hier. (Dar o ai, uite-o aici.)
– Aber ich will sie ganz haben. (Dar o vreau întreagă!)
E totuși o sensibilă, prințesa noastră.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share It