Un an mai târziu, făcuse ăla micu vreo 2 ani, îmi ajunge pe la urechi un zvon conform căruia, dacă activezi în masmedia, îți poți depune dosarul la sectorul 6, chiar dacă muncești în 1. Sar în sus de bucurie, mă felicit că am imensul privilegiu de a mă număra printre scribii publicațiilor de pe piața românească, dau fuga la sectorul 6, unde, surpriză, cum altfel, aflu că masmedia înseamnă numai TV, donșoară. Îmi cer scuze pentru confuzie și plec cu coada între picioare.
Astfel stau îmbufnată, cu ochii pe ANL timp de aproape un an, în care pur și simplu aștept o șansă, o schimbare, o breșă în legislație și meditez la profunda întrebare: de ce merit eu mai puțin decât un om care are norocul să muncească, de pildă, în sectorul 5? Când brusc, sunt întrerupta de șansa care mi-a venit sub forma unui job în sectorul 2. Din nefericire însă, tot anul trecut mi l-am petrecut mai mult prin spitale, decât prin primării, amânând un pic treaba cu casa pentru când m-oi face bine. Nu m-am făcut.
Ăla micu face 5 ani în curând, iar eu lucrez în sectorul 3 între timp. Așa că îmi fac din nou curaj, mă pun pe telefoane, drumuri, legalizări și alte alea și îmi încropesc dosarul. Moartă, coaptă, ajung azi la primăria sectorului 3, secția spațiu locativ, la mama zmeilor, pe Lucrețiu Pătrășcanu, cudosarul în dinți.
- Doamnă, îmi spune foncționarul public, puteți să vă depuneți dosarul, dar șansele sunt aproape nule.
- Ha? Cum așa?
- Păi, nu s-au mai construit locuințe pentru închiriere, că nu are terenuri disponibile primăria. Sfatul meu e să vă mutați cu locul de muncă. În sectorul 2, 4 sau 6, de preferat 4 și 6, acolo se fac.
Iar am plecat cu coada între picioare. Iar flit, iar nu primesc casă. Păcat, aș face punctaj bun. Monoparentală, cu boli grave și studii superioare aș obține garantat un două camere.
Prin urmare, urmez sfatul domnului fonționar și întreb: angajează careva scrib cu carte de muncă în sectorul 2, 4 sau 6, preferabil 4 sau 6? Că aș vrea să-mi depun CV-ul. Repede, că în aprilie fac 35 și s-a zis cu „tinerețea”.
